Articolul 100 sau un alt fel de aniversare

Iată-mă ajunsă la articolul cu numărul frumos și rotund 100. Trebuie să recunosc că în ultima vreme numai la asta m-am gândit, pe măsură ce 91 s-a transformat încetișor în 99. De ce, vă întrebați? Pentru că mi-am dat seama că pe 30 august 2010 n-am sărbătorit și n-am scris nimic, cu toate că ”odorul” meu împlinea un an. Cred că eram pe undeva prin Elveția, cu bicicleta pe coclauri, departe de tastatură și panoul de administrare.

Așa că articolul 100 a devenit pentru mine prima ocazie în care să sărbătoresc puțin faptul c-am început un blog și m-am ținut de el. 🙂 Cei care au blog mă vor înțelege, iar celor care n-au le zic: încercați de vedeți cum e. 😉

Recitind primele articole, mă uimește cât m-am schimbat. Și nu mă refer doar la felul stângaci în care scriam, ci la perspectiva asupra educației. Am început să scriu din frustrarea față de sistemul școlar și din dorința de-a schimba ceva, dar am descoperit lumea educației libere . De atunci nu mai cred în școală, ci în dorința înnăscută a copiilor de a învăța. Nu mai cred în motivație externă, ci în curiozitatea cu care ne-a înzestrat natura. Nu mai cred în programă, ci în drumul pe care și-l alege fiecare copil. Nu mai cred în materii, ci în pasiuni și interese. Nu mai cred în orar, ci în ritmul vieții.

Schimbarea asta radicala si destul de rapidă vi se datorează și vouă. Știind că cineva mă citește, la început câțiva, acum mai mulți, mă simt și mai motivată să citesc, să aflu, să dau informația mai departe.

Așa că vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru vizite, abonări și comentarii. Pentru timpul pe care-l petreceți pe blog, citind și scriind. Pentru cuvintele de încurajare și steluțele acordate. Pentru emailurile care m-așteaptă dimineața în cutiuța poștală. Pentru linkurile postate pe forumuri și pe Facebook. Apropo, vazurăți pagina de Facebook? Încă nu? Dar dacă v-aș spune că s-au strâns peste 150 de oameni? 😉

Și ca să înceapă petrecerea, iată micul top al celor mai citite articole. All time :).

Despre ADHD sau povești de sedat copiii (+ o discuție interesantă)

Pedepsiți prin recompense? (o discuție cu Alfie Kohn)

Cum să-ți sfătuiești copiii fără să-i (și să te) înnebunești (+ partea a doua)

Cinci motive să nu mai spunem ”Bravo!” (+ ce să spunem în loc)

Cum învață copiii bunele maniere?

Vouă care articol(e) v-a(u) plăcut cel mai mult?

Fii ”admin” pentru o zi

M-am tot gândit în ultima vreme la felul în care am organizat blogul, cu cele 80 și ceva de articole și linkuri de nu mai încap în blogroll. Parcă nu-s mulțumită… Voi ce-ați face în locul meu? Ce-ați scoate, ce-ați modifica, ce-ați adăuga?

Acum îmi puteți spune ce credeți completând (în doar două minute, mă asigură primul respondent) acest chestionar. N-o să fie în van, vă asigur, pentru că voi folosi feed-back-ul vostru pentru a vă face timpul petrecut aici mai plăcut.

Pixurile în mână, privirea în foaie și fără șușoteli!

 

Sunt oare copiii mai puțin inteligenți decât urangutanii?

Am văzut de curând un documentar care compara inteligența umană cu cea animală. Cercetătorii le-au arătat unor urangutani cum să scoată o bomboană dintr-o cutie complicată. Pentru a testa discernământul primatelor, conducătorii experimentului au inclus și o serie de pași inutili (de ex. au bătut cu bățul de trei ori în cutie înainte de a scoate bomboana). Urangutanii au sărit peste pașii inutili pentru a junge direct la tratație, însă copiii cărora li s-a arătat procedeul nu au făcut-o. Sunt oare copiii mai puțin inteligenți decât primatele? Citește în continuare

De ce scriu despre educație?

Pentru că m-am săturat să adaug în fiecare zi buline negre pe vestuța României.  Avem birocrație, taxe, gropi, gunoaie, canale pe mijlocul șoselelor, câini comunitari, cetățeni ”sofisticați” care-și evacuează secrețiile de tot felul pe stradă, DAR NU avem spitale curate și dotate cu aparatură medicală, manuale școlare eficiente, parcuri și spații verzi, locuri de joacă sigure. Citește în continuare

De început

Mă gândeam de ceva timp să mă alătur ”blogosferei” și să-mi fac vocea auzită printre celelalte. De ce? Pentru că am de scris (”cu diacritice, că doar scriu în limba română”, una dintre obsesiile unei profesoare de română) câte ceva despre ce se întâmplă cu educația  în România. Citește în continuare