Cum învață copiii bunele maniere?

Am o mărturisire de făcut: cred că devin alergică la metodele clasice de creștere a copiilor. Nu glumesc. Am simptome serioase. De fiecare dată când aud un adult întrebând un copil ”Ce spui?” când îl salută cineva sau i se dăruiește ceva, îmi crește tensiunea. Când aud părinți sau bunici pretinzându-le copiilor să zică ”Sărumâna” și ”dumneavoastră”, parcă-mi stă pe limbă un comentariu acid. 

Lăsând (semi)gluma la o parte, nu sunt de acord cu bunele maniere forțate asupra copiilor. Nu că i-aș prefera ”sălbatici”, deși am impresia că sălbaticii pomeniți aveau și ei bunele lor maniere. Dar nu văd de ce am sâcâi copiii să spună în silă niște cuvinte convenționale când nu vor sau nu au sentimentele autentice care sunt exprimate prin cuvintele acestea. La ce ne ajută? Probabil ne legitimează ca părinți în ochii celorlați sau în proprii ochi. Dar e corect să facem asta pe spinarea copiilor?

Copilul auto-reglat

de A. S. Neill

Nimeni nu a văzut vreodată un copil sănătos. Fiecare copil în viață a fost modelat de părinți, profesori, societate. Când fiica mea, Zoe, avea doi ani, Picture Post a publicat un articol despre ea, cu fotografii, declarând că ea, dintre toți copiii din Anglia, avea cele mai mari șanse de a fi liberă. Nu era cu totul adevărat, deoarece trăia și trăiește într-o școală printre mulți copii care nu au fost auto-reglați, ci au fost mai mult sau mai puțin condiționați și, de vreme ce modelarea duce la frică și ură, Zoe s-a găsit printre copii care erau anti-viață. Nu-i era teamă de animale; îi plăceau fermele, dar într-o zi, când am oprit mașina și i-am spus ”Hai să vedem vacile muu”, mi-a răspuns dintr-odată cu teamă: ”Nu, nu, vacile muu te mănâncă”. Un copil de șapte ani care nu fusese crescut cu auto-reglare îi spusese asta. E adevărat că teama nu a durat decât o săptămână sau două, iar o poveste ulterioară despre tigrii din tufișuri a avut de asemenea o influență de scurtă durată.

Copilul semi-liber

de A. S. Neill

Acest capitol va fi dificil de scris deoarece va fi un efort de a-mi rezuma  munca de la școala Summerhill, dificil pentru că suntem predispuși să căutăm binele și să ignorăm sau să minimalizăm răul.

Summerhill a fost fondată în 1921. Îi numesc pe elevii ei semi-liberi pentru că cei mai mulți dintre ei au fost condiționați înainte de a veni la școală. Unii au fost pălmuiți; cei mai mulți au fost învățați încă de bebeluși să mănânce la ore fixe și să facă la oliță; unii aveau părinți-problemă; câțiva fuseseră învățați religie și un număr mare din ei cunoscuseră disciplina grădiniței sau a școlii publice de stat. Nu mă pot gândi la niciun copil venit înainte de 1943 care să fi fost auto-reglat acasă încă de la naștere. De aici vine termenul ”semi-liber” care ar putea la fel de bine să fie înlocuit cu sintagma ”prea târziu liber”.  În ce privește învățarea, dezavantajați cum eram de examinările amenințătoare, nu am încercat să îndulcim studiul nicicum; dimpotrivă, am anunțat că toate lecțiile erau opționale și mă bucur să spun că în acești treizeci și ceva de ani niciun copil nu a fost sfătuit sau încurajat să învețe vreo lecție.

Copilul privat de libertate

de A. S. Neill

Numele lui este Legiune. Trăiește în fiecare colț al lumii. Locuiește în orașul nostru, după primul colț, stă la o bancă banală într-una dintre milioanele de școli de tip baracă și, mai târziu, la un birou și mai banal  într-un oficiu sau într-un magazin. Este docil, predispus la obediență față de autoritate, speriat de critici și aproape fanatic în dorința lui de a fi normal, convențional, corect. Acceptă ce a fost învățat și-și transmite toate complexele, fricile și frustrările copiilor săi. De curând l-am întrebat pe un fost elev al uneia dintre cele mai faimoase școli publice: ”Câți băieți din școala voastră au ajuns să conteste întregul sistem?” Fără a-și lua un răgaz de gândire, mi-a răspuns: ”Aș spune cam 3 %”.

Psihologii susțin că cel mai mult din răul de ordin psihic față de copil se face în primii cinci ani din viața lui. Este poate mai aproape de adevăr să spunem că primele cinci luni sau săptămâni sau poate minute pot face un rău care durează o viață întreagă. Privarea de libertate începe cu nașterea, nu, începe cu mult înaintea ei. Dacă o femeie reprimată cu un corp rigid poartă un copil, cine poate spune ce efect va avea rigiditatea maternă asupra nou-născutului?