Socializarea în cadrul homeschooling-ului

Un articol de Laura Osborne

Introducere

Dar cum vor învăța să socializeze?
Aceasta este poate cea mai obișnuită întrebare care li se pune celor ce aleg să își educe copiii acasă. Socializarea este procesul prin care tinerii dintr-o anumită cultură învață regulile, cutumele, tradițiile și tipurile de interacțiuni acceptabile ale societății în care trăiesc. Indiferent dacă sunt la școală sau acasă, copiii vor socializa.

Citește în continuare

O conversație cu John Holt (II)

Care este filozofia dumneavoastră în legătură cu predarea cititului?

Cred că predarea cititului este în mare parte ceea ce împiedică cititul. Copiii învață în moduri diferite. Cred că cititul cu voce tare este distractiv, dar nu i-aș citi niciodată unui copil ca să învețe să citească. Citești cu voce tare pentru că e distractiv și e o activitate împărtășită. Îl ții în brațe, lângă tine sau în poala ta, citind povestea care vă distrează, dar dacă nu e o experiență intimă, fericită, caldă, prietenească și afectuoasă, atunci n-ar trebui s-o faci. Nu va aduce nimic bun.

Cred că copiii sunt atrași de lumea adulților. E frumos să ai cărți pentru copii, dar prea multe dintre ele au mult prea multe imagini. Când văd cărți, așa cum se întâmplă în familiile în care adulții citesc, cu pagini și pagini de litere, devine destul de clar pentru copii că, dacă vrei să afli ce se întâmplă în acele cărți, va trebui să citești astfel de pagini. Nu cred că există vreo modalitate de a face cititul interesant pentru copii într-o familie în care adulților nu li se pare interesant. Citește în continuare

O conversație cu John Holt (I)

În 1980 Marlene Bumgarner, mamă care își educa acasă copiii, l-a găzduit pe autorul John Holt pe când acesta se afla în California pentru o conferință. În vreme ce el se juca în grădină cu cei doi copii, John și Dona Ana, Marlene i-a luat un interviu pentru revista bilunară Mothering.

Care este filozofia dumneavoastră privind învățarea?

În esență, că animalul uman este un animal care învață; ne place să învățăm; avem nevoie să învățăm; ne pricepem la asta; nu e nevoie să ni se arate cum sau să fim obligați să învățăm. Procesul este oprit de oamenii care intervin sau încearcă să-l reglementeze ori să-l controleze. Citește în continuare

Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată (continuare)

de Peter Gray

4. Interferența în dezvoltarea răspunderii personale și a auto-guvernării

Una dintre temele eseurilor de pe acest blog este faptul că cei mici sunt programați biologic să-și asume răspunderea pentru propria educație (iată o introducere). Se joacă și explorează în moduri care le permit să învețe despre lumea socială și fizică din jurul lor. Se gândesc la propriul viitor și se pregătesc pentru el. Închizându-i în școli și alte locuri reglementate de adulți și umplându-le timpul cu teme, îi privăm de șansele și timpul de care au nevoie pentru a-și asuma o astfel de răspundere. Mai mult, mesajul implicit sau explicit al sistemului nostru de școlarizare obligatorie este: ”Dacă faci ce ți se spune la școală, totul va merge bine pentru tine”.  Copiii care se lasă păcăliți nu-și mai asumă răspunderea pentru propria educație. Ei presupun greșit că altcineva a stabilit ce trebuie să știe ca să devină adulți împliniți, așa că nu mai trebuie să se gândească ei la asta. Dacă viața lor nu iese tocmai bine, iau atitudinea unei victime: ”Școala (părinții sau societatea) e de vină pentru viața mea distrusă”. Citește în continuare

Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată

de Peter Gray

Educația forțată dăunează abilității copiilor de a se auto-educa.


În ultimul meu articol, am făcut un pas care, trebuie să recunosc, m-a făcut să mă simt incomod. Am spus, de mai multe ori: ”Școala e închisoare”.  M-am simțit incomod zicând asta pentru că școala este o parte atât de importantă din viața mea și din viețile tuturor celor pe care îi cunosc. La fel ca cei mai mulți oameni, am trecut prin cei 12 ani de școlarizare publică. Mama mea a predat într-o școală publică timp de câțiva ani. Sora mea vitregă dragă este profesoară la o școală publică. Am mulți prieteni dragi și veri care sunt profesori. Cum pot spune că acești oameni buni – care iubesc copiii și se dedică din pasiune misiunii de a-i ajuta – sunt implicați într-un sistem de încarcerare a copiilor? Comentariile la ultimul meu articol au arătat că referirile mele la școală drept închisoare i-au făcut și pe alți oameni să se simtă incomod. Citește în continuare