Cinci motive să NU mai spunem ”Bravo!” (I)

de Alfie Kohn

Petrece puțin timp într-un loc de joacă, vizitează o școală sau mergi la petrecerea de ziua unui copil și poți fi sigur că vei auzi în repetate rânduri cuvântul ”Bravo!”. Chiar și copiii foarte mici sunt lăudați pentru că bat din palme. Mulți dintre noi emit astfel de judecăți la adresa copiilor atât de des, încât acestea au devenit aproape un tic verbal.

Destule cărți și articole ne sfătuiesc să nu ne bazăm pe pedepse, de la palme la izolarea forțată (”pauza” sau ”time out”). Ocazional, cineva ne roagă chiar să regândim obiceiul de a mitui copiii cu abțibilduri sau mâncare. Dar trebuie să cauți foarte mult ca să găsești un cuvânt descurajant despre ceea ce este numit cu indulgență întărire pozitivă.

Ca să nu fie neînțelegeri, ideea nu este să punem la îndoială importanța sprijinirii și încurajării copiilor, nevoia de a-i iubi, de a-i îmbrățișa și de a-i ajuta să se simtă bine în pielea lor. Lauda este, totuși, o cu totul altă poveste. Iată de ce:

Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (I)

Câinele lui Pavlov, despre Pavlov:
– Ce reflex condiționat i-am creat! Cum se aprinde lumina, cum îmi aduce de mâncare! 🙂

Totul a început atunci când cercetătorii (cunoscuți drept behavioriști sau comportamentiști) au observat că pot dresa diverse animale prin întărire pozitivă sau negativă. Pe scurt: dacă animalul face ceea ce  așteaptă cercetătorul  primește ceva de mâncare, iar dacă nu face, primește un mic șoc electric. Evident, pentru a evita șocul și pentru a primi mâncarea, animalele repetau comportamentul dorit. Ceea ce i-a făcut pe cercetători să creadă că au găsit o adevărată mină de aur: o rezervă inepuizabilă de strategii de controlare a comportamentului. S-au grăbit, bineînțeles, să-și extindă concluziile asupra rasei umane și le-au oferit părinților și educatorilor repere pentru un control mai eficient asupra copiilor.