Copilul semi-liber

de A. S. Neill

Acest capitol va fi dificil de scris deoarece va fi un efort de a-mi rezuma  munca de la școala Summerhill, dificil pentru că suntem predispuși să căutăm binele și să ignorăm sau să minimalizăm răul.

Summerhill a fost fondată în 1921. Îi numesc pe elevii ei semi-liberi pentru că cei mai mulți dintre ei au fost condiționați înainte de a veni la școală. Unii au fost pălmuiți; cei mai mulți au fost învățați încă de bebeluși să mănânce la ore fixe și să facă la oliță; unii aveau părinți-problemă; câțiva fuseseră învățați religie și un număr mare din ei cunoscuseră disciplina grădiniței sau a școlii publice de stat. Nu mă pot gândi la niciun copil venit înainte de 1943 care să fi fost auto-reglat acasă încă de la naștere. De aici vine termenul ”semi-liber” care ar putea la fel de bine să fie înlocuit cu sintagma ”prea târziu liber”.  În ce privește învățarea, dezavantajați cum eram de examinările amenințătoare, nu am încercat să îndulcim studiul nicicum; dimpotrivă, am anunțat că toate lecțiile erau opționale și mă bucur să spun că în acești treizeci și ceva de ani niciun copil nu a fost sfătuit sau încurajat să învețe vreo lecție. Citește în continuare

Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (II)

Wesley Bedrosian
Wesley Bedrosian

Pedepsiți prin recompense?

O discuție cu Alfie Kohn

de Ron Brandt

Atât recompensele, cât și pedepsele, spune autorul cărții Punished by rewards, Alfie Kohn, sunt modalități de a manipula comportamentul care distrug potențialul de învățare autentică. În schimb, el susține oferirea unui curriculum atractiv și a unei atmosfere empatice ”astfel încât copiii să poată acționa în spiritul dorinței lor naturale de a afla”.


Următorul interviu a avut loc la Conferința anuală ASCD pe 27 martie 1995, în San Francisco.

Alfie, noi, educatorii, folosim pedeapsa destul de mult, dar am ajuns să înțelegem că nu reprezintă o motivație eficientă. Am fost convinși că este mult mai bine să o înlocuiești cu recompense. Dar tu vii acum și spui că și asta e greșit. De ce? Citește în continuare

Prima școală democratică din România. De ce nu?

De când am început să scriu acest blog m-am simțit răzbunată. Ai un sentiment eliberator atunci când poți să le spui tuturor ce te doare, ce te deranjează, în loc să scrâșnești din dinți de unul singur. Dar, cu puțin ajutor din partea unui bun prieten, mi-am dat seama că doar 🙂 eu mă simțeam eliberată. Avea dreptate. Blogul meu era doar o ”defulare egoistă”. Nimic pozitiv, niciun țel adevărat.

Așa că m-am gândit că, din moment ce aș vrea o schimbare, poate ar fi bine să încep chiar cu acest blog. Începând de astăzi vă invit pe toți, elevi, profesori, părinți și bunici, să-mi scrieți cum ar fi școala perfectă în viziunea voastră. Citește în continuare