Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (II)

de Alfie Kohn

6.    Elevii au mai multe șanse să reușească într-un loc în care simt că cei din jur îi cunosc și îi apreciază

Înțeleg că există oamenii al căror reflex este să strâmbe din nas când discuția ajunge la ce simt copiii și care dau la o parte ca fiind ”siropos” sau ”moft” orice nu se referă la instrucția clasică a abilităților academice. Dar nici măcar acești duri, când sunt presați, nu pot nega relația dintre sentimente și gândire, dintre nivelul de confort al copilului și capacitatea lui de a învăța.

Și aici există o mulțime de date sprijinitoare. Așa cum concluziona un grup de cercetători: ”Pentru a încuraja performanța academică a elevilor la ore, dascălii ar trebui să încurajeze de asemenea adaptarea lor socială și emoțională”. Citește în continuare

Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (I)

de Alfie Kohn

Domeniul educației mustește de controverse. Nu este ceva neobișnuit ca oameni inteligenți și bine intenționați să se contrazică pasionat cu privire la ce ar trebui să se întâmple în școli. Dar sunt anumite precepte care nu sunt  discutabile și pe care toată lumea trebuie să le recunoască drept adevărate.

În vreme ce unele sunt banale, altele merită să fie luate în considerare deoarece tindem să ingnorăm implicațiile care decurg din ele în practicile și politicile noastre școlare. Este în același timp interesant din punct de vedere intelectual și important din punct de vedere practic să explorăm astfel de contradicții: Dacă suntem cu toții de acord că un anumit principiu este adevărat, atunci de ce oare funcționează școlile noastre de parcă n-ar fi așa?  

Iată 10 exemple: Citește în continuare

Despre pierderea autorității celor în vârstă

 

de John Holt

 

N-am mai tradus demult ceva de John Holt, iar când am găsit fragmentul ăsta în cartea lui, Escape From Childhood, n-am putut rezista. Vă recomand cartea asta cu căldură, vă va deschide ochii cu privire la statutul copilăriei în societatea noastră ”modernă”.

 

Vorbim mult in zilele noastre, așa cum poate au vorbit oamenii dintotdeauna, despre cum și de ce și-a pierdut generația bătrână autoritatea asupra tinerilor. Cei mai mulți dintre cei care pun această întrebare spun că bătrânii și-au pierdut autoritatea fiind prea indulgenți, prea sensibili, lăsându-i pe tineri să facă prea mult ce vor, nefăcându-i să le fie frică. Dar știm că mulți dintre cei mai răzvrătiți tineri, care merg sau nu la școală, cei care sfidează cel mai puternic și mai violent orice autoritate, care formează găști și comit crime, sunt cei care în anii de început au fost crescuți în cel mai strict și punitiv mod. Citește în continuare

Riscurile recompenselor

de Alfie Kohn

 

Mulți educatori sunt conștienți că pedepsele și amenințările sunt contraproductive. A-i face pe copii să sufere pentru a le modifica viitorul comportament poate duce la obediență temporară, dar această strategie nu îi poate ajuta să ia decizii etice și pline de compasiune. Pedeapsa, chiar dacă este numită îndulcit ”consecință”, tinde să producă ură, sfidare și dorință de răzbunare. Mai mult, promovează utilizarea puterii în locul rațiunii și distruge relația importantă dintre adult și copil.

Dintre acei profesori și părinți care nu vor să-i pedepsească pe copii, un procent semnificativ apelează în schimb la recompense. Modurile în care sunt folosite recompensele, precum și valorile care sunt considerate importante, diferă de la cultură la cultură (uneori, chiar și în interiorul acestora). Acest rezumat abordează, însă, practicile tipice din școlile americane, în care abțibildurile și steluțele, notele mari și laudele, premiile și privilegiile sunt folosite de rutină pentru a-i determina pe copii să învețe și să se supună cerințelor emise de adulți (Fantuzzo et al., 1991). La fel ca în cazul pedepselor, oferirea de recompense poate aduce obediență temporară în multe cazuri. Din păcate, morcovii se dovedesc a fi la fel de eficienți precum bețele la a-i ajuta pe copii să devină oameni empatici și responsabili sau ”învățăcei” auto-direcționați și hotărâți să învețe de-a lungul întregii vieți. Citește în continuare

De ce scriu despre educație?

Pentru că m-am săturat să adaug în fiecare zi buline negre pe vestuța României.  Avem birocrație, taxe, gropi, gunoaie, canale pe mijlocul șoselelor, câini comunitari, cetățeni ”sofisticați” care-și evacuează secrețiile de tot felul pe stradă, DAR NU avem spitale curate și dotate cu aparatură medicală, manuale școlare eficiente, parcuri și spații verzi, locuri de joacă sigure. Citește în continuare

De început

Mă gândeam de ceva timp să mă alătur ”blogosferei” și să-mi fac vocea auzită printre celelalte. De ce? Pentru că am de scris (”cu diacritice, că doar scriu în limba română”, una dintre obsesiile unei profesoare de română) câte ceva despre ce se întâmplă cu educația  în România. Citește în continuare