Copilul semi-liber

de A. S. Neill

Acest capitol va fi dificil de scris deoarece va fi un efort de a-mi rezuma  munca de la școala Summerhill, dificil pentru că suntem predispuși să căutăm binele și să ignorăm sau să minimalizăm răul.

Summerhill a fost fondată în 1921. Îi numesc pe elevii ei semi-liberi pentru că cei mai mulți dintre ei au fost condiționați înainte de a veni la școală. Unii au fost pălmuiți; cei mai mulți au fost învățați încă de bebeluși să mănânce la ore fixe și să facă la oliță; unii aveau părinți-problemă; câțiva fuseseră învățați religie și un număr mare din ei cunoscuseră disciplina grădiniței sau a școlii publice de stat. Nu mă pot gândi la niciun copil venit înainte de 1943 care să fi fost auto-reglat acasă încă de la naștere. De aici vine termenul ”semi-liber” care ar putea la fel de bine să fie înlocuit cu sintagma ”prea târziu liber”.  În ce privește învățarea, dezavantajați cum eram de examinările amenințătoare, nu am încercat să îndulcim studiul nicicum; dimpotrivă, am anunțat că toate lecțiile erau opționale și mă bucur să spun că în acești treizeci și ceva de ani niciun copil nu a fost sfătuit sau încurajat să învețe vreo lecție. Citește în continuare

Teacher, leave the kids alone!

În școlile democratice nu sunt profesori. Sau ceea ce numim noi profesori. Sunt numai adulți care le oferă copiilor ajutor atunci când au cu adevărat nevoie și îl solicită.

În școlile democratice singurii responsabili pentru educația copiilor sunt înșiși copiii. Adulții sunt eliberați de responsabilitatea absurdă și copleșitoare de a hotărî și de a planifica procesul de învățare. De fapt, în aceste școli  nu există programe sau planificări de niciun fel, ci doar 🙂 curiozitate naturală, motivație intrinsecă, pasiuni, preferințe, talente, interese și ritm propriu de învățare. Citește în continuare

De ce Educație Democratică?

Pentru că, din încăpățânarea de a se concentra pe ”concurență” și pe ”achiziția unor cunoștințe de bază comune”, educația tradițională ignoră total impactul emoțional al experienței școlare. Rezultatul? Copii triști, obosiți, plictisiți, nervoși, uneori violenți, care pot recita poezii și lecții întregi de istorie, dar nu pot gândi pentru ei înșiși.

Educația Democratică are ca scop persoana fericită, sănătoasă, liberă, independentă și bine adaptată. Pentru a atinge acest ideal, școlile democratice eliberează copilul de presiuni și de evaluări, pentru ca el să se poată dezvolta conform propriei nevoi de cunoaștere. Citește în continuare