Goe și Ionel – doi obraznici?

Se spune că oamenii au o nevoie fundamentală de poveste, de ficțiune, de vis, pe care și-o pot împlini în mai multe feluri (filme, jocuri etc.), însă nicio modalitate nu este la fel de complexă ca literatura.

Mi-a plăcut dintotdeauna această lume a poveștilor în care te poți pierde și regăsi în același timp. Unul dintre motivele pentru care am ales să devin profesoară este dorința de a împărtăși această pasiune cu copiii și de a-i ajuta să se descurce în lumea, uneori complicată, a imaginației.

Din păcate și nu de puține ori, cărțile sunt folosite în școală pentru a manipula comportamentul copiilor, în loc de a cultiva acele valori în care credem. Două exemple grăitoare sunt schițele lui Caragiale, Vizită și D-l Goe, care apar în toate manualele pentru clasele a V-a și a VI-a, uneori chiar mai devreme, și sunt abordate în același fel: judecarea comportamentului personajelor-copii, găsirea unor etichete cât mai zdrobitoare, blamarea copiilor și a părinților care nu au știut să-i educe și concluzia moralizatoare: Nu trebuie să ne purtăm ca ei!