Despre pierderea autorității celor în vârstă

 

de John Holt

 

N-am mai tradus demult ceva de John Holt, iar când am găsit fragmentul ăsta în cartea lui, Escape From Childhood, n-am putut rezista. Vă recomand cartea asta cu căldură, vă va deschide ochii cu privire la statutul copilăriei în societatea noastră ”modernă”.

 

Vorbim mult in zilele noastre, așa cum poate au vorbit oamenii dintotdeauna, despre cum și de ce și-a pierdut generația bătrână autoritatea asupra tinerilor. Cei mai mulți dintre cei care pun această întrebare spun că bătrânii și-au pierdut autoritatea fiind prea indulgenți, prea sensibili, lăsându-i pe tineri să facă prea mult ce vor, nefăcându-i să le fie frică. Dar știm că mulți dintre cei mai răzvrătiți tineri, care merg sau nu la școală, cei care sfidează cel mai puternic și mai violent orice autoritate, care formează găști și comit crime, sunt cei care în anii de început au fost crescuți în cel mai strict și punitiv mod. Citește în continuare

O conversație cu John Holt (II)

Care este filozofia dumneavoastră în legătură cu predarea cititului?

Cred că predarea cititului este în mare parte ceea ce împiedică cititul. Copiii învață în moduri diferite. Cred că cititul cu voce tare este distractiv, dar nu i-aș citi niciodată unui copil ca să învețe să citească. Citești cu voce tare pentru că e distractiv și e o activitate împărtășită. Îl ții în brațe, lângă tine sau în poala ta, citind povestea care vă distrează, dar dacă nu e o experiență intimă, fericită, caldă, prietenească și afectuoasă, atunci n-ar trebui s-o faci. Nu va aduce nimic bun.

Cred că copiii sunt atrași de lumea adulților. E frumos să ai cărți pentru copii, dar prea multe dintre ele au mult prea multe imagini. Când văd cărți, așa cum se întâmplă în familiile în care adulții citesc, cu pagini și pagini de litere, devine destul de clar pentru copii că, dacă vrei să afli ce se întâmplă în acele cărți, va trebui să citești astfel de pagini. Nu cred că există vreo modalitate de a face cititul interesant pentru copii într-o familie în care adulților nu li se pare interesant. Citește în continuare

O conversație cu John Holt (I)

În 1980 Marlene Bumgarner, mamă care își educa acasă copiii, l-a găzduit pe autorul John Holt pe când acesta se afla în California pentru o conferință. În vreme ce el se juca în grădină cu cei doi copii, John și Dona Ana, Marlene i-a luat un interviu pentru revista bilunară Mothering.

Care este filozofia dumneavoastră privind învățarea?

În esență, că animalul uman este un animal care învață; ne place să învățăm; avem nevoie să învățăm; ne pricepem la asta; nu e nevoie să ni se arate cum sau să fim obligați să învățăm. Procesul este oprit de oamenii care intervin sau încearcă să-l reglementeze ori să-l controleze. Citește în continuare

Iubirea naturală de învățare – de Jan Hunt

Elementul de bază al unschooling-ului de succes este încrederea. Avem încredere în copiii noștri că știu când sunt pregătiți să învețe și ce sunt interesați să învețe. Avem încredere că ei știu cum să procedeze pentru a învăța. Părinții au în general această perspectivă asupra învățării în primii doi ani de viață ai copilului, când acesta învață să stea în picioare, să meargă, să vorbească și să facă multe alte lucruri importante și dificile, cu puțin ajutor din partea celorlalți. Nimeni nu își face griji că un bebeluș va fi prea leneș, ostil sau nemotivat pentru a învăța aceste lucruri; se presupune pur și simplu că fiecare copil se naște cu dorința de a învăța lucrurile pe care are nevoie să le știe pentru a înțelege și participa la lumea din jurul lui. Acești experți în vârstă de un an sau doi ne învață câteva principii ale învățării: Citește în continuare

De ce am ales unschooling-ul – de Kim Houssenloge

Totul a început când ne-am primit micul ghemotoc de bucurie, dulce și prețios. Cu trei săptămâni înainte de nașterea lui eram profesoară la o școală primară de stat. Îmi plăcea meseria mea și credeam că mă voi întoarce la ea după nașterea copilului meu, la un moment dat. Totuși, odată ce Lewi a venit pe lume, gândurile mele s-au schimbat drastic. Nu-mi puteam imagina să-mi dau ghemotocul scump altcuiva. În mod sigur nimeni nu-l putea iubi cum îl iubeam eu, nu-i așa?

M-am gândit la educația lui Lewi de foarte devreme. Pe măsură ce trecea timpul am realizat că nu-l puteam da pe mână unei școli oarecare la vârsta de cinci ani. Citește în continuare

Ce este unschooling-ul? (I)

Introducere la The Unschooling Handbook

de Mary Griffith

Imaginea populară a educației acasă implică de obicei câțiva copii îngrijit îmbrăcați, supranatural de politicoși și disciplinați stând în jurul unei mese de bucătărie, lucrând concentrat la liste de ortograme, tabele de înmulțire și scheme de propoziții. Mama, care seamănă surprinzător de mult cu June Cleaver, așteaptă în fundal, pregătită să sară cu sfaturi, asistență și supraveghere deîndată ce este nevoie de ea.

Poate este de vină această sintagmă – ”educație acasă” – sau poate este vorba doar de faptul că cei mai mulți dintre noi au crescut mergând la școli convenționale, dar nouă, americanilor, ne-a fost greu să ne imaginăm orice formă de educație care nu seamănă cu școala, chiar dacă la o scară mai mică. Dar până la începutul secolului al XIX-lea, cei mai mulți copii americani își primeau partea cea mai mare din educație în moduri mult mai apropiate de cele folosite astăzi de cei ce-și educă acasă copiii decât de cele găsite în școlile publice moderne. Citește în continuare

Instituția copilăriei: Copilul ca obiect afectiv

de John Holt

Când am citit capitolul tradus mai jos am avut un fel de revelație. Nu realizasem până atunci că de multe ori copiilor li se dă și li se pretinde iubire sau manifestări afective cu ”de-a sila”. ”Zi sărumâna și pup-o pe buni!”. ”Dă-mi un pupic!”. ”Hai la mama în brațe!”. Când acest gen de ”îndemnuri” nu sunt retrase, deși copilul refuză să le urmeze sau este în mod evident deranjat, putem considera că s-a comis un abuz. Sigur, mulți vor spune că nu i se face copilului ceva rău, ci doar i se oferă afecțiunea de care are nevoie. Numai că nu-i așa. Iubire cu sila nu se poate, ba chiar poate duce la dispariția afecțiunii, după cum ne arată John Holt mai jos: Citește în continuare