Notele – Problema nu e cum le dăm, ci de ce

de Alfie Kohn

De ce suntem preocupați de a evalua cum se descurcă elevii? Chestionarea motivului, spre deosebire de metodă, ne poate face să regândim principiile de bază ale predării și învățării și să evaluăm ce fac elevii într-un mod mai potrivit cu obiectivele noastre educaționale de termen lung. Dar nu toate abordările acestui subiect duc la o astfel de reflecție. De fapt, abordările evaluării pot fi clasificate în funcție de adâncimea analizei și voinței de a pune la îndoială presupuneri fundamentale despre cum și de ce dăm note. Iată trei niveluri posibile de examinare:

Nivelul 1. Acestea sunt cele mai superficiale griji, acelea limitate la chestiunea concretă de a nota munca elevilor. Aici găsim articole și cărți care oferă formule elaborate pentru evaluarea sarcinilor, socotirea punctelor și acordarea notelor finale – luând drept dat faptul că ceea ce fac elevii trebuie notat și, prin extensie, că aceștia trebuie să fie foarte preocupați de notele pe care le iau.

Cine păcălește pe cine?(I)

de Alfie Kohn

Un articol despre copiat se scrie practic singur. Trebuie să înceapă, desigur, cu o statistică șocantă sau două pentru a demonstra gravitatea problemei, poate acompaniată de o anecdotă sau o replică a vreunui elev care dă din umeri: ”Da, sigur, toată lumea o face.” Apoi ar urma o trecere în revistă a diferitelor forme de comportament lipsit de etică și o privire asupra celor predispuși la copiat. În final, trebuie furnizată o listă de idei pentru a-i împiedica sau prinde pe cei care copiază, însoțită de un îndemn ferm la mai multă vigilență.

Aproape toată lumea este de acord că a copia e greșit și că trebuie să luăm măsuri pentru a preveni acest comportament. Dar tocmai acest consens copleșitor mă neliniștește. Ori de câte ori o concluzie pare atât de evidentă și este acceptată fără nicio obiecție, este probabil cazul să privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă. Asta nu înseamnă că suntem obligați să luăm în considerare argumentele în favoarea copiatului, dar poate avea sens să reconsiderăm ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt și să examinăm motivele care-i fac pe copii să procedeze cum nu trebuie – și ce ne spun ele despre școlarizare.

”Învăț, dar îmi puneți 10?”

Am urât multe lucruri care fac parte din meseria de profesor, dar niciunul la fel de mult ca notarea. Simplul fapt de a desemna un număr pentru activitatea, cunoștințele sau abilitățile unui copil mi se pare absurd. Iar perspectiva copiilor asupra notelor este ușor de sintetizat: ”Trebuie să învățăm ca să luăm note bune (recompensele) și să evităm notele proaste (pedepsele).”

Notarea este doar un sistem elaborat de etichetare și de clasificare (a se citi control), care, culmea!, nu este și nici nu poate fi obiectiv. Din păcate, totul (curriculumul național, programele pe discipline, activitățile de învățare, obiectivele de învățare) este gândit în vederea evaluării.