Articolul 100 sau un alt fel de aniversare

Iată-mă ajunsă la articolul cu numărul frumos și rotund 100. Trebuie să recunosc că în ultima vreme numai la asta m-am gândit, pe măsură ce 91 s-a transformat încetișor în 99. De ce, vă întrebați? Pentru că mi-am dat seama că pe 30 august 2010 n-am sărbătorit și n-am scris nimic, cu toate că ”odorul” meu împlinea un an. Cred că eram pe undeva prin Elveția, cu bicicleta pe coclauri, departe de tastatură și panoul de administrare.

Așa că articolul 100 a devenit pentru mine prima ocazie în care să sărbătoresc puțin faptul c-am început un blog și m-am ținut de el. 🙂 Cei care au blog mă vor înțelege, iar celor care n-au le zic: încercați de vedeți cum e. 😉

Recitind primele articole, mă uimește cât m-am schimbat. Și nu mă refer doar la felul stângaci în care scriam, ci la perspectiva asupra educației. Am început să scriu din frustrarea față de sistemul școlar și din dorința de-a schimba ceva, dar am descoperit lumea educației libere . De atunci nu mai cred în școală, ci în dorința înnăscută a copiilor de a învăța. Nu mai cred în motivație externă, ci în curiozitatea cu care ne-a înzestrat natura. Nu mai cred în programă, ci în drumul pe care și-l alege fiecare copil. Nu mai cred în materii, ci în pasiuni și interese. Nu mai cred în orar, ci în ritmul vieții.

Schimbarea asta radicala si destul de rapidă vi se datorează și vouă. Știind că cineva mă citește, la început câțiva, acum mai mulți, mă simt și mai motivată să citesc, să aflu, să dau informația mai departe.

Așa că vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru vizite, abonări și comentarii. Pentru timpul pe care-l petreceți pe blog, citind și scriind. Pentru cuvintele de încurajare și steluțele acordate. Pentru emailurile care m-așteaptă dimineața în cutiuța poștală. Pentru linkurile postate pe forumuri și pe Facebook. Apropo, vazurăți pagina de Facebook? Încă nu? Dar dacă v-aș spune că s-au strâns peste 150 de oameni? 😉

Și ca să înceapă petrecerea, iată micul top al celor mai citite articole. All time :).

Despre ADHD sau povești de sedat copiii (+ o discuție interesantă)

Pedepsiți prin recompense? (o discuție cu Alfie Kohn)

Cum să-ți sfătuiești copiii fără să-i (și să te) înnebunești (+ partea a doua)

Cinci motive să nu mai spunem ”Bravo!” (+ ce să spunem în loc)

Cum învață copiii bunele maniere?

Vouă care articol(e) v-a(u) plăcut cel mai mult?

O conversație cu John Holt (II)

Care este filozofia dumneavoastră în legătură cu predarea cititului?

Cred că predarea cititului este în mare parte ceea ce împiedică cititul. Copiii învață în moduri diferite. Cred că cititul cu voce tare este distractiv, dar nu i-aș citi niciodată unui copil ca să învețe să citească. Citești cu voce tare pentru că e distractiv și e o activitate împărtășită. Îl ții în brațe, lângă tine sau în poala ta, citind povestea care vă distrează, dar dacă nu e o experiență intimă, fericită, caldă, prietenească și afectuoasă, atunci n-ar trebui s-o faci. Nu va aduce nimic bun.

Cred că copiii sunt atrași de lumea adulților. E frumos să ai cărți pentru copii, dar prea multe dintre ele au mult prea multe imagini. Când văd cărți, așa cum se întâmplă în familiile în care adulții citesc, cu pagini și pagini de litere, devine destul de clar pentru copii că, dacă vrei să afli ce se întâmplă în acele cărți, va trebui să citești astfel de pagini. Nu cred că există vreo modalitate de a face cititul interesant pentru copii într-o familie în care adulților nu li se pare interesant.

O conversație cu John Holt (I)

În 1980 Marlene Bumgarner, mamă care își educa acasă copiii, l-a găzduit pe autorul John Holt pe când acesta se afla în California pentru o conferință. În vreme ce el se juca în grădină cu cei doi copii, John și Dona Ana, Marlene i-a luat un interviu pentru revista bilunară Mothering.

Care este filozofia dumneavoastră privind învățarea?

În esență, că animalul uman este un animal care învață; ne place să învățăm; avem nevoie să învățăm; ne pricepem la asta; nu e nevoie să ni se arate cum sau să fim obligați să învățăm. Procesul este oprit de oamenii care intervin sau încearcă să-l reglementeze ori să-l controleze.

Homeschooling în gura lumii

Pe 13 septembrie a început o bătălie virtuală de proporţii considerabile între susţinătorii educaţiei acasă şi cei care se opun cu vehemenţă unei astfel de posibilităţi. După 84 de comentarii, cei de la hotnews, responsabili pentru stârnirea „focului”, au conchis (din păcate nefondat, după numărul de comentarii contra) că Şcoala de acasă le surâde cititorilor. Iată ce cred eu.

Zece semne că e timpul să cauţi un alt fel de educaţie pentru copilul tău

Am găsit aici un articol în limba engleză al lui Jerry Mintz[1], care inventaria 10 dintre semnele faptului că e nevoie să cauţi o alternativă la şcoala de stat în care învaţă copilul tău. M-am gândit că un astfel de articol le-ar fi foarte util părinţilor români, însă numai dacă sunt pregătiţi să ia în serios problemele cu care se confruntă copiii. De multe ori tindem să luăm în râs problemele lor, comparându-le cu propriile noastre necazuri.