Unschooling (văzut de un unschooler)

de Idzie Desmarais

Nu duc o viață prea obișnuită. După cum știu mulți dintre voi, în funcție de locul în care citiți asta, sunt neșcolită. Am răspuns la întrebarea ce e asta de atâtea ori. Am rezistat la toate reacțiile negative și la toate întrebările. La ”Dar…”, la ”Cum rămâne cu…”, la ”Cum poți să…”. Așa că am decis să scriu răspunsul/articolul/chestia mea definitivă despre unschooling. Ce înseamnă unschooling pentru mine, ce este de fapt și voi încerca să răspund la unele dintre cele mai comune (și enervante) obiecții.

Pentru a începe, bănuiesc că ar trebui să explic ce este mai exact unschooling-ul. Citește în continuare

Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (II)

de Alfie Kohn

6.    Elevii au mai multe șanse să reușească într-un loc în care simt că cei din jur îi cunosc și îi apreciază

Înțeleg că există oamenii al căror reflex este să strâmbe din nas când discuția ajunge la ce simt copiii și care dau la o parte ca fiind ”siropos” sau ”moft” orice nu se referă la instrucția clasică a abilităților academice. Dar nici măcar acești duri, când sunt presați, nu pot nega relația dintre sentimente și gândire, dintre nivelul de confort al copilului și capacitatea lui de a învăța.

Și aici există o mulțime de date sprijinitoare. Așa cum concluziona un grup de cercetători: ”Pentru a încuraja performanța academică a elevilor la ore, dascălii ar trebui să încurajeze de asemenea adaptarea lor socială și emoțională”. Citește în continuare

Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (I)

de Alfie Kohn

Domeniul educației mustește de controverse. Nu este ceva neobișnuit ca oameni inteligenți și bine intenționați să se contrazică pasionat cu privire la ce ar trebui să se întâmple în școli. Dar sunt anumite precepte care nu sunt  discutabile și pe care toată lumea trebuie să le recunoască drept adevărate.

În vreme ce unele sunt banale, altele merită să fie luate în considerare deoarece tindem să ingnorăm implicațiile care decurg din ele în practicile și politicile noastre școlare. Este în același timp interesant din punct de vedere intelectual și important din punct de vedere practic să explorăm astfel de contradicții: Dacă suntem cu toții de acord că un anumit principiu este adevărat, atunci de ce oare funcționează școlile noastre de parcă n-ar fi așa?  

Iată 10 exemple: Citește în continuare

Cum ne împiedică uniunea dintre psihologia dezvoltării și sistemul școlar să înțelegem copiii (II)

de Peter Gray

Pentru a înțelege copiii trebuie să-i observăm când sunt liberi

1.       Școala este un loc în care copiii sunt mai mult sau mai puțin constant conduși de către adulți.

În școală, deciziile legate de ce se face, când se face și cum se face sunt luate de către profesor sau de către autoritățile superioare acestuia. Treaba elevului este să urmeze instrucțiuni. Cred că acest fapt are o influență imensă asupra modurilor în care psihologii au gândit și studiat comportamentul copiilor. Există foarte puține cercetări sau teorii despre cum iau copiii decizii, cum preiau inițiativa sau cum se implică în lumea din jurul lor. Există, în schimb, foarte multe date despre cum răspund la întrebări puse de adulți și cum procesează sau memorează informații date de aceștia. Citește în continuare

Cum ne împiedică uniunea dintre psihologia dezvoltării și sistemul școlar să înțelegem copiii (I)

de Peter Gray

Pentru a înțelege copiii trebuie să-i observăm când sunt liberi

Ați văzut vreodată Manualul de psihologie infantilă? Dacă nu, vă provoc să-i aruncați o privire data viitoare când aveți șansa să vizitați o bibliotecă universitară. Manual este o denumire nepotrivită pentru lucrarea aceasta; ai nevoie de ambele mâini ca să-i cari toate volumele și, dacă ai un spate mai șubred, ar fi bine să faci mai multe drumuri. Restul titlului – de psihologie infantilă – este, în opinia mea, la fel de nepotrivit.

Cea mai recentă ediție are patru volume ce adună aproape 5000 de pagini cu câte două coloane de text. Este împărțit în 79 de capitole, fiecare scris de un anumit expert sau grup de experți într-un anumit aspect al dezvoltării copiilor. Lista autorilor ar putea fi baza unui articol despre somitățile psihologiei dezvoltării. [1] Citește în continuare

Un nou curs de Comunicare Nonviolentă – de weekend!

Am plăcerea să postez aici anunțul pentru cursul  Educație empatică – Comunicare Nonviolentă pentru părinți: Citește în continuare

Copiii își pot purta singuri de grijă (I)

de John Holt

Mulți oameni par să creadă că a avea grijă de copii  înseamnă a te întreba în orice situație care este cel mai stupid și periculos lucru pe care l-ar putea face aceștia și apoi a te purta de parcă sigur îl vor face. Într-o călduroasă dimineață de aprilie cântam la violoncel pe malul lacului în grădina publică din Boston. La margine, lacul are vreo 30 de centimentri, poate mai puțin. De jur împrejur e o bordură lată de granit. De-a lungul orei și jumătate cât am stat acolo, patru mame s-au apropiat, fiecare cu câte un copil mic în grijă. Cel mai mic avea cam un an și jumătate, cel mai mare aproape trei. Fiecare copil era interesat de apă și voia să se apropie pentru a se uita la ea. Fiecare mamă a presupus că dacă cel mic se apropie de apă va cădea înăuntru. Nu au țipat la copii și nu i-au amenințat, dar toate s-au grăbit să se pună între ei și apă, au încercat să le distragă atenția sau să-i  întoarcă în altă direcție. În mod firesc, cu cât încercau mai mult să țină copiii departe de apă, cu atât aceștia se străduiau mai mult să o vadă, în ciuda avertizărilor din ce în ce mai disperate: ”Nu, nu, o să cazi, o să cazi!”. Citește în continuare