Cine sunt?

AndreeaÎmi poți scrie pe adresa: ursuandreea85[at]gmail[punct]com.

28 ianuarie 2010

Recitind cele scrise mai jos, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat. Deși a început ca o militare pentru reforma sistemului de învățământ, blogul acesta a fost, încă de la început, mai mult decât atât. Este un loc în care-mi pot exprima părerile, gândurile și valorile cu privire la educație. Totul se rezumă, de fapt, la valori, la acele principii pe care le prețuiesc și aș vrea să le aplic în creșterea propriilor mei copii: libertate, autonomie, alegere, comunicare nonviolentă, comuniune, colaborare, învățarea autodirijată, învățarea ca produs secundar al faptului de a trăi, dezvoltarea liberă și armonioasă și multe altele. Dintre toate acestea, cea mai importantă este LIBERTATEA, libertatea copilului de a trăi și învăța cum vrea.

Din tot ce-am citit și-am discutat cu alți oameni până acum, am ajuns la concluzia că reforma învățământului n-o să schimbe niciodată premisele nocive de la care pornește școlarizarea, ci doar unele chestiuni formale. Cu alte cuvinte, închisoarea roz cu floricele la ferestre și activități ”interesante” rămâne închisoare.

Și-atunci? O să-l las pe Peter Grey să vă liniștească: ”We have no reason to be discouraged about the future of education. We just must realize that real reform is not going to occur within the established school system. It will continue to occur outside of that system. The gradual change that will occur is that more and more people will opt out of conventional schooling. To permit that to happen, we need to be sure that people have the legal right to opt out. On a political level, that should be the highest priority for those of us who look for a world in which children can develop freely and happily, with the full experience of democracy and the rights and responsibilities that democracy entails.” (Why Schools Are What They Are)

Voi continua să scriu despre școala tradițională, chiar dacă mi-am pierdut speranța că ea va fi vreodată un mediu propice dezvoltării copiilor. Le voi aduce noi și noi argumente celor ce simt deja că ceva e în neregulă cu felul în care sunt tratați copiii și le voi da, inevitabil,  de furcă celor ce nu sunt de acord :).

Nu vreau să demonstrez că am ”dreptate” și că părinții care-și dau copiii la școală greșesc. Cred că întreaga discuție despre educație se rezumă la valori și nevoi. Unii valorizează disciplina și curriculumul, alții prețuiesc colaborarea și libertatea. Unii cred că ar trebui să obligăm copiii să învețe, alții consideră că cei mici au o dorință înnăscută de a învăța, pe care constrângerea o distruge. Și unii și alții au nevoie să-și știe copiii în siguranță și pregătiți pentru viață. Doar că aleg strategii diferite.

Ce mai vreau și eu? Doar să arăt că există și alte strategii decât școlarizarea de stat. Eu însămi am avut un moment de tipul Evrika! atunci când am descoperit Summerhill. Acum trec prin al doilea: homeschooling! Am reușit să ciobesc o spărtură în cutiuța mea și zăresc lucruri minunate, la care n-aș fi putut visa măcar până acum. Nu vreți și voi un ciob? 🙂

8 Octombrie 2009

Sunt în al optsprezecelea an de studii. Am predat un an la o școală generală, ceea ce nu a făcut decât să adauge la frustrarea pe care o acumulasem în bancă.

Blogul acesta s-a născut din nevoia de a face ceva, de a contribui, măcar într-o mică măsură, la   îmbunătățirea vieților copiilor.

Educație formală

Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Română-Știința Imaginii.

În prezent, studentă în anul II la Masterul Didactici ale disciplinelor filologice, tot la Facultatea de Litere.

Ce învăț pe cont propriu

Cursuri de Comunicare Nonviolentă, proces conceput de dr. Marshall B. Rosenberg.

Ce citesc

Colecția  Comunicare Nonviolentă

Daniel GolemanInteligența emoțională

Howard Gardner –  Inteligențe multiple, Mintea disciplinată

Tony Humphreys Stima de sine

Ce cred

Că sistemul educațional din România ne pervertește copiii, cheltuindu-le inutil energia și timpul fără a-i pregăti pentru viață. Acest sistem a contribuit substanțial la halul în care a ajuns țara noastră.

Că școala adevărată nu este sub controlul statului, ci al celor care sunt implicați în procesul educațional.

Că tinerii sunt persoane întregi, independente, egale cu adulții din toate punctele de vedere.

Că profesorii au nevoie de ajutor pentru a-și regândi atitudinea față de copii.

Că schimbarea începe cu tine, profesorul. Nu sistemul este cel care te face să te porți agresiv, intolerant și condescendent cu copiii, să le vâri pe gât toate conținuturile, chiar și cele facultative,  să nu ai niciun dram de creativitate în modul de predare și să reacționezi insensibil la nevoile părinților. Faci toate astea pentru că așa alegi și e cazul să-ți asumi responsabilitatea pentru consecințele faptelor tale.

Ce vreau

Să demonstrez că se poate altfel. Că tinerii iau deciziile corecte dacă sunt liberi să aleagă. Că motivația intrinsecă pentru învățare este cel mai puternică atunci când ai responsabilitatea propriei dezvoltări. Că ei nu sunt leneși, proști, incapabili, superficiali și egoiști, ci frustrați, triști, dezorientați și deznădăjduiți. La fel ca profesorii. La fel ca părinții. Dar sunt prea mici ca să-și schimbe viața în bine. Noi trebuie să-i ajutăm.

44 răspunsuri

  1. Fonadatorii de la Google, Amazon, etc. provin din sisteme de invatamant altele decat cele standardizate.
    Fiecare parinte poate opta in mod liber si la noi in Romania in legatura cu destinul copilului. In cadrul sistemului standaridzat sau de stat destinul este ingopat cu fiecare an de studiu…….in sistemele alternative destinul nu este incatusat……Daca vedem cauza pentru care sistemul standardizat este contraproductiv atunci putem sa gasim calea spre a obtine performanta spirituala….am scris pe blogul Performantica o cauza posibila….
    http://performantica.blogspot.com/2011/12/legea-rezonantei.html

  2. Seara aceasta a fost o seara a minunilor:) Pentru ca am aflat multe lucruri frumoase si pe care imi doream sa le cunosc (despre nastere cat mai naturala, mamici care sustin viata, nu injectarea cu substante nocive de tot felul, deghizate sub masca ocrotitoare a „vaccinului”, educatie cat mai libera si mai constructiva). Iar descoperirea acestui blog si (din nou incredibil!) activarea functiei radio cu exact frecventa Itsy Bitsy, la ora emisiunii despre Homeschooling, au innobilat aceasta zi! Planificam sa devenim activisti in acest sistem de libera creatie pentru baietelul nostru de 10 luni si jumatate si pentru cel/cea care va veni:) Intrebarea mea este, totusi, care ar fi optiunea pentru a face ca acest sistem sa dea roade? Adica, depinzand de sistemul greoi, financiar, prizonier, este nevoie de bani. Cum se mai fac bani daca iesim din acest sistem? Noi ne gandim si la ideea de eco-village, ca mergand mana-in-mana cu acest concept… Astept sugestii:) Abia astept sa ii impartasesc si sotului meu informatiile!Multumesc ca scrii si ca te dedici vietii! 🙂

    • Bun venit, Ioana!

      Ziua ta suna chiar minunat si ma bucur pentru contributia mea. 🙂 O sa-ti raspund mai pe larg intr-un e-mail.

  3. o altfel de ‘citire …

  4. Deocamdata as vrea sa raman in sistem. E un mediu excelent de invatare pentru mine. Iar in acest istem defect sunt si lucruri care pot merge bine. Depinde de oameni. Uneori un singur profesor poate face diferenta. Dar e adevarat ca nu stiu cat de mult o sa stau pentru ca am parte si de stres, oboseala si bani putini.
    Interesante observatii in mesajul tau nr. II. Ar merita studiat. Cu certitudine e ceva adevarat in ce spui. De ce m-ai intrebat daca raman in sistem?

    • Te-am întrebat și din curiozitate, și pentru că am făcut aproape fără să vreau o comparație cu mine în perioada în care predam.
      Cred că sunt multe de învățat în sistem. Mă gândesc la cât de multe a învățat John Holt din anii (peste zece) în care a fost profesor.
      Eu n-am avut tăria necesară pentru a rămâne, dar îi admir pe cei care decid să lupte-n continuare pentru a schimba ceva dinăuntru.
      Legat de lucrul în echipă: asta am observat eu la clasele mele. Oricine poate găsi o mulțime de justificări: erau clasa a cincea, eram profesoara noua, nu erau obișnuiți etc. Dar oare ar trebui să fie atât de greu să colaboreze, dacă e în firea oamenilor să se-adune și să trăiască la un loc?
      Te-nțeleg și când spui că nu știi cât vei mai rezista. Mi-amintesc că lucram câte 10 ore pe zi și la sfârșitul lunii nu-mi putem plăti nici macar chiria din salariu. Iar satisfacțiile erau minime. Sper că la tine nu-i chiar așa.
      Mă bucur mult că te-avem printre noi și sper să ne mai spui din când în când cum mai e la școală, pentru că eu am cam pierdut legătura cu sistemul.

      • In ultima vreme, dupa niste probleme de sanatate datorate in parte dificultatilor mele de a ma adapta la job, am devenit din ce in ce mai visator (in sensul bun al cuvantului) si mai putin inregimentat. Cu banii ma descurc, pentru ca mai fac si alte activitati, urmand sfatul bunului nostru presedinte. Si eu ma bucur de acest schimb de mesaje si o sa mai trec pe aici.

  5. Ma bucur foarte mult ca am gasit acest blog 🙂

    • Bun venit, Oana!
      Și eu mă bucur că m-a găsit și sper să afli lucruri interesante pe aici. Mi-ar plăcea să aflu ce crezi despre articole și despre temele discutate, așa că nu ezita să intri în discuție.

  6. Strategies of a genius – Robert B. Dilts
    Recomand 🙂

  7. Daca ceea ce faci tu acum ar avea un nume, as putea spune ca suntem din aceeasi breasla. Eu nu mi-am rezolvat traumele din scoala, asa ca am ramas fixat (o poanta psihanalitica). Nu mi-a placut scoala, asa ca am continuat, devenind profesor, cu credinta ca pot face lucrurile altfel. Nu am reusit prea multe, dar am devenit pasionat de domeniul invatarii, autentica invatare. Ma bucur ca esti si tu preocupata de educatia alternativa.

    • Bun venit, Andrei!

      Multumesc pentru comentariu. De curand am inceput sa caut un nume pentru ceea ce fac si-am gasit doar: activista pentru educatia libera. Sigur o sa am de lamurit multi oameni despre ce inseamna, dar nu-i usor sa gasesti un termen sau o sintagma-umbrela.
      M-ai pus pe ganduri povestind pe scurt experienta ta. Am zis intotdeauna ca eu n-am avut mari probleme la scoala si chiar simt nevoia sa subliniez asta ca sa-mi legitimez cumva perspectiva. Dar probleme mici am avut si inca multe, probabil in fiecare zi. Inca nu mi-am lamurit motivele pentru care am ales sa devin profesoara. Or fi tot traume nerezolvate, cine stie!?

      Si eu ma bucur sa aud ca esti interesat de educatia alternativa. Join the party! Chiar sunt curioasa sa aud parerea ta despre ce se discuta pe-aici.

      • Interesant. Nu m-am gandit sa ii dau un nume. Eu folosesc termenii: experienta de invatare, agent al invatarii, autodidact. Treptat imi fac un plan de actiune pt un viitor in domeniu. Unul din lucrurile pe care mi le doresc este o lume normala, mai corecta, mai putin stresata, unde oamenii se bucura sa fie si sa lucreze impreuna. Scoala a fost traumatizanta poate nu intotdeauna direct asupra mea, dar cand vezi ca altul e traumatizat, si tu suferi. Dar scoala a fost si o resursa, nu pot pune doar semnul minus alaturi de ea. O alta idee: eu am predat la universitate 4 ani si acolo lucrurile erau in mare masura ok, dar acum lucrez in preuniversitar si pot sa zic ca vad si cealalta fata a lucrurilor, suferinta profesorului, provocarile carora trebuie sa le faca fata. Sistemul este gresit. Elevii sunt fortati sa stea la scoala si asta e una din cauzele pentru care sunt iresponsabili. Profesorii trebuie sa isi faca meseria lucrand cu elevi iresponsabili. O alta sursa a iresponsabilitatii este aceea ca li sa spus mereu ca trebuie sa fie cuminti.

        • Si mie mi-ar placea sa traiesc in lumea de care vorbesti si-ncerc sa ajut la crearea ei. Incerc sa ma apropii de oameni care au aceleasi valori, ca macar pentru viitorii mei copii, lumea sa arate altfel. Iar scoala nu intra deloc in planurile mele.
          Nici eu nu mi-as fi inchipuit la inceput ca poate fi asa o mare diferenta intre mediul universitar si cel preuniversitar doar pentru ca la facultate ai ales sa te duci sau nu si esti mai independent. Dar am descoperit inca de studenta ca sistemul universitar, cu tot cu testare, notare, ierarhizare si toate cele, e mult mai putin nociv decat cel scolar.
          M-am lovit si eu de iresponsabilitatea copiilor cand predam si ma mira foarte mult ca pot fi asa napasatori fata de propria dezvoltare. Pe parcurs am inteles de ce sunt asa si ca eu contribui, chiar daca mai putin, la cauza. Cel putin asa am vazut eu lucrurile. Tu vrei sa ramai profesor?

      • Mai este traumatizant uneori si contextul pe care il creeaza elevii iar scoala este responsabila pentru ca nu faciliteaza crearea unui mediu mai bun. Nu stiu daca tendinta naturala a omului este sa creeze grupuri in care primeaza competitia si inegalitatile sau daca elevii invata din societate sa fie asa, dar cel mai des observ ca scoala nu face nimic pentru a facilita formarea unui mediu mai primitor in clasa e elevi.

        • Din experienta mea cu copii mici care n-au apucat sa ajunga la o gradinita de stat, s-ar parea ca tendinta e clar spre colaborare.
          Daca ar fi fost sa ma iau dupa ce mi s-a intamplat la scoala cand am lucrat cu copiii pe echipe, as fi zis ca suntem fiinte asociale. Am fost socata sa vad ca nu stiau sa lucreze impreuna, ca-si bagau bete-n roate si se subminau in cadrul echipei. Cum se purtau cu celalate echipe nici nu vreau sa-mi amintesc.
          Am avut un an scolar la dispozitie, dar n-am reusit sa-i ajut sa colaboreze, oricat am incercat. Celor „buni” nu le placea sa fie bagati in aceeasi oala cu cei „slabi”, celor „slabi” parca le picase din cer sansa sa-i tachineze pe cei „buni”. Si sa ma fereasca sfantul sa vreau sa le dau note pe activitatea in echipa, ca sareau in sus, unul mai indignat decat celalalt. Mi-a fost greu sa vad toate astea, dar sunt explicabile prin felul in care incearca scoala sa-i motiveze, in ciuda dezavantajelor si-a faptului clar ca-i demotiveaza.
          N-as zice ce scoala nu face nimic pentru a incuraja crearea unui mediu mai primitor in clasa de elevi, ci ca face tot ce poate pentru a descuraja colaborarea si intelegerea, pe care le vede ca dusmani. Stiu ca retorica spune altfel si-n discursuri sunt preamarite, dar in practica nu se vrea colaborare si intelegere, ci competitie si ierarhizare. De ce? N-am reusit sa inteleg nici acum. Tu ce crezi?

  8. „- homeschooling structurat prin înscrierea la o școală-umbrelă internațională și urmarea unui curriculum oferit de aceasta sau a celui național (eventual personalizat);
    – homeschooling nestructurat/unschooling (cu înscriere la școala-umbrelă pentru hâțoagele necesare: foaie matricolă, diplomă etc.).”
    As putea afla de la dvs. o astfel de scoala-umbrela? Multumesc anticipat.

  9. Salut!
    te urmaresc de o vreme…te admir pentru curaj si pentru continuitate.
    Uite, tot citind de ceva timp ceea ce scrii imi aluneca ceva, acum stiu ce. Sau cel putin cred ca stiu. Intai trebuie sa-ti spun de ce cred ca am ceva important de spus. In 2002 mi-am dat licenta la fac. de Sociopsihopedagogie Cluj- Babes B. pe un subiect care practic nu avea sanse sa fie luat in seama. Lucrarea mea se numeste „Teoria inteligentelor multiple H.G.aplicata la predarea limbii engleze la clasele 1-4” – predam deja la clasele 1-8 ca prof suplinitor in timpul facultatii, cam de 4 ani, si facusem un curs de perfectionare cu o tipa din State, Amy Payton se numea, un curs subventionat de Ambasada USA – tipa era specializata pe aceasta teorie. Ei, am avut marele noroc de a avea un prof foarte deschis care a acceptat acest subiect, si comisia de licenta a fost foarte foarte atenta la prezentarea facuta , au pus foarte multe intrebari , ma simteam pur si simplu ca un specialist care isi prezinta subiectul, nu ca o studenta. Am luat un mare 10 ! cand am ajuns din nou la catedra am reusit impreuna cu alti colegi sa initiem un program pilot la noi in scoala, la nivel mic, fara sa implicam inspectori si alte persoane..vreau doar sa spun ca a depins de NOI sa schimbam ceva pentru o generatie de copii de la sat, sa zicem 180 de copii, pe o perioada de 4 ani. In plus, am cerut la inspectorat si ni s-a aprobat sa intram in celebrele „cercuri pedagogice” sa vorbim colegilor si sa le impartim materiale ( am fost des sunata!). M-am lungit..ce vreau sa spun este: planuiti si faceti pasi mici dar siguri. Aveti incredere. Nou dintr-o data nu se poate…ar fi brutal si violent, lucrati pe ce aveti, cu ce aveti, sunteti picatura care face oceanul. Si incepeti la voi acasa…poate cu ai nostri e cel mai greu…
    Va doresc mult curaj,
    o profesoara de meserie.

    • Mulțumesc mult pentru apreciere și încurajări! Înseamnă mult pentru mine că mă citești de o vreme și găsești că merită să faci asta. Felicitări pentru succesul tezei de licență și a proiectului bazat pe teoria lui Gardner! I-am citit două dintre lucrări și mi se pare mult mai firească viziunea lui asupra inteligenței (inteligențelor, de fapt) decât cea tradițională, care ne reduce la abilitățile de exprimare verbală și gândire logico-matematică. Sigur că se pot face pași mărunți și, probabil, acesta ar fi singurul mod în care s-ar putea schimba sistemul. Iar asta ar fi minunat, având în vedere că cei mai mulți copii vor trece inevitabil prin el.
      Mult succes în continuare!

  10. apropo si in ziua de astazi imi amintesc stresul tezelor..oare este normal? Am o buna prietena care imi spune ” nu era proasta invata bine…” lucru care mie imi starneste ” anarhista”. Cum poate o profesoara care primeste pachete de cafea si parfum( anii ’90), care ne face pe toti ” tembeli” sa contribuie la ideea, imaginea cuiava de om inteligent sau destept sau cum vrei sa spui…
    Si oricum cum poate o nota sa reflecte un om…chiar cand este pusa in mod corect pe baza raspunsurilor la un test. Cel mai rau lucru este ca scoala formeaza un sistem de valori shematic si superficial.
    O spune tot o eleva care a stat muult prin scoli nu pt i-ar fi placut dar era ceva care daca te detasezi iti ofera destul de multa libertate…Examenele sunt stresanta, dar dupa un timp descoperi clickul jucariei de-a lua examenele…nu fiindca esti destept cu siguranta, ci fiindca ai o anumita capacitate de adaptare!

  11. foarte interesant blogul tau..si cel mai interesant este ca vine de la o ” silitoare”. Cred ca adevarata educatie nu exista in absenta unui schimb intre profesor si elev- cel in care si profesorul ” invata” de la elevi. Educatia in care profesorul preda si atat, nu este educatie este pur si simplu informare, este absolut sterila. Din pacate sistemul educational(chiar si cel din alte parti) nu reuseste sa depaseasca mult acest nivel de informare si „dresaj”- iar la noi din pacate nici aici nu ajunge.
    Am avut parte de foarte putini profesori care sunt sau au fost cu adevarat educatori. Sunt cei care la sfarsitul „cursului” ne multumeau pentru experienta deosebita de-a schimba idei, de-a comunica, cei care erau „umili” si ne spuneau ca se simt imbogatiti prin ceea ce le-am comunicat noi elevii. Din pacate sunt foarte putini oameni care inteleg si simt ca elevul este un om, si nu ii este inferior sau superior, este un om cu care poate schimba nu doar informatie ci si valori mai „sensibile”, mai putin „numite” dar mai importante datele dintr-un manual.
    Probabil ca ar trebui sa porneasca de la firul ierbii si asa cum cineva sugera mai sus uneori si parintii isi indoctrineaza copiii si ei ajung la scoala cu acest bagaj greuuuu! Eu nu cred in sistem din pacate, inclusiv notarea mi se pare ceva total aiurea, despre teste de IQ nici nu vreau sa aud. Cred sincer ca inteligenta este ceva atat de difuz inat nu poate fi cuprins in niste grile si intr-un sistem de notare. Toate astea nu pot decat sa frustrese, sa raneasca si in cazul meu sa imi starnesca ani de-a randul o atitudine rebela…
    Eu cred ca omul si mai ales copilul vrea sa invete la fel de mult cum ii este foame si ca fiind un act natural nu este nevoie de grile si dresaj. Cum nu cred ca trebuie invatati in mod expres anumite lucruri doar fiindca asa se face la 6, 7 luni, la 2 ani, 7, 18 etc. Invatarea este un proces natural de dezvoltare, asa cum este si mersul mancatul etc. Copiii invata mai mult din experienta cotidiana si interactiunile cu parintii, decat din orice carte cu ” sa invatam cifrele si animalele”
    Intrebarea e ce fac cu copilul meu in Romania?

    • Bine ai venit, Maria! Sunt bucuroasă că găsești aici lucruri interesante și sper să te ajute să găsești o soluție pentru copilul tău. Sigur, nimeni nu are un răspuns ideal pentru toată lumea, dar sunt câteva variante de a-ți proteja copilul de efectele negative ale școlarizării convenționale. Trec în revistă câteva, în ordinea „fezabilității”:
      – școlile alternative (Waldorf, Montessori etc.) în măsura în care principiile și aplicarea lor coincid cu ideile părintelui;
      – homeschooling structurat prin înscrierea la o școală-umbrelă internațională și urmarea unui curriculum oferit de aceasta sau a celui național (eventual personalizat);
      – homeschooling nestructurat/unschooling (cu înscriere la școala-umbrelă pentru hâțoagele necesare: foaie matricolă, diplomă etc.).

  12. Intr-adevar toate acele teorii despre homeschooling si copilul privat de libertate sunt minunate…pledezi pt iesirea din sistem…insa vad ca esti foarte bine ancorata in el.. 18 ani de studii, al doilea an de master..intr-o scoala de stat!
    Eu am ”doar” 16 ani de studii..iar pe ultimii 4 ii regeret…adica cei ai facultatii…
    Ideea este ca mi se pare ca te cam contrazici..in rest..felicitari..blogul este interesant…

    • Bine ai venit, Silvia!
      Într-adevăr, am 18 ani de studii de pe urma carora inca ma recuperez. Eram în al doilea an de master când am început acest blog, cu ”misiunea” de a deschide ochii asupra celor ce se întâmplă în școală. Predasem un an și rămăsesem șocată de cum arată lucrurile de la catedră. Îmi imaginasem că, nemaifiind copilul neajutorat din bancă, o să pot schimba ceva… Am început să citesc, să discut cu prieteni, cu colegi de forum și mi-am schimbat perspectiva asupra educației. Într-atât încât am renunțat la disertație și la meseria de profesor. Sigur, n-am cum să scap de ”stigmatul” studiilor mele, dar asta nu înseamnă că scriu despre ”teoriile” (detectez o doză de neîncredere în cuvântul acesta?) despre HS, unschooling etc. fără să cred în ele. N-am avut o opțiune cu privire la școală până la facultate și am continuat pentru că nu concepeam altceva atunci. În plus voiam să predau.
      Iată că am ajuns să mă apăr și să mă scuz, dar recunosc că m-am simțit cumva rănită de cuvintele tale. Țin foarte mult la blogul acesta, îi dedic mult timp și energie și mi-ar plăcea să am încrederea cititorilor mei.
      Totuși, mă bucur că ți se pare interesant și sper să ajungi să vezi că în spatele teoriilor de aici este educația autentică.

  13. Felicitari pentru efortul pus intr-un astfel de website, mai ales ca e romanesc.
    Se poate vorbi cateva vieti pe acest subiect. Sper sa iasa si ceva concret din cuvintele puse pe acest blog. Daca ajuta pe cineva atunci e bine.
    Cateva remarci:
    – a creste o generatie de copii „nepervertiti” asa cum zici tu, este probabil cea mai puternica cale (scuze de cacofonie, oare in Engleza exista ceva similar?) de a face progres in umanitate.
    – sunt foarte pesimist ca lucrurile se vor indrepta, in privinta calitatii educatiei si in general al experientei copiii au de a creste. In Romania sau alte parti ale lumii.
    – am 37 de ani. Cred ca am avut parte de una din cele mai bune perioade din istoria scolii in Romania. Am fost un elev „silitor”. Si totusi, imi dau seama in ultima vreme cat de mult m-a traumatizat scoala, si copilaria in jurul scolii, aproape de limita distrugerii
    – am privilegiul de a-mi „unschool” copiii. Dificultatile abia atunci incep. E usor sa-ti strici copiii in afara scolii, asa cum e garantat in scoala.
    Multa bafta.

    • Mulțumesc pentru apreciere! Sper și eu să ajut prin blogul acesta, măcar prin faptul că pun la îndoială lucrurile pe care le luăm de obicei de-a gata în ce privește educația.
      Sunt de acord, copiii sunt cea mai valoroasă șansă pe care o avem de a schimba în bine lumea și mi se pare că avem un fel de datorie morală față de ei și de noi înșine să le oferim o viață cât mai liberă.
      Mi se pare cumva contraproductiv să te gândești la o schimbare în lumea întreagă și e normal să fii pesimist. Ceea ce putem schimba este viața copiilor pe care îi cunoaștem și-i avem aproape. Schimbarea se propagă. 🙂
      Mă recunosc în elevul ”silitor” care credea că-i place școala, doar ca să descopere mai târziu că se amăgea pentru a trece mai ușor peste tristețe și neputință. De aceea, mi se pare minunat că reușești să eviți astfel de experiențe în viața copiilor tăi. Sigur că e dificil și poți avea uneori îndoieli cu privire la succesul unei astfel de educații, însă ea rămâne calea naturală, firească, sănătoasă de a-ți crește copiii, departe de instituții, profesioniști, metode, evaluări etc. Nu cred că sunt singura care ar fi curioasă să afle mai multe despre experiențele unor copii neșcoliți reali și te invit să ne scrii mai multe :).

  14. Mi-ar placea sa ne intalnim si sa povestim. 🙂 Eu colaborez cu http://www.cros.ro si http://www.itol.ro si avem cam aceeasi perspectiva despre invatare si sistem educational. La capitolul citit, tocmai am terminat „The disciplined mind”…
    Recomand „The Element” – sir Ken Robinson si „Turning learning upside down”.

    Mult spor si multa inspiratie!

    P.S. eu mi-am primit portia de inspiratie pe ziua de azi de la tine

    • Mă bucur că ai găsit lucruri interesante pe aici și mi-ar plăcea să ne cunoaștem. L-am citit și eu pe Gardner, l-am studiat la master și-am aplicat la clasă. E foarte interesantă perspectiva lui asupra inteligenței și mi se pare mai apropiată de realitate. Mintea umană este, într-adevăr, mult mai complexă decât reiese din testele de tip IQ și e păcat că în școală suntem limitați la un set mic și de cele mai multe ori nereprezentativ de competențe.
      Îți mulțumesc pentru recomandări și te invit să-ți exprimi părerea și în legătură cu alte articole. 🙂

  15. Completarea pe care ai adus-o (despre homeschooling) e scrisă special pentru mine? 🙂 Glumesc, bineînţeles dar fără să-ţi dai seama m-ai ajutat să iau o decizie.
    Citind blogul tău mi-am dat seama că nu numai profesorii sunt problema. Chiar daca ei s-ar schimba şi ar deveni la fel de deschişi ca şi tine, rămâne problema elevilor care vrând nevrând aduc în colectivitate problemele lor de acasă şi astfel relaţiile dintre copii nu sunt dintre cele mai sănătoase. Mie mi-e suficient sa-mi amintesc de o prietenă, care acum sufera de o formă gravă de depresie (din cauza foştilor colegi de clasă care o ironizau mereu din cauza părului ei aproape alb).

    • Mă bucur dacă, fără să vreau, am contribuit cu ceva la decizia ta.
      M-am agățat mult timp de o deschidere sau de o posibilă soluție și am crezut că școala poate fi îmbunătățită, însă acum văd că nu poți face dintr-un mediu intrinsec opresiv unul care să respecte viața. Însăși ideea de a închide copilul într-o clădire, oricât de drăguță, printre adulți însărcinați cu educarea lui, oricât de pasionați și de empatici, mi se pare acum inacceptabilă. Să sperăm că vom avea odată dreptul de a ne scuti copiii de o asemenea experiență.

  16. Salut, Andreea! Sunt foarte fericit ca am gasit acest blog, mai ales acum cand am initiat un proiect cu care temepentruacasa are multe in comun.
    Sunt administratorul site.ului din semnatura si in urma cu o saptamana am provocat toti membrii sa construim un blog dedicat elevilor unei scoli din municipiul Tulcea, scoala Nifon Balasescu (cls I-VIII). Am atras de partea proiectului o tanara profesoara de biologie si alte 10 persoane, blogul exista http://scolar.blogciting.com/ si in cel mai scurt timp il vom populariza in randul elevilor.
    Sper ca vei continua sa ne impartasesti din experienta si ideile tale pentru ca si eu sa transmit aceasta judecata sanatoasa 🙂 Sunt sigur ca elevii se vor regasi in intregime in sintagmele „Scoala e inchisoare„ si „jos cu temele„, cel putin. 😛
    Iti doresc o zi fara teme!

  17. Imi cer scuze pentru unele greseli strecurate in text. Au aparut din cauza faptului ca m-am grabit la scrierea comentariului.

    • Te asigur că eu, cel puțin, acord greșelilor de tastare importanța pe care o au (mici accidente) și nu judec autorul pe baza unor asemenea detalii. Vreau să te încurajez să scrii în continuare și mi-ar plăcea să aud care-i părerea ta despre articolul ăsta.

  18. Grozava initiativa!
    Eu sunt un copil de 15 ani si nu imi vine sa cred ca exista si persone care se gandesc si la modul in care suntem tratati noi la scoala. Pe buna dreptate, scoala de astazi din punctul meu de vedere e jalnica . Si ai dreptate asa suntem :frustrati, tristi, dezorientati, deznadajduiti, dar mai ales suprasolicitati. Nimeni nu se gandeste daca putem face fata la tot ce ni se cere. Ideea e ca TREBUIE.
    Ultimul timp e din ce in ce mai stresant sa mergi la scoala si sa faci fata tuturor profesorilor. Spun profesorilor, deoarece desi poti fi un elev capabil care sa se descurce la orice, e cam greu sa te descurci cu profesorii. De ce ? Pentru ca ei sunt stresati de problemele proprii si nepasatori cu tot ce se intampla.
    Eu am fost genul de elev care pana in prezent a facut fata la orice, numai ca acum exista o problema. Decand li s-au mai luat profesorilor din salarii vin al scoala si ne trateaza ac pe niste persoane total inferioare lor. E adevarat nu ne putem masura cu ei, dar consider ca ar trebui sa-si schimbe atitudinea. La urma urmei are de suferit viitorul colectivului din tara aceasta.
    Apreciez enorm faptul ca te straduiesti atat, dar eu mai sunt si genul de persoana care momentan are o parere extrem de proasta despre tara aceasta. In concluzie, din punctul meu de vedere nu o sa se schimbe mare lucru.

    • Mă bucură fiecare comentariu, dar mărturisesc că al tău chiar m-a emoționat. E plăcut să primești răspunsuri de la adulți, dar când o tânără elevă îți răspunde e chiar emoționant, pentru că blogul ăsta e o umilă încercare de a populariza niște idei ”altfel” despre educație, care să schimbe în bine viețile celor ce sunt educați.
      Eu cred că felul în care se simt elevii ar trebui să fie prima preocupare a profesorilor, pentru că de aici vin toate: cheful de învățat și curiozitatea, chiar și capacitatea de a învăța. Din păcate, majoritatea profesorilor neglijează tocmai acest lucru, pentru că, pur și simplu, nu știu cât de important este. Pare ciudat, nu? Dar cât te pregătești să devii profesor, nimeni nu-ți vorbește despre starea emoțională a celui care învață, ci numai despre creierul și rațiunea lui.
      Citindu-ți comentariul, am înțeles că lucrul care te deranjează cel mai mult este atitudinea cu iz de superioritate a profesorilor. Și probabil ai dreptate: pe lângă asta, ce se predă și cum par chestiuni neînsemnate. Spui așa: e adevarat nu ne putem masura cu ei și sper că te referi doar la volumul de cunoștințe. În ce privește drepturile, posibilitățile, inteligența etc. nu sunt prea multe diferențe între adulți și tineri/copii. Și chiar de-ar fi, acesta nu e un motiv destul de bun pentru ca tinerii/copiii să se simtă inferiori sau pentru ca profesorii să se simtă superiori.
      Ultima frază m-a întristat, pentru că dacă și voi v-ați pierdut speranța, chiar nu mai avem șanse să schimbăm ceva. Dar această deznădejde e un sentiment normal, având în vedere prin ce treceți zi de zi și cum sunteți tratați tocmai de cei care sunt responsabili de educația voastră.
      Tot ce pot eu să fac este să susțin și să demonstrez că nu așa se face o educație adevărată, că nu așa trebuie tratați copiii/tinerii, că există alternative și că ele funcționează (multe de mai bine de 50 de ani).
      Nu vreau să-ți dau sfaturi care nu-ți vor folosi, din mai multe motive (primul fiind că nu mi le-ai cerut 🙂 ). Dar vreau să te asigur că ai dreptate: ai dreptul să fii tratată cu respect, echitate, înțelegere și încurajare de către cei ce te susțin de-a lungul devoltării.

    • Deci ia să văd dac-am înţeles bine: profesorii, frustraţi de reducerile salariale, vă tratează ca pe nişte „inferiori”, iar voi –elevii– nu vă puteţi măsura cu ei. Aşa e?

      Ei bine, iată ce cred eu: oricine îşi descarcă frustrarea asupra altor persoane pe care ar trebui să le protejeze şi ajute, este o persoană nulă din punct de vedere uman. Prin urmare, da, ai dreptate, nu te poţi măsura cu o astfel de persoană (orice comparat cu zero dă cu plus, nu?).

      Zici că eşti „un copil de 15 ani”. Părerea mea este că, la 15 ani, eşti mai aproape de lumea adulţilor decât de cea a copiilor (cum ar veni, „un adult de 15 ani” ar trebui să fie o caracterizare mai bună). Opinia ta ar trebui să conteze la fel de mult ca a oricărui profesor (sau adult) cu care te-ntâlneşti. Nu-ţi minimiza propria judecată şi gândire critică în comparaţie cu cea a adulţilor din jur. Plusul de experienţă (= anii mai mulţi trăiţi) pe care-l au alţii (profesori sau nu) nu este întotdeauna un avantaj.

      Ai încredere în tine!

      • De acord, mai puțin aici: Ei bine, iată ce cred eu: oricine îşi descarcă frustrarea asupra altor persoane pe care ar trebui să le protejeze şi ajute, este o persoană nulă din punct de vedere uman. Prin urmare, da, ai dreptate, nu te poţi măsura cu o astfel de persoană (orice comparat cu zero dă cu plus, nu?).
        Dacă vrem să le fim exemplu tinerilor și să-i ajutăm să crească în conformitate cu niște valori, cred că e nevoie să le arătăm că, deși putem judeca după propriile principii comportamentul altora, comportamentul nu este egal cu persoana. Cred că a spune despre o ființă umană că este nulă (din orice punct de vedere) e foarte periculos, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cel care crede asta, dar mai ales pentru cei ce așteaptă de la noi un exemplu de urmat.
        Eu cred în valoarea intrinsecă a tuturor ființelor umane (chiar și a profesorilor 🙂 ), care nu se măsoară în cât de mult se apropie comportamentul lor de standardele altei ființe umane. Înainte să dați cu pietre (:p), consider că oamenii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propriul comportament și pentru urmările lui și că suntem datori să-i ajutăm pe ceilalți să-și vadă limitele/erorile, când putem, dar fără a-i pune la pământ pentru ele.
        Mă bucur să văd un adult scriindu-i unui tânăr pe un ton normal, plin de încurajare și de înțelegere, și mărturisesc că e unul dintre lucrurile minunate care mi se întâmplă de când cu blogul. Dar mi-aș dori să nu ne răzbunăm (chiar și prin cuvinte) pe cei ce se comportă altfel decât ne-am dori, chiar dacă dorința de a proteja este covârștitoare.

      • Cred că a spune despre o ființă umană că este nulă (din orice punct de vedere) e foarte periculos, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cel care crede asta, dar mai ales pentru cei ce așteaptă de la noi un exemplu de urmat.

        Okay, opiniile mele nu-s tocmai exemplare (aşa că, moni95, ia-le cu puţină sare :-)). Ştiu că nu am răbdare şi tind să devin repede iritat când vine vorba de şcoală şi profesori. Prin urmare, probabil că nu folosesc cele mai elegante adjective în astfel de situaţii.

        Eu cred în valoarea intrinsecă a tuturor ființelor umane (chiar și a profesorilor :-)), care nu se măsoară în cât de mult se apropie comportamentul lor de standardele altei ființe umane.

        În principiu, Andreea, ai dreptate. Mai toate fiinţele umane au ceva bun în ele, au –măcar– capacitatea de a face bine în jurul lor. Şi adevărul e că majoritatea (chiar şi profesorii :-)) chiar fac uz de această capacitate şi-şi ajută, măcar din când în când, semenii. Dacă te uiţi atent, o să găseşti partea asta bună la aproape oricine de pe planetă.

        Ce mă deranjează pe mine e când există o aşteptare clară ca această capacitate să fie exercitată (asta e ce aşteptăm de la şcoală, nu? ca profesorii să facă un bine copiilor, să-i ajute să-nţeleagă lumea, să le întărească încrederea şi stima de sine, etc.) însă nu se-ntâmplă aşa. Şi ce mă scoate din sărite e când se-ntâmplă contrariul. (Cum pare să fie în cazul lui moni95 – transpare clar sentimentul de inferioritate pe care-l are vizavi de profesori. De ce-l are? Să fie, oare, o consecință a modului în care e tratată de aceştia? ‘au ce să fie?)

        Una peste alta, îmi pare că vedem lucrurile destul de apropiat. Tu pari mai pacifistă; eu mai în extreme oleac’ :-)…

  19. Bravo! Frumoasa initiativa!

    Scoala romaneasca e un dezastru. Culmea e ca in mentalitatea romanilor e inca privita ca un sanctuar. O institutie respectata cu mult mai mult decat Biserica.
    In realitate scoala si in mod direct statul sunt singuri responsabili de tot ce se intampla. Neglijarea totala a formarii de caractere pe un fond de programa atee, a dus la mizeria societatii romanesti actuale.

    Singura speranta ar fi schimbarea fundamentala a sistemului de educatie. Generatia celor mici e ultima sansa, care de va fi ratata, Romania va dispare cu rusine in groapa de gunoi a istoriei.
    Si ar fi pacat!

  20. De cand eram eu pe bancile scolii tot aud an de an despre reforma din invatamant. Nu a venit si nici nu o sa vina prea curand.

    • Poate asta e problema: faptul că așteptăm ca schimbarea să ia forma unei reforme făcute de stat. Părerea mea este că, în acest caz, schimbarea poate veni mai repede și mai eficient de la ”firul ierbii”, adică de la cei implicați direct în educație.

  21. Am votat !
    Ai 100% dreptate!
    Sa vrei sa demonstrezi ca se poate si altfel, este un adevarat act de curaj, in zilele noastre!

Lasă un răspuns la moni95 Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s