Anul trecut am scris despre Moș Crăciun și despre cum, dacă alegem să-i încurajăm pe copii să creadă în el, ar fi bine să-i scutim de condiționări și amenințări.
Anul acesta veți crede că m-am transformat într-un adevărat Grinch (scuze, însă n-am găsit echivalentul românesc). Cred că totul a început cu postarea Dianei despre consumism și marketing agresiv. Și-a culminat cu un articol cules de pe facebook despre efectul excesului de jucării asupra copiilor.
Poate și vizita la hypermarket de-aseară m-a făcut să mă gândesc serios la treaba asta cu Crăciunul și darurile. Da, știu ce se spune: nu-i despre daruri, e despre generozitate, căldură, împărtășire. Ce bine-ar fi! Însă, din păcate, Crăciunul nu prea e despre toate astea. Mai ales pentru copii. Cred că pentru majoritatea, totul se rezumă la cadouri. Asta așteaptă, asta visează, asta speră: să primească tot ce-au scris pe listă sau în scrisorica pentru Moș Crăciun. Și nu-i putem învinovăți, din moment ce noi începem încă din primul an de viață să-i învățăm așa. Cu cele mai bune intenții, desigur, însă fără să ne gândim prea mult dacă efectul va fi într-adevăr cel sperat.
Nici eu nu mă gândeam la asta înainte. Abia așteptam să umplu sacoșele cu cadouașe pentru cei dragi. Asta înainte să decid ce iau pentru fiecare și să purced la drum, căci treaba asta cu cadourile nu-i nici simplă, nici așa plăcută, nu vi se pare? Cozile, nebunia, aglomerația, prețurile, nesiguranța (”O să-i placă?”, ”O să-i vină?”), toate reușesc uneori să mă scoată cu totul din spiritul Crăciunului și numai veselă și înțelegătoare nu mai sunt.
Iar cu jucăriile e chiar de coșmar. Sunt nenumărate, care de care mai frumos ambalate și prezentate cu toate ”caracteristicile” lor. A, și făcute să se strice cât mai repede ca să fie înlocuite repede și, mai nou, atașate la ”colecții” ca nu cumva să aștepți până la celălalt Crăciun ca să dai iama în magazin. Găselnița asta cu colecțiile e isteață, zău. Mai ales pentru că știm cât de repede se plictisesc copiii de ele. Destul de repede încât să vrea imediat altele, la fel, dar nu chiar, pentru că ”uite, mama, aia e verde și are aripioare”. Ce contează că-i exact aceeași porcărioară de plastic pe care-a aruncat-o în colțul camerei după o jumătate de oră? Lui i se pare că cea din pliant e altfel, mai frumoasă, mai interesantă. Marketing-ul isteț al adulților care conduc compania respectivă îl prinde în mreje instantaneu.
Am ajuns să credem că nivelul de trai al unui copil se măsoară în cantitatea și varietatea jucăriilor pe care le-a adunat de-a lungul anilor și în mulțimea pachetelor care i se înghesuie sub brad sau pe masă, de ziua lui (destule încât să aibă nevoie de o cameră a lui și de corpuri de mobilă speciale pentru a le depozita). Și că suntem cu atât mai buni ca părinți cu cât furnizăm un flux continuu de jucărele cât mai ”la modă”.
Poate mulți vor spune ”totuși, e Crăciunul, cum să nu primească copilul cadouri?!”. Așa că îi întreb de ce TREBUIE să primească cadouri? E doar un obicei pe care îl întreținem noi, adulții, poate din nostalgie, poate din dorința de a infuza puțină ”magie” în viața de zi cu zi. Nu cred că pentru copii e nevoie de daruri, Moș Crăciun și brad împodobit ca să simtă că viața e magică și frumoasă, că sunt iubiți și înconjurați de veselie. E suficient să-i ascultăm, să petrecem timp cu ei, să-i implicăm în viața noastră.
Iar jucăriile pot fi mult mai puține, mai simple și mai rezistente. Din materiale naturale, fără baterii, luminițe și telecomenzi. Puține, ca să nu treci blazat de la una la alta și să nu știi ce să alegi. Simple ca să te joci cu ele în multe feluri, nu să-ți joace ele în fața ochilor. Rezistente ca să facă față noilor jocuri și întrebuințări.
Cu ce putem întreține spiritul sărbătorilor în locul cadourilor? Cu timp petrecut în familie gătind, confecționând decorațiuni din materiale naturale și ieftine, jucând diverse jocuri (nu, nu pe calculator sau televizor), cântând, dansând, plimbându-ne prin zăpadă, făcând un om de nea, povestind întâmplări hazlii din familie, urmărind un film bun sau un documentar interesant, ascultând povești sau inventându-le.
Vă las în compania câtorva articole interesante despre efectul prea multor jucării asupra creativității și imaginației copiilor. Poate vă vor inspira să ieșiți din magazine cu mai puține daruri sau măcar cu unele mai utile.
Do Your Kids Have Too Many Toys?
My Kids Have Too Many Toys – Why the holidays make me overspend
Crăciun fericit tuturor! (cu sau fără cadouri 🙂 )
Filed under: Diverse | Tagged: cadouri, Craciun, daruri, jucarii |
Un alt fel de educație 
Dragă Andreea, felicitări pentru bebe, să fiți sănătoși și să creșteți fericiți!
Acum la subiectul cu prea multe jucării 🙂 Parțial sunt de acord cu tine (și mie întotdeauna mi s-a părut că foarte mulți copii au jucării inutile). Daaaar.. de fapt (ca peste tot) e vorba de o proastă gestionare a chestiunii de către părinți: jucăriile sunt inutile când sunt oferite pentru a suplini o lipsă (a părintelui, a timpului pe care acesta îl acordă copilului, a disponibilității). Observ în jurul meu copii care nu au fost învățați să se joace (mai întâi părintele ar trebui să se joace cu jucăria repectivă – în cazul în care copilul e mai mic – iar după ce copilul a dobândit anumite aptitudini de relaționare – împreună cu copilul; abia după aceea copilul se va juca și singur și nu se va plictisi de jucării – vorbesc din experiență, fiul meu se joacă și acum cu primele lui jucării și nici măcar una nu zace nefolosită.) Apoi sunt total împotriva jucăriilor proaste (care nu solicită dexteritatea sau imaginația copilului), care scot sunete obositoare (mai ales pentru copil!), împotriva jucăriilor violente etc.
Despre Moș Crăciun aș avea și mai multe de spus (am tot vrut să dezvolt subiectul jucăriilor și al Moșului pe blogul meu) dar încerc să mă limitez la câteva idei, că iar e vorba de o gestionare dezastruoasă:
– când moșul e prezentat ca o autoritate punitivă și răzbunătoare i se face un deserviciu imens copilului
– valorile promovate de mos nu trebuie să fie neapărat unele materiale, ci i se poate vorbi despre cele spirituale (eu i-am spus băiețelului meu – tocmai a împlinit 3 ani – o poveste cu Iosif și Maria care au fost găzduiți de un moș Crăciun, care moș a făcut astfel un dar de bunătate, etc)
– povestea cu mosul trebuie adaptată vârstei copilului
– a dărui, așa cum spunea Laura Frunza, o carte sau un puzzle în numele moșului e cu totul altceva decât a trânti sub brad jucării de milioane
În fine, m-am lungit, sper că m-am făcut înțeleasă 🙂
Încă o dată îți transmit gândurile mele bune, mă bucur pentru Darul imens pe care l-ai primit și îți doresc doar clipe frumoase în anul care vine. (sunt fericită că te-am „întâlnit” anul acesta)
(felicitari pentru bebe!sarcina si nastere usoara iti doresc!)
Multumesc mult, Irina! Nu e tocmai veste noua (am deja 6 luni si jumatate), dar inca nu simtisem nevoia sa anunt pe blog.
Nu inteleg dece parintii simt nevoia sa minta si sa-si insele copiii ( este irelevant sub ce pretext ). Una din cele maimari umilinte din viata mea, am trait-o in momentul in care am inteles cat de proasta am fost, ca m-am lasat inselata cu Mos Craciun, spre amuzamentul adultilor ( chiar daca nu mi-au artat asta ).
Copil fiind, as fi preferat adevarul, oricaror cadouri si bucurii care mi le aducea Mosu’ .
Cred ca depinde foarte mult de felul in care parintele alege sa-l prezinte pe Mos Craciun. Daca il prezinta ca pe un concept, mie mi se pare ok. Daca il prezinti ca pe un singur mos care sta la polul nord si aduce jucarii etc etc, atunci poate parea o inselatorie. Depinde foarte mult de povestea pe care parintele o tese in jurul acestui mit. Mi se pare foarte ok sa ii spui copilului ca oamenii fac pe Mos Craciun unul pentru celalalt, ca e important sa inveti sa daruiesti, sa-l implici si pe copil in actul daruirii, sa pregateasca prajituri pentru bunici sau o felicitare speciala pentru matusica, insa nu mi se pare ok sa il elimini de tot. El exista in societate daca nu la noi in casa si, la polul opus, copilul se poate simti tradat/deposedat de ceva pentru ca lui nu i s-a spus de Mos. Depinde mult de copil. Nici eu, nici sora mea nu am simtit vreo inselatorie sau vreo tradare, am acceptat foarte senine trecerea de la copilaria in care credeam si copilaria in care nu credeam si am observat ca majoritatea colegilor si prietenilor mei la fel au facut. Nu cred ca picii din ziua de azi sunt cu mult diferiti de noi din acest punct de vedere.
ascultandu-l pe Grigore Lese,vad o ulita inzapezita,copiii cu obrajii rosii si traista plina cu nuci,vad bradul impodobit,o vad pe bunica facand cozonaci,vad partea frumoasa din copilaria mea…,dar pe mosul nu-l zaresc nicarieri…
Sarbatori fericite cu multa liniste si dragoste,tuturor!
As vrea sa intervin si eu insa nu neaparat ca sa te contrazic, ci sa ofer un alt punct de vedere. Voi credeti in Dumnezeu? Probabil credeti, desi nu l-ati vazut niciodata. Si Dumnezeu ne ofera o multime de daruri (spirituale) care de care mai frumoase. De ce nu am crede, pana la urma, si in Mos Craciun ca idee? (A nu se inteleg ca il compar pe Mos Craciun cu Dumnezeu, va rog!) Si de ce sa nu-i invatam pe cei mici ca Mos Craciun exista? Si ca aduce daruri. Acum ce fel de daruri aduce depinde de fiecare parinte, azi o mamica spunea pe facebook ca ii va lua fetitei ei o papusa de 400 de lei!!! Asta e consumerism, nu faptul ca puneti in ghetele copiilor dulciuri sau ca veti pune sub brad un pachet din doua carti si un puzzle sau un lego sau un set de creioane colorate. Mie mi se pare ca e ca si cum i-ai invata pe cei mici ca nu exista iubirea. S-ar putea ca unii sa aiba dezamagiri in dragoste si sa nu mai creada niciodata in ea (cum ar fi copiii care se simt tradati ca nu exista Mos Craciun) sau sa creada in spiritul iubirii in ciuda a orice (cum ar fi copiii care cred ca Mos Craciun ca simbol exista si la 15 ani chiar daca parintii le cumpara cadourile). E vorba de simbolistica aici, eu nu inteleg si ma doare sufletul cand vad parinti care dezbraca sarbatoarea Craciunului de toate simbolurile, si de brad, si de Mos Craciun si de colinde. E drept ca e o sarbatoare religioasa si trebuie s-o cinstim ca atare, dar aceste lucruri sunt atat de frumoase daca sunt facute cu cap si din inima incat eu chiar nu inteleg de ce se renunta la ele.
Laura,
pt mine mosul nu-i egal iubire…
nu le spun ca nu exista,pt ca-l vad in fiecare loc in care mergem in perioada asta.da,este un nene,imbracat in mos care face daruri pur si simplu sau care le imparte pe cele pe care le cumpara parintii.
adevarul pur…
noi nu facem achizitii cu luni inainte ca mosul sa le daruiasca de craciun.aducem simbolistica in casa,pentru ca nici n-am avea altfel cum.la tot pasul cineva intreaba de cat de cuminti au fost,ce le-a adus mosul…,dar fara minciuna!
Crinuta este atat de scumpa,in incercarea ei de a pastra minunatul secret,pt ca stie mititica ca alti copii chiar cred in mos si nu vrea sa le darame visele:)
credem in colinde,toata pusculita lor au dat-o singuri,de dragul colindelor…,le place la nebunieee…si daca nu l-am fi avut pe mezin bolnavior,a-m fi colindat si noi…
credem in brad,il avem impodobit de cateva zile,am creat singuri beteala si deocratiunile.
credem in D-zeu
nu simt ca dezbrac sarbatoarea craciunului,pt ca nu cred in mos si pt ca refuz sa-mi mint copiii.in sufletul meu exista sarbatoarea craciunului,mai mult ca oricare alta,exista D-zeu,exista iubire,exista orice lucru frumos si pozitiv,mai putin minciuna
imbratisari sincere!
Nu am vrut sa spun ca mosul = iubire, imi pare rau ca asa s-a inteles. Eu comparam cele doua concepte, putem face comparatie cu orice altceva. Sunt copii care cred si copii care nu cred, mi se pare ceva perfect normal. Eu spuneam doar ca nu ar trebui sa generalizam si sa consideram totul o minciuna. Miliarde de copii s-au bucurat de mitul (insist pe cuvantul mit) Mosului si inca se mai bucura, de ce nu i-am lasa si pe ai nostri (intr-o anumita masura) sa se bucure de el?! Am o curiozitate, daca imi permiti: tu in copilarie ai facut parte din tabara care a crezut si s-a simtit tradata cand a aflat? Te rog mult sa nu intepretezi gresit abordarea mea, iti respect parerile si mi se par juste, doar ca nu reusesc eu personal sa inteleg de ce am vrea sa eliminam din viata noastra ceva care o mai poate infrumuseta putin.
daca ma intrebi pe mine,eu am facut parte din categoria fraierilor.eram prin clasa a 5-6-a cand am aflat grozavia si cand si-au dat seama colegii mei ca nu stiu,m-au facut sa ma simt jalnic…
si culmea,la noi mosul venea f rar…
asta a fost una din caramizile asezate bine ca eu sa nu mai am incredere in ce spune mama…,toate siropelele aveau gust bun,injectiile nu dureau etc.
pentru mine,discutia decisiva a fost atunci cand fetita mea de 3 anisori,m-a intrebat cum intra mosul in casa.mi-o amintesc perfect cum ma privea curioasa asteptand un raspuns concret,pt ca copilasul ala mic,isi daduse seama ca mosul ar trebui sa aiba o cheie sau s afaca parte din familie…
si tot privind-o in ochi,mi-am dat seama ca nu pot s-o min si atat.
completare…
dulciurile in cizmulite au aparut tot ca ei sa nu se simta aiurea a doua zi, cand ne-am fi intalnit cu x prietena si inevitabil ar fi intrebat: „ce v-a adus mosul?”
deci oricat de anti mos am fi, tot trebuie sa actionam contra a ceea ce simtim pt ca ai nostri pui sa nu se simta necuminti, neciudati…
la actiunea cu tati nostru, mos, cei mai multi parinti ii parau pe copii ca n-au fost cuminti si ca nu merita sa primeasca cadoul 😦 si a avut mosul grija sa reglemeneze aceasta regula replicandu-le taios la toti, ca mosul aduce cadouri tuturor…
dar mi-a ramas in minte privirea lor umila la auzul vorbelor, propriilor parinti:((
Andreea,
la noi merge cu : „nu exista mos craciun”. anul asta noi i-am expus direct in fata faptului, cand taticul lor a fost mos pentru alti copilasi. am acceptat situatia din doua mari motive, unul, ajutor pt strangere de fonduri etc si doi, pt ca ai nostri sa inteleaga cam cine se ascunde in spatele costumului si sa nu se mai sperie de el. m-am amuzat teribil cum Raducu (3 ani), se uita uimit pe masura ce taticul lui se imbraca, transformandu-se in mos:)), era ca si cum aflase o chestie f tare…, dar pe de alta parte m-am intristat la cat de multi copii cred cu adevarat in mos si cu cata emotie si sensibilitate, ii daruiau mosului scrisorile si desenele facute de ei. ei chiar credeau in acest mos! si privindu-i atat de aproape, am avut asa un sentiment de suparare, as fi vrut sa deconspir totul si sa le spun ca sunt mintiti.
la noi in fam, mos craciun n-a venit niciodata, au tot primit cadouri de la x, y, dar atat. n-am pus sub brad nimic. de mos niculae, am simulat o chestie amuzanta si din senin au aparut niste dulciuri in cizmulite, dar inofensiv, asa cum uneori ii amuza tati cu trucurile lui.
-legat de jucarii, pe mine, cel mai tare ma deranjeaza risipa si felul in care li se baga copiilor sub nas. nu o data am cazut in nebunia asta, pt ca fiica mea isi dorea colectia disney sau pt ca primise o parte si mai urma o parte. slava domnului ca nu le accepta in favoarea enciclopediilor, dar… prefer sa arunc banii pe fereastra (din cand in cand) decat sa se simta ea aiurea la un mom dat…, da,destul de crud, dar asta-i realitatea
-legat de mos, ma deranjeaza ca acesti copiii mintiti intr-o zi vor avea o mare dezamagire, mi-e mila de ce vor simti…
Îți mulțumesc pentru comentariu și cele povestite!
Și mie mi se pare trist să-i văd pe copii păcăliți, chiar dacă știu că intențiile adulților sunt bune. Mă întristează mai ales pentru că sunt sigură că n-ar pierde nimic dacă n-ar auzi de Moș niciodată și ar sărbători pur și simplu în familie. Dacă însă îi învățăm să aștepte cadouri de la Moș, cred că îi expunem la ceva ce nu știm cum va evolua și la o dezamăgire când vor afla că au fost mințiți. Din câte am observat, copiii au un acut simț al dreptății și suferă când află că cei în care au încredere i-au mințit, chiar dacă pentru a le face bucurii.
Iar la partea cumințenie și manipulare, mi-e clar că acolo intențiile adulților nu mai sunt așa de nevinovate. Mi-am reamintit în autouz, asistând la o discuție cu o fetiță: ”Ai fost cuminte, vine Moșul la tine?” ”Da.” ”Siguur?”. Toate pe tonul ăla mieros-condescendent care mă scoate din sărite. Dar cred că am scris destul despre asta anul trecut și n-are rost să repet.
Sărbători fericite!
Sant intru totul de acord cu felul articolului de a vedea lucrurile . Si eu care credeam ca sant un tip radical…Cineva spunea mai sus ca noi oamenii suntem lacomi…Imi pare ca are o parere preconceputa despre oameni .Consumismul fara discernamant , numai pentru ca asa face lumea , te determina sa fii lacom , a avea si nu a fi , te determina sa fii lacom , publicitatea agresiva pe care o ingurgitezi inconstient te face sa cumperi si te conditioneaza sa nu fii mai putin breaz ca ceilalti…Neatentia la viata te face lacom , pentru ca incurci borcanele , neatent fiind si spui ca a avea este telul tau in viata .Omul a fost lasat pe pamant pentru a crea ! Abaterea de la acest tel te face neom..
Succes , imi place !
Bun venit!
Mă bucur că ți-a plăcut articolul și-ți mulțumesc pentru comentariu!
Uite si un exemplu concret: cum reactioneaza u copil cand e coplesit de atatea oferte, in scrisoarea catre Mos Craciun:
Bun venit pe Un alt fel de educație!
Recunosc că n-am mai citit o astfel de scrisoare către Moș și, dincolo de amuzament, indică o stare tristă de lucruri. :)Mulțumesc pentru comentariu și pentru link!
excelent articolul!Alice, eu sunt total de acord cu ce scrie in articol, si am 3 copii intre(aproape) 8 si doi ani. Noi am incercat sa ne invatam in general copiii ca sa fi multumitor cu ce ai, si a nu te compara cu altii este foarte important si in copilarie, dar si la maturitate.Totdeauna va fi cineva care va avea mai mult ca tine- ca si copil, dar si ca adult- asta nu inseamna ca persoana respectiva e mai valoroasa. Valoarea unei persoane nu consta in ce are, ci in ceea ce este. Apoi mai invatam copiii ca nu tot ce-ti place este bun, ca trebuie sa ne folosim discernamantul ca sa alegem lucruri care ne ajuta sa fim oameni mai buni, si sa ne dezvolte personalitatea si inteligenta, chiar daca asta e frustrant uneori.
Si totusi Irina, chiar daca si noi in familie promovam activ valorile expuse de tine, copiii care cred in Mos Craciun pun pe lista dorinte ADEVARATE si adevarul dur este ca in adanacul sufletului noi, oamenii, suntem lacomi, si oricat ne-am stradui sa educam si sa ne educam in alta directie iar sansa ca un copil sa puna spontan si nepresat pe lista Mosului „pace in lume si nimic altceva” e egala cu „0”.
Eu cred ca atunci cand acceptam sa le facem copiilor unele fite acceptam neconditionat si acea parte din ei mai putin civilizata. Iar cand mi se intampla (destul de rar ce-i drept) sa-mi cumpar compulsiv „cea mai misto poseta fucsia de care n-am nevoie dar imi face bine la nervi” accept ca nu sunt perfecta, ca uneori am dorinte tampite, dar asta-s eu, cu bune si rele, „Ura! Viata e frumoasa!”.
De acord cu tine. DACĂ le-am zis deja de Moș Crăciun și ne-am străduit să cultivăm treaba cu cadourile, copilul și le va dori cu adevărat și nu se va opri din turuit dorințe. Nu pentru că suntem lacomi sau avem defecte (îmi păstrez viziunea ”idealistă” asupra naturii umane), ci pentru că nu-și poate controla dorințele, nu poate alege, nu face diferența între nevoie și dorință. Asta se învață în timp. Și nu cred că-i ajutăm încurajându-i să emită dorințe și făcându-le pe plac.
Mi se par a fi două lucruri diferite: cedarea la un impuls din când în când și învățarea intenționată a copilului să ceară și să aștepte cadouri de la Moș.
Mulțumesc mult pentru comentariu! Într-adevăr, în familie putem cultiva anumite valori care să ne facă viața mai frumoasă și mai profundă. Eu nu văd cum se potrivesc aceste valori cu puhoiul de jucării și lucruri cumpărate de Crăciun doar pentru că e 25 Decembrie. Și eu cred că e important să-i învățăm să-și dorească să-și procure lucrurile cu măsură și să nu cadă în plasa consumismului, chiar dacă sau poate mai ales pentru că le e greu să discearnă și s-aleagă și ajung ușor la frustrare.
eu cred ca adevarul e undeva la mijloc…
spui asa: „Cred că pentru majoritatea, totul se rezumă la cadouri. Asta așteaptă, asta visează, asta speră: să primească tot ce-au scris pe listă sau în scrisorica pentru Moș Crăciun.” – asta se-ntampla nu neaparat, sau nu in toate cazurile, pentru ca asa sunt invatati/obisnuiti, ci pur si simplu pentru ca sunt copii. nu cred ca exista copil pe lumea asta caruia sa nu-i placa sa primeasca un cadou, care sa nu-si doreasca un cadou. e firesc, asa cum si noi ne dorim diverse.
ceea ce mi se pare f corect si cred ca ai pus punctul pe „i”, spui pe final: „Poate vă vor inspira să ieșiți din magazine cu mai puține daruri sau măcar cu unele mai utile.” Cu unele mai utile, da! un cadou care sa-l faca fericit pe copil nu inseamna neaparat cea mai tare jucarie din lume. sigur, asta il va bucura pentru cateva minute, o zi, doua, o luna, poate!, si cam atat. cadourile cele mai bune, din punctul meu de vedere, sunt cele care se transforma apoi in amintiri memorabile, si care ii implica, de regula, si pe copii, si pe parinti. o iesire undeva, o jucarie pe care o confectionam impreuna, ceva de genul asta….
merci pentru articole, le gasesc utile.
Nu cred că putem vorbi de adevăr în cazul acesta, ci mai degrabă de diferite modalități de a sărbători și a gestiona chestiunea cadourilor. Fiecare e liber să facă cum poftește, eu doar încerc să aduc în discuție efectele reale anumitor practici și obiceiuri.
Nu zic nici că toate cadourile sunt rele și n-ar trebui să le dăruim nimic copiilor. Dar lucrurile scapă repede de sub control. Și nu pot fi de acord cu tine, căci eu chiar cred că noi îi învățăm și obișnuim cu lista de cerințe și mulțimea de cadouri. Da, copiii or să-și dorească lucruri, dar dacă nu facem caz de Moș Crăciun și cadouri, lucrurile care le plac pot veni în mod firesc și mai cumpătat.
Mă bucur că-ți plac articolele și sper să găsesc și alte subiecte atractive pentru voi.
daca te intereseaza cauta pe blogul etimpu.com „NEUROMARKETING” sau „10 Lucruri pe care nu le stiai despre Craciun”. Eu personal am incetat sa mai serbez craciunul cu cadouri de mult timp si regret ca nu am facut-o de la o varsta mai inaintata. Ma bucur de o masa mai bogata alaturi de falimie si de 3-4 zile libere. Cam asta e craciunu meu. Legat de ce scria Alice mai sus: Daca as avea un copil i-as explica ca nu trebuie sa fie ca ceilalti si nu trebuie invete sa se etaleze de la varste mici cu ceilalti. Si i-as face un cadou de la mine mergand cu el la magazin sa-si aleaga ce vrea si nu de la „mosu” care oricum este o inventie capitalista si nici decum un obicei stravechi sau vre-o traditie. Iar „moshul” nici radacini crestine nu are cum se spune ci e chiar mai aproape de sarbatoarea paganilor de „renastere”.
Bun venit pe blog!
Și la noi va fi fără cadouri și nu cred c-o sa le ducem lipsa. Multumesc pentru link!
Am citit serioasa si aprobatoare articolul, apoi amuzata dar perfect constienta de realitate, comentariul lui Alice.
Eu am incercat sa constientizez inca de la inceputul drumului de mama cat de important este sa nu ii creez copilului urmatorul reflex: vine cutare in vizita si iti aduce… nu, nu iti aduce nimic, doar vine. Vine sa te vada, sa va bucurati impreuna, sa te bucuri de prezenta musafirului nu de ceea ce iti aduce. La fel e si cu sarbatoarea Craciunului. Stiu ca nu are decat trei ani, poate inca nu a constientizat anumite lucruri, dar inca de la un an a fost la fel, i-am luat un lucru semnificativ. Trenuletul de la un an, din lemn, il are si acum si ii place. Am incercat pe cat posibil sa ii iau cate un joc, o carte, ceva ce i a fost de folos o lunga bucata de vreme ssi cu care ne am delectat impreuna.
Acum a fost simplu: vrea o chitara. Atat. pe langa chitara mai punem cateva carticele cu subiectele care il intereseaza, o mica figurina de ciocolata si atat (asta pentru ca nu pot pune chitara in sacosica de la gradinita, unde va avea serbare si va primi totusi ceva de la Mos Craciu, care va apare in carne si oase). Nici nu are sens sa bat magazinele sa caut promotii reduceri si alte nebunii.
Magia a inceput odata cu impodobirea bradului (pe care stie ca i l a adus mosul), cu crearea unor mici decoratiuni, pictam si desenam pe tema Craciunului intr o veselie, cantam colinde non stop.
Le respect pe doamnele educatoare care au decis ca toti copii sa primeasca la fel de mos Nicolae (si acelea au fost singurele cadouri primite, acasa nu a mai primit nimic). E mare lucru sa ajungi la intelegerea si perceptia copilului si sa incerci sa eviti diferentierile d eorice fel.
Desi ma intind cam mult, am sa spun si despre colectionarea diverselor chestiute. Pana acum am fost si eu tentata sa ii cumpar revistute cu fel de fel dar am realizat repede ca se va crea dependenta si va incepe nebunia. Asa ca m am abtinut, pana acum cu succes. Singura „colectie” este formata din cativa dinozauri pe care i-am cumparat pentru ca ii poate invata, poate face asociere intre denumire si trasaturile fizice mult mai bine decat dintr o carte, dar neaparat prin intermediul cartilor.
cat despre cadouri, iti impartasesc un articol care pe mine m a inspirat foarte mult : http://laurafrunza.com/2011/12/16/16-idei-de-cadou-cos-cu-bunatati/
Sper sa iti fie de folos. Cu mare drag, vavaly.
Dragă Vavaly,
Îți mulțumesc mult pentru intervenție! Poate fi un exemplu foarte bun de gestionare a Crăciunului și cred că în multe familii ar funcționa foarte bine. Iar la capitolul colecții, felicitări pentru rezistența la tentații și multă baftă în continuare! Sigur îi va folosi mult copilului tău să nu intre în jocul acesta.
Mulțumesc penru articol! E într-adevăr o sursă bună de idei pentru cadouri făcute din inimă.
Esti foarte draguta si articolul tau foarte adevart si la tinta. Dar… pun pariu ca n-ai copil mai mare de 4 ani. Pentru ca daca aveai stiai pana acum ca nu tu alegi sa intri in dementa asta cu cadourile si Mosul. O! Nuuu! E o chestie in care esti varat, imobilizat, facut fedeles si dus la vale si cu cat incerci mai tare sa te opui curentului cu atat te epuizezi mai tare FARA ROST pentru ca pana la urma tot in rau ajungi si tot te ia cascada si tot cazi de la 10m si tot la un loc cu toata gloata ajungi. Incearca sa rezisi copilului care te priveste cu ochi de caprioara si-ti spune ca stie ca tu n-ai bani prea multi pentru o nava din COLECTIA StarWars asa ca pentru a-ti economisi bugetul o pune pe lista lui MosCraciun!!!
Noroc ca am reusit sa-i strcor destul de timpuriu ideea ca lista n-ar trebui sa contina mai mult de 3 dorinte pentru ca Mosului nu-i plac copiii prea lacomi, care vor tot magazinul la un singur Craciun si ca modestia este in mod deosebit apreciata.
Dar lupta cu obiceiul de la scoala de la ora „Ce v-a adus voua copilasi Mos Nicolae?” in care fiecare copil se ridica si insira. Si insira frate de te plictisesti: o pusca cu ventuze, o nava cosmica, o pisica, o bunica, casa bunicii, un lup si trei oi. Ma rog, nu chiar asa, dar cam asta e ideea. Vine copilu’ si-ti zice ca el era cel mai amarat cu un Transformers si o cutie cu bomboanele preferate. Ce sa-i spun? „Minte si tu ca precis colegii tai inventeaza cand spun c-au primit care 10 cadouri de la MOs NIcolae? Pai de Mos Craciun ce le mai iau? Si nu era ideea aia ca trebuie sa incapa cadourile in cizme?
Dragă Alice,
Mulțumesc penru comentariu! Într-adevăr, nu am copil mai mare de 4 ani, e abia pe drum și primul lui Crăciun va fi următorul.
Pot înțelege cât de greu e să reziști tăvălugului de sărbători (eram în mijlocul lui chiar anul trecut), însă cred că merită încercat. Aduci școala în discuție și e nimerit: presiunea semenilor e atât de mare în mediul școlar și îi afectează mult. Atât de mult încât am auzit copil de 11 ani cerând un Iphone de Crăciun. Dar presiunea asta nu e doar la Crăciun, e activă tot timpul anului: cine are cel mai fain ghizodan, cine are hainele cele mai scumpe etc. Îmi amintesc și-acum de nebunia din liceu când au apărut telefoanele mobile. E clar că unii copii sunt mai susceptibili decât alții și asta nu doar de Crăciun. Atunci de ce să ne conformăm doar în decembrie și nu tot anul?
Mi se pare că sursa problemei datează din primii ani de copilărie, când copilul nu merge la grădiniță/școală. Încă din primul an noi le spunem de Moș Crăciun, îi întrebăm ce-și doresc, economisim bani, ne îngrămădim să le cumpărăm cadourile. E frumos să-i vezi zâmbind și bucurându-se de jucărele, dar de ce trebuie să le primească așa?
O să crezi poate că-s idealistă sau de-a dreptul rea, dar copilul nostru n-o să creadă în Moș Crăciun și n-o să aștepte daruri. O să ne bucurăm împreună de sărbători, dar fără obsesia asta a cadourilor. Eu și viitorul tată am renunțat deja la a ne face cadouri de aniversări și Crăciun și zău dacă simțim vreo pierdere, dimpotrivă. Iar presiunea semenilor o s-o evităm, căci n-o să meargă la școală.
Știu că asta nu-i o soluție pentru toată lumea. Dar îmi mențin părerea că ar fi mai sănătos pentru copii ca părinții să încerce să-i scoată din mirajul acesta, indiferent dacă merg la școală sau nu.