Suferă copiii neliniștiți (IV)

(continuare)

de Alfie Kohn

Efectele terapiei medicamentoase

Dacă accentul pus de cercetători dă la o parte munca de prevenire, cauzele din mediu și formele alternative de terapie, un tipar asemănător apare și în cazul clinicienilor. Cea mai tulburătoare consecință a prezumției că un copil neobișnuit de distras sau impulsiv suferă de o boală este tendința de a recurge la medicație pentru a rezolva problema.

”Prezumțiile de organicitate au fost deseori folosite, în practică, drept justificare pentru prescrierea medicamentelor”, scriu Jacobvitz și Sroufe. Sroufe a adăugat într-un interviu: ”Majoritatea copiilor hiperactivi din ziua de azi sunt tratați cu Ritalin – marea majoritate.”

Suferă copiii neliniștiți (II)

de Alfie Kohn

Problema ar putea fi clasa

În lumina acestor considerente, dezacordurile privind posibilitatea ca un anumit copil să fie ”hiperactiv” par să însemne ceva mai mult decât nesiguranță cu privire la aplicarea unui diagnostic prestabilit. Luați în considerare argumentul destul de clar al lui Kenneth D. Gadow, profesor de educație specială la State University of New York din Stony Brook: ”Ceea ce este diagnosticat de un medic ca hiperactivitate poate fi considerat tulburare emoțională sau ’sindromul copilului răsfățat’ de către un alt medic.”

Despre ADHD sau povești de sedat copiii

Nu se poate să nu fi auzit de ADHD. E cel mai nou trend când vine vorba de copiii care sunt neliniștiți la școală, se foiesc, vorbesc neîntrebați, se ridică din bancă în timpul orei și nu vor să rezolve sarcinile date de profesor.

Dacă ești profesor și ai în clasă un copil (sau mai mulți) care se comportă astfel, ți-e foarte greu să înțelegi de unde vine această purtare, mai ales dacă o compari cu cea a copiilor ”buni”. Dacă ești părintele unui copil care se poartă astfel, ți-e și mai greu să înțelegi de ce fiul/fiica ta nu poate sta locului la școală, ”ca ceilalți”.