Adevărul despre teme

Cei care nu au destul timp pentru o lectură completă, pot citi doar pasajele îngroșate, care conțin ideile principale:

Sarcinile inutile continuă să existe din cauza unor răspândite neînțelegeri cu privire la învățare

de Alfie Kohn

Este ceva fascinant într-un mod pervers la politicile educaționale care se opun clar datelor disponibile. Școli imense continuă să fie construite chiar dacă știm că elevii tind să se descurce mai bine în locuri mai mici care permit crearea unor comunități democratice grijulii. Mulți copii care eșuează în mediul academic actual sunt forțați să repete clasa, chiar dacă cercetările arată că aceasta este tocmai calea cea mai proastă pentru ei. Temele continuă să fie date – în cantități din ce în ce mai mari – în ciuda absenței dovezilor că sunt necesare sau chiar utile în cele mai multe cazuri.

Dimensiunile acestei ultime contradicții nu mi-au fost clare până când am început să examinez cercetările pentru o nouă carte. Pentru început, am descoperit că deceniile de investigații nu au reușit să aducă vreo dovadă că temele sunt benefice elevilor în școala primară. Chiar dacă consideri rezultatele la testele standardizate ca o măsurătoare utilă, temele (câteva versus niciuna sau mai multe versus mai puține) nu sunt  corelate cu note mai mari nici măcar la aceste vârste. Singurul efect care apare este atitudinea mai pronunțat negativă din partea elevilor care primesc mai multe sarcini. Citește în continuare

Jos cu temele!


de Alfie Kohn

După ce își petrec cea mai mare parte a zilei la școală, elevilor le sunt date sarcini adiționale pentru a fi rezolvate acasă. Acesta este un fapt destul de curios, dacă stai să te gândești, dar nu atât de curios precum faptul că puțini dintre noi se gândesc la acest lucru. Merită să ne întrebăm nu numai dacă există motive întemeiate pentru a sprijini practica universală a temelor pentru acasă, ci și de ce aceasta esta atât de des luată drept bună – chiar de un număr imens de profesori și de părinți care sunt tulburați de efectul asupra copiilor.

Misterul se adâncește odată ce descoperi că presupunerile larg răspândite cu privire la beneficiile temelor – performanță mărită și cultivarea unor calități precum autodisciplina și responsabilitatea – nu sunt susținute de dovezile disponibile. Citește în continuare

Temele pentru acasă sunt inutile!

Doi prieteni buni, Ionuț și Daniel, se întorceau acasă de la școală. Ionuț îl întreabă pe Daniel:

-Vii să jucăm fotbal cu copiii de la bloc?

-Ai uitat de temele la română și la matematică? Eu nu. Mai întâi mă duc acasă să le rezolv și abia apoi ies la joacă.

-Și ce dacă avem teme pentru mâine? Eu vreau să joc fotbal!

-Dacă vrei, poți veni pe la mine să scriem împreună și apoi ieșim afară.

-Nu-mi purta tu mie de grijă! Citește în continuare