De dimineață, străzile erau pline de copii îmbrăcați la patru ace (a se citit incomod), în uniforme nou-nouțe călcate cu abur, cu ghiozdane fără pete de cerneală, abțibilduri și mâzgălituri, duși de mână de părinți sau bunici emoționați sau doar grăbiți, înspre mașină sau autobuz. Pe frunze și pe smocurile de iarbă cădea o lumină superbă, iar temperatura era perfectă pentru o plimbare sau o tură prin parc. Și-am înțeles cu tristețe că s-au dus zilele de libertate și joacă pentru copii. Se duceau la școală, nu la distracție. Se înhămau la încă un an de restricții, reguli arbitrare, prânzuri în pungi de plastic, exerciții și teme fără sens, texte care nu le vorbesc și nu-i interesează, note și teste care sperie și întristează.
Ce le aduce noul an de școală? Într-un cuvânt, și mai multă nefericire. Dar să nu ne grăbim, ci să luăm pe îndelete fiecare schimbare:
Evaluare la începutul și la sfârșitul anului, care, chipurile, va fi mai ”relevantă” decât notele din timpul anului. Într-adevăr, ce poate fi mai relevant pentru dezvoltarea unui copil decât un test standardizat care vine cu presiune și încărcătură emoțională puternică, selectează o mică porțiune din materia pe care a studiat-o 9 luni și nu ia în calcul decât răspunsurile considerate ”corecte” de către ”specialiști”? Dar fiți fără grijă, vor avea totuși obișnuita sesiune de toceală, politicos numită ”recapitulare”. Și dacă vă întrebați ce rost are această evaluare de început de an: Obiectivele […] sunt optimizarea predării și învățării în funcție de nivelul constatat și reprezintă de asemenea, un prim pas înspre personalizarea învățării. Sună frumos, nimic de zis, dar ce înseamnă asta concret? Că elevii vor fi etichetați de la începutul anului ca să se știe ”cum stau”, iar profesorii vor avea alte hârțoage de completat, ca să fim siguri că n-au timp să le acorde atenție individualizată.
Monitorizarea prezenței la școală, pentru că, după cum bine știm, dacă vrem să-i facem să vină la școală, cel mai bine e să-i obligăm, să-i supraveghem îndeaproape, să-i umilim, să le încălcăm drepturile și să-i pedepsim dacă nu le place sistemul de reguli și restricții în care-i forțăm să trăiască în fiecare zi. Măsura asta ”inspirată” se leagă de rezultatele dezastruoase de la bac, ce se datorează și absenteismului, după cum au observat autoritățile. Ca de obicei, vina cade pe capul copiilor, adică a beneficiarilor serviciilor de învățământ, nicidecum a furnizorilor. Cum se va face monitorizarea? Prin sisteme de pontaj bazate pe legitimații. Parcă auzim sirena chemându-ne la uzină, pentru gloria poporului socialist, nu-i așa?
O oră în plus pentru elevii claselor I-IV: lectura, cu activități specifice elevilor de clasa a II-a și a III-a. Pare să aibă logică, dar nu are, decât dacă vi se pare că are sens să folosești la nesfârșit aceleași metode care n-au dat rezultate nici prima, nici a doua oară.
Două secvențe noi în cadrul lecțiilor pentru clasele V-VIII: alfabetizare pentru înțelegerea textului. Mă întreb câte ”secvențe” mai vor să introducă în biata oră de 50 de minute… Din experiența mea de profesor, ora trece atât de repede și ai atâtea de ”cunoștințe de transmis”, încât de multe ori n-ai timp nici să respiri, ce să mai zic de discuții cu elevii. Din experiența de elev, din bancă nici nu sesizezi structura minunată pe care-au gândit-o adulții ca să te ajute să înveți. Chiar și pentru elevul silitor, tot ce se întâmplă la oră e gratuit, fără vreun scop aparent. Tot ce contează e să treacă ora fără să fii ascultat, fără să iei o notă mică, fără să fii umilit în fața clasei pentru că n-ai știut ceva sau ai pus o întrebare.
Tot din seria ”dacă n-a mers prima oară, poate merge a zecea”, elevii de liceu vor avea plăcerea unor momente de exersare a scrierii ortografice. Bonus: dictarea, ca la clasa întâi. Trecând peste umilința de a fi tratat ca un puștiulică de 7 ani, când se va înțelege că dictarea e o metodă învechită, care n-are cum să dea rezultate, oricât ne-am încăpățâna să le-o servim
Mai mult accent pus pe examenul de bac, pentru că toate măsurile enumerate până acum au în vedere pregătirea elevilor pentru această piatră de hotar. Nu, nu pentru viața reală! Ce-are de-a face școala cu viața? Școala se rezumă la a-i pregăti pentru un examen impus tot de ea și de care depinde accesul la o slujbă decentă sau la o facultate. Ce vor face de-atunci încolo nu mai e treaba școlii. Ea s-a rezumat doar la a le confisca tot timpul și a lua toate deciziile care îi afectează profund și le determină atitudinea față de cunoaștere cu care rămân tot restul vieții. Doar atât. Începând cu bacul, ”își ia mâna de pe ei” și-i mai arată și cu degetul dacă nu s-au descurcat, cu toate handicapurile căpătate în cei 12 ani de ”educație”.
Și se putea fără cireașa de pe tort? Imnul național va fi intonat în cadrul festivităților din prima zi de școală și nu oricum, ci cu tot cu cele 4 strofe obligatorii, urmând a se decide dacă asta se va întâmpla și la începutul fiecări săptămâni. Asta pentru că domnul ministru este convins că ”este important să respectăm solemnitatea și simbolurile naționale, dar trebuie să fim vigilenți să nu demonetizăm aceste lucruri – așa cum a fost cazul în trecut”. Da, obligați-i pe copii să cânte imnul, sigur vor fi pătrunși de sentimentul înăltător al patriotismului. Îndoctrinare, anyone?
Ce înseamnă noul an școlar pentru mine? E prilej de amărăciune, la gândul direcției total greșite în care se îndreaptă sistemul școlar și a miilor de copii care vor fi afectați profund de ”bunele intenții” ale autorităților. Și mai e ceva, ce poate vi se pare amuzant sau de-a dreptul cinic: mai mult timp petrecut pe drumul pana la serviciu, din cauza aglomerării din capitală. Am huzurit de-a dreptul toată vara, acum o să stau în trafic, în mașină sau în autobuz, singura diferență fiind că-n cel din urmă va fi și mai aglomerat.
Și dacă tot veni vorba, v-ați gândit vreodată ce risipă imensă de bani și nervi este toată treaba asta cu școala? Cât combustibil irosim pe transport, câtă energie electrică și termică pe alimentarea clădirilor imense în care învață copiii, câți bani dăm pe tot felul de rechizite, pe hăinuțe, pe mâncare nesănătoasă, pe meditații, pe after-school și pe ore la psiholog, cursuri de parenting și cărți de self-help?
Tot acest consum uriaș de forțe și pentru ce? În mod clar, nu pentru fericirea copiilor noștri. Pentru că n-am văzut încă un copil școlarizat care să fie fericit și deplin împăcat cu el însuși.
Filed under: Dezavantajele școlarizării convenționale | Tagged: anul scolar 2011-2012, bacalaureat, elevi, evaluare, examene, ministerul educației, prima zi de scoala, profesori |
Un alt fel de educație 
Andreea, se intampla cumva sa ai The Teenage Liberation Handbook in format electronic?
Da, o am. 🙂 Ti-o trimit indata. Sper sa-ti placa. E scrisa onest, fara ocolisuri si eufemisme.
[…] Că tot vorbeam cu Andreea: în Cluj, grădinița și școala Waldorf sunt gratuite. La grădiniță se plătește masa ca și […]
Si eu am luat la palma in scoala si trebuia sa cantam imnul in fiecare dimineatza. Nea profu de rusa din clasa a 6-a era cu ochii numai la umflaturile de la pieptul unora dintre colegele mele de clasa si venea si „afumat”la scoala… de atunci „ador” limba rusa 😉
cand ma gandesc la scoala „vad” cateva tablouri: invatatoarea mea aplica linii si vargute elevilor „slabi” si obraznici, stateau in fata clasei, in sir indian si isi asteptau randul… imaginea urmatoare, involuntara, este a unui baiat care se inrosise teribil de tare si plangea in hohote, cu „lacrimi de crocodil” imi aduc aminte de orele de religie.. cand aveam de invatat Crezul dar era prea lung si imi facusem o copiuta, eram in a doua sau a treia… cand ma gandesc la orele din generala ma apuca oroarea de plictiseala… la liceu am avut parte de altfel de experiente, am fost clasa de limbi straini dintr-un liceu cu profil real, nu am invatat nimic, aproape niciun prof nu-si facea orele… in atatia ani de scoala numar 5 oameni care nu mi-au lasat gust amar…si sa zicem 2 care mi-au placut… inutil sa mai spun ca nu intentionez ca fetita mea sa mearga la scoala de stat, Andreea, esti o inspiratie minunata!
*limbi straine… limba romana am invatat-o in clasa a VIIIa suficient de bine:)
Bine-ai venit, Alexandra!
Mă bucur că-ți place blogul. Triste amintirile tale… bine că ești hotărâtă ca fetița ta să nu treacă prin astfel de situații.
Sper să-ți placă și alte articole și să te provoace să-ți exprimi părerea.
Ma deprima si ma bucura ceea ce scrii depotriva.
Scoala (chiar si cea „vestica”, asa cum o stiu eu pana in ziua de azi) este didactic si pedagogic proasta iar uman absolut incompatibila.
Pot doar sa sper ca se va schimba ceva – pentru schimbari pe termen lung – in educarea dascalilor, in tarile scandinave se misca de la o vreme ceva, cand, dupa un metastudiu efectuata pe o perioada de 10 ani s-au inclus in curicula dascalilor doua competente noi: „competenta sociala” si „competenta conducerii echidemne” si decizia ca dascalii sa beneficieze obligatoriu de superviziune si asistenta tereapeutica.
Oare pe cand si la noi?
Andreea, învăţământul Waldorf e gratuit.
Spui bine ce spui, dar mai e un aspect: în cazul unor adolescenţi (cu persoanlitate, deprinderi, abilităţi şi, din păcate, mod de gândire deja formate) e foarte greu (ba chiar nociv uneori) să schimbi radical modalitatea de abordare. Nu în cazul tuturor, binenţeles. Iar cei care nu au cunoscut libertatea de gândire, respectul şi aprecierea nu se vor adapta într-un sistem care îi pune pe ei pe primul plan. Paradoxal de trist, ştiu, dar adevărat. Dar e încă o dovadă a urmelor indestructibile pe care le lasă educaţia din copilărie.
Sunt de acord că ar trebui gândite metode prin care adolescenţii să fie învăţaţi să scrie corect. Dictarea e într-adevăr o metodă de clasa I, dar şi abilitatea aceasta care lor le lipseşte când termină liceul e tot la nivelul clasei I. Pentru că ies din şcoală semianalfabeţi şi în loc să-i bombardăm cu metafizica lui Ştefan Gheorghidiu poate ar fi mai bine să-i învăţăm să comunice corect şi logic în limba română (lipsa de logică şi coerenţă e o problemă mult mai mare decât pare).
Şi pentru a schimba şcoala românescă ar trebui să se schimbe întreaga societate…
Știu că există și școli Waldorf de stat, dar cred ca mai multe sunt totuși cele private.
Da, cu adolescenții e problematic. De asta e atât de important să găsim o soluție cât mai devreme. Discuția asta îmi amintește de Summerhill și felul în care se ocupă de copiii veniți din sistemul de stat. După mai multe încercări nereușite, au redus mult vârsta și nu cred că mai acceptă copiii mai mari de 10 ani. Asta pentru că nu reușesc să se adapteze la modul de trai de la Summerhill.
Toți cei care au trecut prin școală sau au avut părinți foarte stricți au nevoie de o perioadă de adaptare, care-i foarte dificilă, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți copii și adulți de acolo. Le e foarte greu să înțeleagă libertatea și să nu abuzeze, ajungând la ceea ce numește A. S. Neill ”licență”.
Treaba cu scrisul s-ar rezolva ușor dacă i-ar lăsa pe copii să învețe să citească și să scrie când și cum vor ei. De fapt, cam așa s-ar rezolva carențele pe care le observăm la copiii de orice vârstă.
Andreea, toate şcolile Waldorf sunt gratuite. E alternativă educaţională de stat. Ştiu sigur pentru că am predat acolo. De fapt acolo mi-am dat seama că schimbarea perspectivei de predare sau abordare la o vârstă prea „înaintată” e aproape inutilă dacă nu chiar dăunătoare. Am văzut mulţi adolescenţi mutaţi din şcolile tradiţionale în Waldorf care pur şi simplu nu se puteau adapta sistemului fără note (mai ales dacă notele aveau o conotaţie exclusiv coercitivă) si fără îngrădirea şi limitarea cu care fuseseră obişnuiţi. Când libertatea de gândire, de exprimare, de opinie etc nu este una dintre valorile „predate” de către părinţi accesul prea întârziat la orice fel de libertate e dăunător. E un adevăr pragmatic si probabil cinic. Pentru mare parte din generaţia adolescenţilor de azi nu prea se mai poate face ceva. Doar să-i învăţăm să scrie. Chiar şi cu dictări.
Eu am prieteni care au copiii la o școală Waldorf privată, în București. Nu știu decât una de stat aici, dar nici nu pot spune că-s informată :). Bine-ar fi să fie multe!
De acord, e foarte greu să mai faci ceva pentru adolescenții de azi. Dar nici revenind la ce n-a mers în școala primară nu cred că ajungem undeva. Ai citit The Teenage Liberation Handbook: How to Quit School and Get a Real Life and Education? Autoarea sfătuiește tocmai adolescenții să renunțe la școală. Are o perspectivă foarte interesantă.
Eu am avut parte de dascali minunati de care imi amintesc si azi cu lacrimi in ochi. Unii dintre ei le sunt acum profesori copiilor mei, altii nu mai sunt printre noi. Fetita mea a trecut clasa a V-a, dar azi isi astepta emotionata Invatatoarea cu un buchet de flori in mana. A avut norocul sa fie indrumata de un OM. Scoala publica poate fi un cadru minunat in care sa ni se dezvolte copiii. Problema nu pleaca de la autoritati. Sau nu numai de la autoritati. Problema suntem noi toti. Parinti cu mentalitati si pretentii cel putin ciudate si dascali care nu-si indreapta sufletul spre meseria pe care o fac. Va doresc tuturor un an scolar frumos.
Ești norocoasă că ai printre amintiri unele atât de frumoase. Și mă bucur că ai găsit pentru fetița ta o școală la care s-o poți duce cu încredere și liniște sufletească. E într-adevăr un noroc.
Cu ce spui despre scoala publica, despre parinti si dascali nu prea pot fi de acord. Poate și ei contribuie la starea de fapt, dar nu văd ce alegere le rămâne, după ce autoritățile iau toate deciziile importante fără a-i consulta.
din fericire, azi pt mine si fiul meu a fost o zi cu adevarat minunata si am in gand chipurile si celorlalti copii din curtea scolii. am vazut veselie, nerabdare, bucurie nu doar ca s-au revazut ci ca si-au revazut si profesorii. poate suntem noi norocosi..
am plecat cu emotii de acasa, tinand cont ca fiul meu a renuntat la o scoala generala si a ales un liceu pt a urma 5-9, deci loc nou ,totul nou.. insa totul a fost mai mult decat minunat si sunt convinsa ca la fel va fi si pe viitor.
Ma bucur să aflu că pentru voi a fost altfel și sper să fie așa în continuare!
Sunt perfect de acord cu tine. Mi-e groaza de momentul in care imi voi da copilul la scoala. Dar, ce pot face? Cum sa evit acest lucru? Homeschooling… nu este posibil pentru noi, atat din cauza serviciului, cat si pentru ca eu cred ca ai nevoie de un pic de aplecare pedagogica pentru asta. Crezi ca am si alte variante?
Draga Stela,
Dacă eu m-am întristat așa la gândul că începe școala, un părinte care se gândește serios la copilul lui e probabil și mai trist.
Îmi pare rău că scoateți din calcul homeschooling-ul. Sper că v-ați documentat puțin înainte să luați decizia asta, pentru că majoritatea nu știu de fapt ce e și cum se face, dar decid din start că la ei n-ar fi posibil. Probabil primul gând se duce la aspectul financiar, dar din cate știu eu, nu-i deloc ieftin să-ți ții copilul în școală, fie ea și publică. Apoi, având în vedere cât din salariul unui părinte se duce pe transport și mâncare la pachet/cumpărată, pe haine și încălțăminte, mi se pare că salariul ăla la care ne gândim e de fapt mult mai mic decât suma virată pe card.
În ce privește înclinarea pedagogică, nu numai că nu e necesară, e chiar nocivă. Copilul nu are nevoie de un profesor, ci de un părinte la care să apeleze, nu pentru informații de-a gata, teme și note, ci pentru sprijin, atenție și înțelegere. Informațiile sunt peste tot în jurul nostru, mai ales acum de când cu internetul. Lumea e resursa copilului, nu profesorul. Sigur, va fi nevoie să-l ajuți la început să ajungă la sursele de care vorbesc, să le aleagă informat, dar asta nu mi se pare a fi așa de greu. Homeschooling-ul inseamnă învățare pentru toți cei implicați, nu numai pentru copii. Si descolarizare pentru parinti, adica renuntarea la ideile preconcepute cu care ne-am ales in urma scolii: ca e nevoie de talent pedagogic ca sa ajuti pe cineva sa invete, ca trebuie sa le predai copiilor si sa-i motivezi ca sa invete, ca exista lucruri care trebuie stiute si care ne vin de la experti.
Variante ar mai fi scolile alternative Montessori si Waldorf, în care copiii sunt tratați mult mai bine decât în cele de stat. Problema e că taxele sunt mari, justificate, dar mari. Și ajungem înapoi la problema banilor, mai ales daca ai mai mult de un copil. De multe ori se ajunge în situația ca un părinte sau amândoi să lucreze, în mare parte, pentru a plăti taxele la școală.
andreea, tu stii ca e posibil homeschoolingul in Romania? adica in mod legal? eu stiu ca un liceu particular neatestat, spre ex, nu permite copilului sa sustina examenul de bacalaureat. si nici examene de admitere in facultati fara media de abbsolvire si cea de la bac. tu ce date ai?
si mie mi-a placut la scoala, dar nu din motive direct legate de cursuri si de profesori in general, ci din motive strict legate de ‘scoala vietii’ pe care mi-a mijlocit-o scoala in preadolescenta si adolescenta. a fost o nebunie! si ma gandesc ca, stand ‘acasa’, cu siguranta n-as avut acces nici macar la sfert din sfertul sfertului din conflictele, prieteniile, caracterele si lectiile pe care le-am consumat
Da, homeschooling-ul se poate face legal la noi, prin înscrierea copilului la o școală-umbrelă internațională, care furnizează foaia matricolă în schimbul unei taxe decente (până la 100 de dolari pe an/familie). Poate da bacul la un centru de bacalaureat internațional, ca elev străin.
Homeschooling-ul nu presupune să ții copilul acasă, dimpotrivă. Pentru că nu trebuie să meargă zilnic la școală, unde întâlnește aceeiași oameni (majoritatea de aceeași vârstă cu el), e liber să meargă în mai mult locuri și să facă mult mai multe lucruri. Deci viața acestor copii este și mai bogată în experiențe și relații. Eu merg pe homeschooling, de fapt unschooling, nu doar ca mod de a scăpa de școală, ci pentru meritele inerente acestui mod de viață (libertate, flexibilitate, individualitate).
Draga Andreea,
Ma bucur ca exista oameni care chiar cred cu tarie intr-o idee si sunt entuziasti, asa cum esti tu.
DIn pacate insa, cred ca lucrurile sunt mai complicate decat le descrii tu. Prin talent pedagogic ma refeream exact la ceea ce ai zis, si anume sa iti poti sprijini copilul sa se dezvolte. Nu ma gandeam deloc la predare, teme, motivatii sau alte lucruri de genul acesta. Iti trebuie un anumit tip de abordare, o rabdare deosebita iar eu cel putin in acest moment nu cred ca as reusi.
Dar ai dreptate, in mod cert inainte sa iau orice decizie ma voi informa mult mai in detaliu despre homeschooling! Este un subiect deschis pentru mine.
Numai bine.
Îți mulțumesc pentru înțelegere!
Da, cred cu tărie în tipul acesta de educație, se vede? :). Mi-a răspuns la multe întrebări și m-a convins că asta vreau pentru copiii mei. Sigur, nu pot vorbi decât din ceea am citit, deci probabil sunt lucruri pe care nu le-am anticipat. Pe de altă parte, nici nu poți anticipa totul, pentru că, spre deosebire de traseul prin care trece un copil școlarizat, în HS traseul e diferit în funcție de copil. Și da, sigur că-i mult mai dificil decât să-ți dai copilul la școală, dar cei care au ales să facă asta spun că merită și e o experiență valoroasă în sine.
Talentul de care vorbești vine și din iubirea pentru copii, adică trebuie să-ți placă să stai cu ei, să le răspunzi la întrebări, să porți discuții, să le fii alături in momente dificile. De aceea, HS nu e o solutie universală și nici nu se vrea a fi. E o opțiune pe care fiecare familie trebuie s-o cântărească bine, pentru a vedea dacă i se potrivește.
.. am inteles.. iar parintele sa fie perfect dispus si ‘echipat’ sa-l insoteasca pe copil in calatoria asta.. -ma refer, clar, la homeschooling/unschooling. gasesc ca e un soi de angajament, din partea parintelui, care presupune responsabilitate mai mult decat in alte zone, mai ales in anii de start. asta daca vrem ca el sa aiva acces la libertatea la care te referi
Da, e nevoie de implicare directă a părintelui, mai multă decât e necesară în cazul unui copil școlarizat, dar de alt tip: deschidere față de copil, voința de a avea o viață mai activă, mai interesantă, de a cunoaște mai mulți oameni, de a încerca mai multe lucruri. E un alt stil de viață, până la urmă. Poate de aceea pare atât de greu…
andreea, o sa-ti expun la un mod cat de concret ca nu am incredere intr-un homeschooling functional (in Ro) si cam de ce
daca imi spui de scoli internationale care elibereaza asemenea foi matricole, atunci am in vedere si ca se organizeaza un gen de evaluari (cel putin) anuale.
s-o iau intai de la parinte; parintele care, inainte de toate nu-i mai mult si nici mai putin decat un OM. deci un ins care are si el o menire, un bagaj, un drum si un talent in viata asta. ca parinte, ca sa te decizi pt homeschooling (sau unschooling) in cinstea copilului tau, in primul rand tre` sa te asiguri de disponibilitatea financiara unde cel putin unul din doi sa sa se anuleze, ‘cu garantie’, ca persoana intreaga, cel putin pret de cativa ani buni. deci cativa ani buni mult peste primii 7 ani de acasa, se-ntelege.
ok, nu faci pe pedagogul, dar trebuie sa fii acolo, trebuie sa fii limpede, sa ai energia, timpul si tactul necesar ca sa stii cum, cand si unde sa intervii, pe scurt sa-ti poti sustine copilul sa exploreze, sa-i mentii interesul, sa-i poti oferi material, sa poti calatori cu el, ETC.
iar ca sa poti oferi ceva, orice, chiar si educatie, trebuie mai intai sa ai tu insati.. intelegi?
ori lucrurile astea nu le pot face decat daca te gasesti in pielea parintelui care descopera ca menirea lui este ‘sa-si faca copiii oameni’ – in adevaratul sens al cuvantului, si atunci da, e ok, asa se poate bate palma cu viata.
dar daca nu, daca o faci numai pentru altcineva, chiar de acel ‘altcineva’ e copilul tau, s-ar putea ca in urma renuntarilor tale sa se ajunga la un grad de frustrari surori cu cam ce manifesta azi profii prin scolile noastre ‘uzuale’ de stat (scoli pe bune dreptate blamate) si sa nu abordezi nici tu lucrurile tocmai asa cum e de dorit. adica pur si simplu sa nu fii in stare.
cred ca homeschooling ar avea mai multe sanse in comunitati in care acesta se practica la scara mare, pt ca asa s-ar ajunge la schimb de experienta, ajutor reciproc si un precedent in sistemul acesta liberal de invatamant. dar personal nu as avea curajul sa fiu deschizator de drumuri – nu pe spezele viitorului copilului meu.
in mintea mea, schema, adica solutia, se descrie pe cat de simpla, pe atat de complicata in practica. complicata, tocmai pt ca are de-a face cu omul; deci cred mai degraba ca scolile trebuie sa ramana scoli, doar sistemul recladit din temelii. cum in genere in spatele oricarui sistem sta omul, atunci fix la OM trebuie lucrat.
e o vorba foarte populara si plina de sens; aceea ca pestele se-mpute de la cap. si inca una despre continutul care determina forma. sunt perfect de acord cu ambele!
pt noi prefer sa ma concentrez sa-mi iubesc cat mai bine copilul ‘acasa’, pt ca el sa fie capabil apoi s-o porneasca in lume (si la scoala) cu o baza emotionala zdravana, una capabila sa-i permita sa creasca exact cum ii trebuie lui, sa-l sustina in decizii si-n in general in parcursul lui in viata.
eu cred ca, pt a creste, un copil are nevoie intai si intai de conflicte. iar conflictele alea vrac pe care i le ofera viata, anii de scoala, nu-s deloc de neglijat in ‘devenirea’ lui. ma-ntreb, pana la urma, intre ce fel de oameni va trai el? nu cumva printre unii aidoma colegilor si profesorilor lui? nu printre acestia ar trebui sa invete sa traiasca?
Pot înțelege ce ai scris aici ca aplicat la tine, ce nu înțeleg e rostul unei generalizări. Sunt familii în România care fac HS, doar că nu vor să vorbească despre asta în public. Și sunt multe familii care vor și pot s-o facă (eu corespondez cu câteva). Nu-i o alegere ușoară, nu-i o cale pentru oricine, dar nici nu-i de lepădat așa din prima. Sigur, n-o să te pot convinge că merită să încerci, așa că eu zic să încheiem aici discuția. Mă abțin (cu greu) de la a-mi exprima părerea despre ce ai scris aici cu privire la conflicte și la oamenii cu care trebuie să învețe copilul să trăiască.
andreea, iti observ iritarea, deci tin sa subliniez ca e strict opinia mea -de fapt nici ca as putea vorbi in numele altcuiva, doar poate ca n-am reusit eu sa gasesc formularea potrivita.
Draga Andreea,
Talentul de care vorbesc vine si din iubire, dar sper ca nu sugerezi ca nu iti iubesti copilul suficient daca nu alegi / te simti capabil sa sustii varianta homeschooling/unschooling. Scuze daca m-am simtit atinsa fara motiv, dar stii cum sunt mamele, mai sensibile la subiecte de genul acesta :).
In niciun caz n-am vrut sa sugerez ca mamele care nu-si educa acasa copiii sunt mai putin iubitoare. Voiam doar sa spun ca resursele pentru atitudinea fata de copii de care e nevoie vin si din iubirea pentru ei, cum probabil ai observat. Ma refeream la ceea ce majoritatea constata cand au copii: au mai multa rabdare decat si-ar fi inchipuit inainte, de exemplu.
Simt nevoia sa-mi cer scuze pentru cursul discutiei, pentru ca n-am fost tocmai empatica. Sper sa nu te fi deranjat prea tare raspunsul meu. Imi pare rau daca ti-am ranit sentimentele. Sunt sigura ca, orice decizie vei lua, va fi ghidata de iubirea pentru copil si de posibilitatile de care dispui la acel moment, deci va fi cea mai buna decizie posibila.
[…] ocolite caile clasice de educatie, caci tare m-am intristat azi cand am citit lucruri adevarate, la Andreea sau la […]