Articolul 100 sau un alt fel de aniversare

Iată-mă ajunsă la articolul cu numărul frumos și rotund 100. Trebuie să recunosc că în ultima vreme numai la asta m-am gândit, pe măsură ce 91 s-a transformat încetișor în 99. De ce, vă întrebați? Pentru că mi-am dat seama că pe 30 august 2010 n-am sărbătorit și n-am scris nimic, cu toate că ”odorul” meu împlinea un an. Cred că eram pe undeva prin Elveția, cu bicicleta pe coclauri, departe de tastatură și panoul de administrare.

Așa că articolul 100 a devenit pentru mine prima ocazie în care să sărbătoresc puțin faptul c-am început un blog și m-am ținut de el. 🙂 Cei care au blog mă vor înțelege, iar celor care n-au le zic: încercați de vedeți cum e. 😉

Recitind primele articole, mă uimește cât m-am schimbat. Și nu mă refer doar la felul stângaci în care scriam, ci la perspectiva asupra educației. Am început să scriu din frustrarea față de sistemul școlar și din dorința de-a schimba ceva, dar am descoperit lumea educației libere . De atunci nu mai cred în școală, ci în dorința înnăscută a copiilor de a învăța. Nu mai cred în motivație externă, ci în curiozitatea cu care ne-a înzestrat natura. Nu mai cred în programă, ci în drumul pe care și-l alege fiecare copil. Nu mai cred în materii, ci în pasiuni și interese. Nu mai cred în orar, ci în ritmul vieții.

Schimbarea asta radicala si destul de rapidă vi se datorează și vouă. Știind că cineva mă citește, la început câțiva, acum mai mulți, mă simt și mai motivată să citesc, să aflu, să dau informația mai departe.

Așa că vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru vizite, abonări și comentarii. Pentru timpul pe care-l petreceți pe blog, citind și scriind. Pentru cuvintele de încurajare și steluțele acordate. Pentru emailurile care m-așteaptă dimineața în cutiuța poștală. Pentru linkurile postate pe forumuri și pe Facebook. Apropo, vazurăți pagina de Facebook? Încă nu? Dar dacă v-aș spune că s-au strâns peste 150 de oameni? 😉

Și ca să înceapă petrecerea, iată micul top al celor mai citite articole. All time :).

Despre ADHD sau povești de sedat copiii (+ o discuție interesantă)

Pedepsiți prin recompense? (o discuție cu Alfie Kohn)

Cum să-ți sfătuiești copiii fără să-i (și să te) înnebunești (+ partea a doua)

Cinci motive să nu mai spunem ”Bravo!” (+ ce să spunem în loc)

Cum învață copiii bunele maniere?

Vouă care articol(e) v-a(u) plăcut cel mai mult?

Cum învață copiii bunele maniere?

Am o mărturisire de făcut: cred că devin alergică la metodele clasice de creștere a copiilor. Nu glumesc. Am simptome serioase. De fiecare dată când aud un adult întrebând un copil ”Ce spui?” când îl salută cineva sau i se dăruiește ceva, îmi crește tensiunea. Când aud părinți sau bunici pretinzându-le copiilor să zică ”Sărumâna” și ”dumneavoastră”, parcă-mi stă pe limbă un comentariu acid. 

Lăsând (semi)gluma la o parte, nu sunt de acord cu bunele maniere forțate asupra copiilor. Nu că i-aș prefera ”sălbatici”, deși am impresia că sălbaticii pomeniți aveau și ei bunele lor maniere. Dar nu văd de ce am sâcâi copiii să spună în silă niște cuvinte convenționale când nu vor sau nu au sentimentele autentice care sunt exprimate prin cuvintele acestea. La ce ne ajută? Probabil ne legitimează ca părinți în ochii celorlați sau în proprii ochi. Dar e corect să facem asta pe spinarea copiilor? Citește în continuare

Socializarea în cadrul homeschooling-ului

Un articol de Laura Osborne

Introducere

Dar cum vor învăța să socializeze?
Aceasta este poate cea mai obișnuită întrebare care li se pune celor ce aleg să își educe copiii acasă. Socializarea este procesul prin care tinerii dintr-o anumită cultură învață regulile, cutumele, tradițiile și tipurile de interacțiuni acceptabile ale societății în care trăiesc. Indiferent dacă sunt la școală sau acasă, copiii vor socializa.

Citește în continuare

O conversație cu John Holt (II)

Care este filozofia dumneavoastră în legătură cu predarea cititului?

Cred că predarea cititului este în mare parte ceea ce împiedică cititul. Copiii învață în moduri diferite. Cred că cititul cu voce tare este distractiv, dar nu i-aș citi niciodată unui copil ca să învețe să citească. Citești cu voce tare pentru că e distractiv și e o activitate împărtășită. Îl ții în brațe, lângă tine sau în poala ta, citind povestea care vă distrează, dar dacă nu e o experiență intimă, fericită, caldă, prietenească și afectuoasă, atunci n-ar trebui s-o faci. Nu va aduce nimic bun.

Cred că copiii sunt atrași de lumea adulților. E frumos să ai cărți pentru copii, dar prea multe dintre ele au mult prea multe imagini. Când văd cărți, așa cum se întâmplă în familiile în care adulții citesc, cu pagini și pagini de litere, devine destul de clar pentru copii că, dacă vrei să afli ce se întâmplă în acele cărți, va trebui să citești astfel de pagini. Nu cred că există vreo modalitate de a face cititul interesant pentru copii într-o familie în care adulților nu li se pare interesant. Citește în continuare

O conversație cu John Holt (I)

În 1980 Marlene Bumgarner, mamă care își educa acasă copiii, l-a găzduit pe autorul John Holt pe când acesta se afla în California pentru o conferință. În vreme ce el se juca în grădină cu cei doi copii, John și Dona Ana, Marlene i-a luat un interviu pentru revista bilunară Mothering.

Care este filozofia dumneavoastră privind învățarea?

În esență, că animalul uman este un animal care învață; ne place să învățăm; avem nevoie să învățăm; ne pricepem la asta; nu e nevoie să ni se arate cum sau să fim obligați să învățăm. Procesul este oprit de oamenii care intervin sau încearcă să-l reglementeze ori să-l controleze. Citește în continuare

De ce să alegi unschooling-ul? de Rue Kream

”Libertatea de a învăța a unei persoane este parte din libertatea sa de gândire, chiar mai fundamentală decât libertatea sa de exprimare.” – John Holt

De ce ai ales unschooling-ul în locul unei alte forme de homeschooling?

Am știut dintotdeauna că felul în care trăiește ”toată lumea„ nu mi se pare potrivit pentru mine. Îmi imaginam că, atunci când voi crește, voi trăi pe o insulă cu familia mea. De la o vârstă foarte fragedă m-am chinuit să înțeleg ce înseamnă cu adevărat viața. Pe măsură ce creșteam, am găsit unele răspunsuri. Viața înseamnă pentru mine să simt pământul sub tălpi și să privesc lucrurile din jurul meu.  Înseamnă să mă bucur de fiecare moment alături de oamenii pe care îi iubesc. Înseamnă să-i fac pe ceilalți să zâmbească. Înseamnă să gândesc și să visez, să simt durere și bucurie. Citește în continuare

Iubirea naturală de învățare – de Jan Hunt

Elementul de bază al unschooling-ului de succes este încrederea. Avem încredere în copiii noștri că știu când sunt pregătiți să învețe și ce sunt interesați să învețe. Avem încredere că ei știu cum să procedeze pentru a învăța. Părinții au în general această perspectivă asupra învățării în primii doi ani de viață ai copilului, când acesta învață să stea în picioare, să meargă, să vorbească și să facă multe alte lucruri importante și dificile, cu puțin ajutor din partea celorlalți. Nimeni nu își face griji că un bebeluș va fi prea leneș, ostil sau nemotivat pentru a învăța aceste lucruri; se presupune pur și simplu că fiecare copil se naște cu dorința de a învăța lucrurile pe care are nevoie să le știe pentru a înțelege și participa la lumea din jurul lui. Acești experți în vârstă de un an sau doi ne învață câteva principii ale învățării: Citește în continuare