Nu-mi aduc aminte cum e să crezi în Moș Crăciun. Sunt cea mai mare dintre copiii familiei și mi-am asumat devreme rolul de a-i ajuta pe părinți să ducă la bun sfârșit complicata misiune a Crăciunului. Mă străduiam să-i ”păcălesc” pe cei mici și să-i conving de existența Moșului. De la locuința din Laponia, fabrica de jucării în care lucrează spiridușii, sania magică și renii minunați, până la barba albă și ochii săi blânzi, toate prindeau viață în ochii mirați ai fratelui meu și ai verișoarelor. Îmi amintesc și acum chicotele de bucurie pură din dimineața de Crăciun, când bradul era asaltat de mânuțe plinuțe și ochișori nerăbdători. Nu pot uita nici privirile înduioșate ale părinților și ale bunicilor, care se emoționau până la lacrimi privindu-ne. Erau vremuri destul de grele (pe la începutul anilor 90), dar sărbătorile de iarnă rămâneau o sursă inepuizabilă de bucurie și adulții din familie făceau eforturi serioase pentru ca totul să meargă bine.
Deși am crescut și nu mai avem copii de-o șchioapă în familie, Crăciunul a rămas o sărbătoare magică, ocazie de petrecere împreună a timpului și de schimb de daruri alese cu grijă. Moșul a rămas pe buzele tuturor (”M-am întâlnit cu Moșul și mi-a dat cadoul ăsta pentru tine!” sau ”Moșul are buget de criză anul ăsta…”). Poate e o reminescență a copilăriei, poate e marketingul agresiv care ne asaltează încă din noiembrie, dar e clar că figura aceasta a Moșului trezește sentimente de bucurie și de entuziasm.
În fiecare an mă uimește efortul pe care îl depun adulții pentru a-i da viață lui Moș Crăciun (de la părinții care conspiră pentru a împodobi pe ascuns bradul până la crainicii de știri care ”urmăresc” sania în traseul ei magic prin lume). Și nu pot să înțeleg de ce-și subminează propria strădanie și le strică celor mici bucuria aducând în discuție condiționarea.
”Moșul vine doar la copiii cuminți! Dacă vrei să vină la tine, fii cuminte” sau ”Dacă nu ești cuminte, Moșul o să te vadă și o să-ți aducă un băț” sunt cuvintele obișnuite pe care le aud copiii, cel puțin în luna decembrie. Vechiului mecanism de controlare a comportamentului prin perechea recompensă-pedeapsă i-a căzut victimă și Moș Crăciun. Din câte știu, legenda spune că Moșul era un om blând și bun care le făcea daruri copiilor. Fără vreo condiție, fără vreo interogare a părinților cu privire la comportamentului copiilor, ci din bunătate și din plăcerea de a dărui. Pentru mine, aceasta este esența lui Moș Crăciun: a dărui din plăcerea de a dărui, primind bucuria celorlalți ca răsplată.
De ce să stricăm totul punând niște condiții, de care, culmea, nu ținem cont până la urmă? Să nu ne mirăm că cei mici nu se lasă păcăliți mai mult de un an-doi. E ușor să vezi unde povestea e cusută cu ață albă: Cum poate Moșul să fie un om bun dacă le aduce celor ”cuminți” cadouri și celor ”răi” bețe sau bucăți de cărbune? Cum poate Moșul ști cine e ”cuminte” și cine nu? De ce Moșul sau ajutoarele lui ne pot vedea numai în luna decembrie? Ce se întâmplă dacă nu ești cuminte, dar apoi îți pare foarte rău pentru asta? De ce mai vine Moșul dacă este imposibil ca un copil să fie ”cuminte” tot anul? De ce a venit Moșul anul trecut deși n-am fost ”cuminte” deloc?
Din punctul meu de vedere, pe care l-am detaliat în alte articole, dubletul recompensă-pedeapsă reprezintă un mod foarte nociv de a educa. Prin urmare, nu văd care este rostul utilizării lui de Crăciun, în afară de a-i ”cuminți” rapid (însă pe termen scurt) pe copii pentru a-ți continua treburile.
Cred că ne-ar putea ajuta răspunsul la întrebările următoare, pentru care îi mulțumesc Monei :):
De ce depun atâta efort pentru a face Crăciunul plăcut pentru familia mea?
Care aș vrea să fie motivația pentru care copilul meu se poartă frumos?
Cred că răspunsul la prima întrebare este simplu: pentru a-ți arăta iubirea, pentru a-i face fericiți pe cei dragi, pentru a petrece împreună un timp de calitate, pentru a dărui și a primi cadouri și afecțiune. L-ați ghicit pe Moș Crăciun în toate acestea :)? La doua întrebare răspunsul e ceva mai dificil, dar nu cred că este ”pentru a primi o jucărie sau pentru a evita un băț”.
Dorința mea de Crăciun este să-i redăm Moșului bunătatea, puritatea și blândețea pe care le pierde când îi atașăm o listă cu copii ”cuminți” și copii ”obraznici”.
Și, dacă mai aveți timp și pentru un scurt comentariu: Cine este Moș Crăciun pentru voi?
Filed under: Adevărul despre recompense și pedepse | Tagged: bunatate, cadouri, conditionare, copii, daruri, jucarii, legenda, magie, Mos Craciun, placerea de a darui, sarbatori |
Un alt fel de educație 
Pentru mine, Moş Crăciun e unul din miturile copilăriei, poate cel mai drag (doar erau întotdeauna portocale şi caramele asociate cu el). Mai ţin minte şi acum nerăbdarea aşteptării sale, a anticipării surprizei (care, în timp, s-a dovedit a fi tot mai uşor de făcut – doar am zis că portocalele şi caramelele erau un lait-motiv :-)). Ce mai, era un moment deosebit al fiecărui an şi-mi pare bine că a fost să fie.
Crăciun Fericit!
Am simțit bucuria și entuziasmul din răspunsul tău și mărturisesc că la aceste sentimente mă gândeam în timp ce scriam articolul. Mi se pare că orice prilej de bucurie este binevenit, iar Moșul este o figură care inspiră atât de multe sentimente calde! Bănuiesc că acum retrăiești emoțiile copilăriei mult mai intens alături de Măruca și de Melinda. Dacă tot veni vorba, cred că am prins și eu când eram la cămin caramelele de odinioară, foarte dulci și rezistente la ronțăit. Le primeam ca desert și nu ne lăsam până nu le dădeam gata, chiar dacă asta ne lipsea de jumătate din somnul de la amiază. Vorba ceea: Amintiri din epoca de aur…
Vă doresc un Crăciun fericit și un Moș care aduce daruri din bunătate și nu ca răsplată ( și, normal, multe portocale și caramele 🙂 )!
Mos Craciun nu exista. Sarbatoarea Craciunului trebuie sa fie in jurul lui Isus, care a venit pe lume sa ne dea a 2-a sansa. EL trebuie sa fie Sarbatoritul in fiecare familie.
Citindu-ți răspunsul am simțit respect și admirație pentru felul în care vezi sărbătorea Crăciunului. Dar, în același timp, m-am simțit puțin tristă văzând cât de categoric ai exprimat totul ”Moș Crăciun nu există.”, ”El (Isus) trebuie să fie Sărbătoritul în fiecare familie.” Mi-aș dori mult ca fiecare familie și fiecare om să poată alege să sărbătorească (sau nu) după cum crede de cuviință și să nu fie judecat pentru ceea ce alege.
Mărturisesc că nu văd niciun motiv pentru care Isus și Moș Crăciun ar fi incompatibili, atât timp cât cel din urmă le este prezentat copiilor într-o lumină cât mai frumoasă, accentuându-se valorile (bunătatea, dărnicia, bucuria, comuniunea, celebrarea).
Îți mulțumesc pentru răspuns și îți doresc un ”Crăciun fericit!”
Pentru mine Mos Craciun, nu exista. Exista doar Craciunul pe care noi, mica noastra familie il sarbatorim in felul nostru propriu. Ne facem cadouri unii altora si le punem sub brad. Baietelul meu ne pregateste si el surprize; desene, biletele, masinute Lego construite de el, iar noi ii cumparam cam ce ne imaginam ca i-ar face placere. Am ales sa distrug poezia care inconjoara Craciunul cand am vazut fetele cuprinse de panica ale copiilor atunci cand il intalneau pe Mos Craciun. De fapt as vrea sa-mi invat copilul ca adevarata semnificatie a Craciunului este sa oferi si nu sa primesti.
Cu alte cuvinte eu l-am „omorat” pe Mos Craciun transformandu-l intr-un adult cat se poate de real imbracat intr-un costum 🙂
Se pare că poate exista un Crăciun fericit și fără Moș. De fapt, sigur există ;). Am scris articolul despre Moș gândidu-mă la familiile în care el este o prezență importantă și la cele în care, din păcate, este folosit ca pretext pentru condiționarea copiilor. E foarte dificil să-l prezinți copiilor pe Moș Crăciun fără să creezi impresia că totul se învârte în jurul cadourilor. Nu e nevoie de el pentru a ne bucura dăruind și primind, așa cum arătai în descrierea ta. Dar dacă el există în tradiția familiei, cred că e important să nu-i fie denaturată semnificația prin condiționare.
Îți mulțumesc pentru răspuns și vă doresc ”Sărbători fericite!”