Obligația noastră socială față de educația copiilor: oportunități, nu coerciție (I)

de Peter Gray

Cum am putea încuraja educația universală fără coerciție

Copiii se educă singuri. Copiii sunt creați biologic pentru auto-educare. Instinctele lor de a explora, de a observa, de a trage cu urechea la discuțiile celor mari, de a pune întrebări nenumărate și de a se juca cu artefactele, ideile și abilitățile culturii servesc scopului educației. Cititorii fideli ai acestui blog știu că aceasta a fost principala mea teză, de la primul articol până la acesta, numărul 38.

Școlile, așa cum le cunoaștem în general, intervin în abilitatea copiilor de a se auto-educa. Când închidem copiii și adolescenții în școli, unde sunt repartizați în camere și nu-și pot alege tovarășii, unde nu-și pot urma propriile interese, ci trebuie să se supună la poruncile profesorului și la ritmul impus de clopoțel, intervenim în abilitatea lor de a se auto-educa. Mijloacele naturale de educare ale copiilor necesită libertate. Cititorii fideli ai acestui blog știu că aceasta este teza mea secundară.

În ultimele două postări am schițat o argumentare împotriva școlarizării obligatorii (forțate). Acum, în acest articol, voi vorbi puțin despre ce le place elevilor la școală, dacă le place ceva, și voi contura gândurile mele despre cum am putea noi, ca societate, să le satisfacem dorințele și să le oferim șansa de a se auto-educa fără coerciție. Încep, însă, cu o digresiune. Citește în continuare