Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată (continuare)

de Peter Gray

4. Interferența în dezvoltarea răspunderii personale și a auto-guvernării

Una dintre temele eseurilor de pe acest blog este faptul că cei mici sunt programați biologic să-și asume răspunderea pentru propria educație (iată o introducere). Se joacă și explorează în moduri care le permit să învețe despre lumea socială și fizică din jurul lor. Se gândesc la propriul viitor și se pregătesc pentru el. Închizându-i în școli și alte locuri reglementate de adulți și umplându-le timpul cu teme, îi privăm de șansele și timpul de care au nevoie pentru a-și asuma o astfel de răspundere. Mai mult, mesajul implicit sau explicit al sistemului nostru de școlarizare obligatorie este: ”Dacă faci ce ți se spune la școală, totul va merge bine pentru tine”.  Copiii care se lasă păcăliți nu-și mai asumă răspunderea pentru propria educație. Ei presupun greșit că altcineva a stabilit ce trebuie să știe ca să devină adulți împliniți, așa că nu mai trebuie să se gândească ei la asta. Dacă viața lor nu iese tocmai bine, iau atitudinea unei victime: ”Școala (părinții sau societatea) e de vină pentru viața mea distrusă”. Citește în continuare

Șapte păcate ale sistemului nostru de educație forțată

de Peter Gray

Educația forțată dăunează abilității copiilor de a se auto-educa.


În ultimul meu articol, am făcut un pas care, trebuie să recunosc, m-a făcut să mă simt incomod. Am spus, de mai multe ori: ”Școala e închisoare”.  M-am simțit incomod zicând asta pentru că școala este o parte atât de importantă din viața mea și din viețile tuturor celor pe care îi cunosc. La fel ca cei mai mulți oameni, am trecut prin cei 12 ani de școlarizare publică. Mama mea a predat într-o școală publică timp de câțiva ani. Sora mea vitregă dragă este profesoară la o școală publică. Am mulți prieteni dragi și veri care sunt profesori. Cum pot spune că acești oameni buni – care iubesc copiii și se dedică din pasiune misiunii de a-i ajuta – sunt implicați într-un sistem de încarcerare a copiilor? Comentariile la ultimul meu articol au arătat că referirile mele la școală drept închisoare i-au făcut și pe alți oameni să se simtă incomod. Citește în continuare

Copiii se educă singuri: trecere în revistă a unora dintre dovezi

Vă mai amintiți de Peter Gray și blogul lui, Freedom to learn? L-am pomenit cu ceva timp în urmă, când am scris despre importanța jocului și despre nevoia de a nu mai împărți copiii pe vârste.  Mă bucur nespus că vă pot  împărtăși o veste bună: de-acum înainte vă veți putea delecta cu articolele lui în româna noastră dragă. N-am mai putut aștepta și-am ales una dintre primele serii de articole, despre un subiect care mi-e din ce în ce mai drag: copiii care învață singuri. Lectură plăcută!


Copiii se educă singuri: trecere în revistă a unora dintre dovezi

Copiii sunt proiectați de natură să învețe singuri.

Publicat pe 16 Iulie 2008

Ca adulți avem anumite responsabilități față de copiii noștri și de copiii lumii. Este răspunderea noastră să creăm un mediu sigur, sănătos și plin de respect în care copiii să se poată dezvolta. Este răspunderea noastră să ne asigurăm că au mâncare adecvată, aer curat, locuri non-toxice în care să se joace și multe ocazii să interacționeze liber cu oameni de toate vârstele. Este răspunderea noastră să fim modele de decență umană. Dar lucrul pentru care nu trebuie să ne facem griji este cum să-i educăm pe copii. Citește în continuare

Joaca este vitală. La orice vârstă.

Am primit de la un prieten un link la prezentarea filmată de mai jos și mi-am dat seama cât de puțin luăm în seamă jocul, atât în cadrul educației celor mici, cât și în propria viață de adulți. De ce ar trebui să ne gândim (mai) serios la joc și joacă? Veți afla ascultându-l pe Stuart Brown, un pionier al cercetării științifice privitoare la joc:

Citește în continuare