Unschooling (văzut de un unschooler)

de Idzie Desmarais

Nu duc o viață prea obișnuită. După cum știu mulți dintre voi, în funcție de locul în care citiți asta, sunt neșcolită. Am răspuns la întrebarea ce e asta de atâtea ori. Am rezistat la toate reacțiile negative și la toate întrebările. La ”Dar…”, la ”Cum rămâne cu…”, la ”Cum poți să…”. Așa că am decis să scriu răspunsul/articolul/chestia mea definitivă despre unschooling. Ce înseamnă unschooling pentru mine, ce este de fapt și voi încerca să răspund la unele dintre cele mai comune (și enervante) obiecții.

Pentru a începe, bănuiesc că ar trebui să explic ce este mai exact unschooling-ul.

Versiunea cât pot eu de clară: Unschooling-ul este învățarea condusă de elev, ceea ce înseamnă că copilul sau adolescentul învață ce vrea, când vrea. Învățarea este în întregime condusă de interes, nu dictată sau direcționată de programă, profesori sau părinți. Pentru un copil neșcolit, viața este sala de clasă.

Versiunea poetică: Copiii neșcoliți învață privind, ascultând, gândind, făcând și explorând. Învață din lungi discuții și din cărți, învață alergând, cântând, răzând și iubind. Copiii neșcoliți învață de la viață.

Ce este unschooling-ul pentru mine: Citesc, citesc, citesc și apoi mai citesc puțin. Particip la discuții foarte lungi cu familia și prietenii mei despre civilizație, anarhie, guvern, propagandă, spălare pe creier, psihologie, educație, traiul ecologic și zeci de alte subiecte. Scriu poezii. Scriu pe blog. Citesc blogurile altora. Fotografiez totul. Dezbat idei online și în viața reală. Alerg din simplă plăcere. Explorez împrejurimile. Gătesc și cumpăr ingredientele. Mă gândesc tot timpul.

Toate acestea îmi par destul de logice. Ce altă modalitate mai bună există de a învăța decât în completă libertate? Nu învață oamenii cel mai bine când vor cu adevărat să învețe despre un subiect anume? Și nu e școala plină de tâmpenii oricum? Problema e că, deși aproape toată lumea care merge la școală va spune că sunt o grămadă de tâmpenii acolo și tone de sarcini inutile menite să te țină ocupat, dacă le sugerezi să renunțe la ea, vor reacționa cu groază. Aproape toți cei care au terminat școala de cel puțin câțiva ani vor recunoaște că au uitat aproape tot ce au învățat acolo. Dar dacă le sugerezi să nu-și trimită copiii la școală, vezi în ei, din nou, groază. De ce se întâmplă asta? De ce pot cei mai mulți oameni să înțeleagă că e ceva serios în neregulă cu sistemul școlar și totuși să creadă că a merge la școală este absolut necesar?

Unschooling-ul este un concept atât de ciudat, e ceva atât de diferit de normă, încât chiar și după ce l-am explicat, întâmpin de multe ori priviri inexpresive și apoi o întrebare legată de ce programă folosesc sau ceva la fel de stupid. Iar după ce oamenii chiar înțeleg ce încerc să le spun, încep să turuie ”dar”-urile…

”Dar cum înveți?” Citiți mai sus. Viața este CEL mai bun profesor, fără excepție, și există atâtea cărți în lume, atâta informație online, atâtea muzee și, în ultimă înstanță, atâția meditatori, încât accesul la cunoaștere n-ar putea fi mai ușor.

”Dar poți intra la facultate?” Da. Absolut! Există chiar mai multe modalități de a o face. Poți să obții o diplomă echivalentă de liceu sau orice certificare echivalentă există în zona respectivă. Poți să dai examenele naționale SAT care sunt recunoscute aproape peste tot. Sau, preferata mea, poți să intri doar cu un portofoliu, deseori însoțit de un interviu. Și dacă toate acestea sunt excluse, multe universități sunt bucuroase să organizeze propriile examene de echivalență.* Și e important să subliniez că toate acestea nu sunt doar teoretice. Cunosc oameni neșcoliți care sunt studenți sau au absolvit facultatea. I-am văzut în carne și oase. Se poate face și încă fără multe (dacă nu toate) dificultățile pe care le întâmpină copiii școliți.

”Dar copiii MEI n-ar învăța nimic dacă nu i-aș obliga” Oare când a fost inventată ideea ridicolă că oamenii nu învață decât dacă sunt obligați?? Uitați-vă la bebeluși! Învață să meargă de-a bușilea și să vorbească. Își explorează mediul în continuu și absorb cunoașterea de parcă ar fi bureți. Nimeni nu-i forțează să învețe ceva. Uitați-vă la copiii mici. Pun întrebări TOT TIMPUL. Curiozitatea și iubirea lor pentru învățare sunt nesfârșite. Mă rog, nu chiar nesfârșite. Se pare că la un moment dat, la scurt după ce încep școala, se sting pur și simplu… Coincidență? Când ceva ți se vâră pe gât, nu-ți place. Și când toată experiența ta cu ”învățarea” (adică obligația să memorezi și să regurgitezi fapte) este negativă, nu-ți mai dorești să ai ceva de-a face cu ea. Cine-ar putea fi condamnat? Dar nu spun că toată lumea își pierde iubirea pentru învățare, deși poate așa pare. Câteva suflete norocoase (puternice?) reușesc să păstreze vie acea iubire, dar luptă împotriva șanselor și par puține și la mare distanță unele de altele…

”Cum vei învăța tot ce ”ai nevoie” dacă nu ești obligat să o faci?” Înțeleg mai mult această întrebare decât multe altele, chiar dacă nu sunt de acord cu ea. Și de ce nu sunt de acord? Pentru că înveți ce ai nevoie în mod natural. Să zicem că pasiunea ta e spațiul. Vrei să devii astronaut. Prin urmare, îți urmezi acest interes, realizezi curând că asta implică multă matematică și știință, așa că înveți și despre ele. Dacă însă pasiunea ta este poezia și vrei o slujbă care are de-a face cu literatura și/sau limba, atunci nu prea ai nevoie de matematici superioare, nu-i așa? Doar gestionându-ți finanțele și trăind înveți adunarea, scăderea, împărțirea de bază etc. Dacă nu te interesează nimic din ce necesită mai multă matematică, de ce ar trebui să o înveți? Un alt lucru pe care oamenii nu par să-l înțeleagă este faptul că oamenii neșcoliți, ca învățăcei auto-dirijați, învață singuri. Gândiți-vă la asta un moment. Dacă afli vreodată că trebuie să știi ceva ce n-ai învățat niciodată ca să obții ce vrei (de exemplu, să intri la facultate), atunci înveți pur și simplu ceea ce-ți lipsește!

Acum trec la prejudecăți, care mi se par chiar mai rele decât întrebările directe.

Prejudecata #1. Copiii neșcoliți sunt bogați, ”privilegiați” (orice ar însemna asta) și răsfățați. De unde o fi apărut asta? Dintre cei 100 și ceva de oameni neșcoliți pe care i-am întâlnit, NICIUNUL nu este așa. Sincer, niciunul nu mi s-a părut răsfățat. Serios. Desigur, nu mi-au plăcut toți cei pe care i-am cunoscut (nimeni nu se înțelege bine cu toată lumea), dar niciunul nu mi s-a părut că ar crede că i se cuvine totul. Iar în ce privește adjectivul ”bogați”, te face cumva o persoană rea? Nu cumva ascunde discriminare? Ca să nu mai spun că majoritatea celor neșcoliți pe care i-am întâlnit ar putea fi probabil descriși ca aparținând părții de jos a clasei de mijloc, nicidecum celei ”bogate”…

Prejudecata #2. Copiii neșcoliți vor ajunge să facă burgeri pentru tot restul vieții

Citiți mai sus răspunsul la întrebarea ”Pot copiii neșcoliți să intre la facultate?”. Și am o mare problemă cu ideea asta a ”slujbei bune”. Ce este mai concret ”slujba bună”? Cea care aduce cei mai mulți bani? Ei bine, îmi pare rău să o spun (de fapt, nu prea), dar banii nu pot cumpăra fericirea. Toată lumea știe zicala asta, dar cei mai mulți nu par să o creadă. O ”slujbă bună” este, în opinia mea, orice te face fericit. Ar putea fi cea de avocat, dar și de sculptor, circar, fermier sau botanist… Așa că neșcoliții pot cu siguranță obține o slujbă bine plătită dacă asta vor, dar cei mai mulți sunt destul de isteți încât să-și urmeze pasiunile (așa cum au făcut dintotdeauna, fiind neșcoliți) și să se bucure cu adevărat de viață, în loc să se chinuie la un serviciu pe care îl urăsc.

Cred că acestea sunt cele mai des întâlnite prejudecâți, deși e posibil să fi uitat una sau două… Mă rog.

În concluzie: Unschooling-ul este viabil. Absolut și complet viabil, așa cum arată miile de oameni neșcoliți din lume. Iar mișcarea se răspândește. Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg cât de oribilă poate fi școala pentru unii. Înțeleg că, în primul rând, școala te învață obediența față de autoritate. Că școala a fost înființată cu scopul (care e actual, se pare) de a produce ”muncitori buni” (cunoscuți și drept ”membri productivi ai societății”). Oameni care se vor supune autorității și vor munci la serviciile lor sclavagiste cât pot mai bine, nederanjați de caracteristicile umane înnăscute numite creativitate și ingenuitate. Nu crezi că aceste calități ar trebui prețuite?

Cel mai important lucru este pentru mine libertatea. Nu cea falsă de care le place guvernanților să vorbească. Ci libertatea adevărată, onestă. Posibilitatea de a-ți construi propria viață, de a alege ce faci și când. Și, cel mai important, de a-ți controla propriile gânduri. Pentru că mintea ta e a ta și numai a ta. Mintea mea e A MEA. De aceea n-am mers niciodată la școală, pentru că vreau ca lucrurile să rămână așa. Vreau să fiu mereu la cârma propriei vieții.

Sper că apreciezi asta dacă ești neșcolit și mi-ar plăcea să aud orice ai vrea să adaugi! Iar dacă mergi la școală, sper ca asta să te pună pe gânduri… Sper că nu par o persoană căreia nu-i plac oamenii care merg la școlile tradiționale, pentru că nu-i deloc așa! Mulți dintre prietenii mei sunt școliți. Ceea ce urăsc este instituția educațională. Și o urăsc cu patimă. Dar orice frustare care reiese din ceea ce am scris este îndreptată înspre sistemul școlar, NU înspre cei forțați să treacă prin el și să sufere.

***

Preluat de pe I’m Unschooled. Yes, I Can Write și tradus cu acordul autorului. Poți citi articolul în original aici.

Idzie se descrie deseori ca un copil neșcolit, vegetarian, animist, anarhist-ecologist, feminist și hippie. A renunțat la grădiniță și a crescut în schimb urmându-și variatele pasiuni și înțelegând lucrurile în ritmul ei. A devenit pasionată de unschooling și educația bazată pe libertate în ultimii ani de adolescență, iar în cei câțiva ani de atunci a dezvoltat un cunoscut blog numit I’m Unschooled. Yes, I Can Write, a participat la multe conferințe și întâlniri legate de unschooling, a ținut discursuri despre unschooling la diverse evenimente și și-a publicat câteva articole în publicații educaționale (Life Learning Magazine, Our Schools, Our Selves).

*Este vorba de Canada, la noi lucrurile nu sunt atât de simple. Dar se pot obtine diplomele necesare.

9 răspunsuri

  1. Tot ceea ce cunosc si folosesc in viata, am invatat singura si nu la scoala. Scoala m-a invatat numai informatii false si minciuni .

  2. *cum se pot obtine diplomele necesare la noi?

    • Bun venit, Luiza!

      Cred ca treaba asta cu diplomele o sa devina in curand o postare. 🙂 Din cate stiu acum, pana cand se legalizeaza si isi baga ministerul coada, e destul de simplu. Inscrii copilul la o scoala-umbrela, cum e asta, care iti da, in schimbul unei sume mici (vreo 80 de $/an), foaie matricola si hartoage. Asa poate da bac-ul ca elev strain pe teritoriul Romaniei la un centru de bacalaureat international. Sau il poate da pe teritoriul altei tari, una in care e legal unschooling-ul. O sa incerc sa aflu mai multe, dar nu-i asa usor sa descurci termenii vagi din legislatie, iar oamenii care m-ar putea lamuri, adica cei care fac asta la noi, nu isi fac publica experienta si n-am cum sa dau de ei.

      • Multumesc mult pt raspuns!
        Ma intereseaza foarte mult acest subiect. Eu deja am trecut de varsta la care as putea profita de unschooling, din pacate, am trecut prin sistem si urmele negative lasate de acei 12 ani ma fac sa-mi doresc sa vad o schimbare si la noi. Unschooling sau proiecte gen Sudbury Valley school ar putea fi solutia. Si daca tot am mentionat Sudbury, mi-ar placea sa stiu ce parere ai despre acest proiect, crezi ca ar putea avea succes si la noi? Sunt convinsa ca e mai complicat decat solutia pe care ai gasit-o cu scoala-umbrela…
        Destui copii au fost si sunt chinuiti, eu nu vreau sa astept pana o sa-l am pe al meu ca sa incep sa ma lupt atunci pentru drepturile lui, in acel moment vreau sa am siguranta si linistea ca va putea creste liber. Mi-e foarte clar ca trebuie facut ceva acum.

        • Draga Luiza,

          Ma bucur ca te intereseaza unschooling-ul. Poti profita si tu de procesul de „descolire” prin care trece inevitabil parintele de copil nescolit. Majoritatea parintilor povestesc cum li s-au schimbat stilul de viata, atitudinea fata de viata si cunoastere, modul de a gandi.
          Desi cred in unschooling ca mod ideal de a creste un copil, cred ca la noi multe familii care nu pot sau nu vor sa faca unschooling ar putea profita de astfel de scoli. Deschidere stiu sigur ca exista, dupa mailurile pe care le primesc. Problema e ca nu poti fonda astfel de scoli la noi. Fie urmezi programa nationala si toate prostiile care vin cu ea, fie adopti un sistem strain, dar fara sistem (a se citi constrangeri impuse copiilor) nu se poate deocamdata. Singurul mod in care s-ar putea ar fi tot prin inscrierea la scoli-umbrela. Dar dincolo de chestiunile legale, e nevoie de parinti curajosi si hotarati. Copiii sigur ar fi incantati. Dar sunt sigura ca ar functiona la noi, n-au de ce sa nu functioneze.

          Da, ar fi bine sa se schimbe ceva, dar nu-i musai pentru famillile care vor sa faca unschooling. Cat timp ai inscrierea la scoala-umbrela, esti ok. N-ar strica sa fie mai multe familii de unschooleri cu care sa socializezi, dar, din nou, nu-i musai. Nici in afara nu se practica pe scara larga si nu se intampla nimic. „Societatea” pe care o arata multi cu degetul e un concept abstract. Noi nu traim in „marea societate”, ci intr-un cerc restrans de oameni pe care in mare parte ti-i alegi. In plus, un copil nescolit relatoneaza altfel cu oamenii si are un avantaj: educatia primita il ajuta sa creasca nefrustrat, increzator in el si in lume, empatic si intelegator cu ceilalti. Nu stiu daca mica mea divagatie iti foloseste la ceva, dar daca tot am scris-o, o las asa. 🙂

          • haha, ba da, ma ajuta, e ca o reconfirmare a ceea c banuiam deja 🙂
            Cred ca e complicat de fondat o aseamenea scoala, dar am mentionat-o pt ca mi se pare ca ar fi o alternativa foarte buna pentru acei parinti care aleg unschooling dar nu pot renunta la programul de lucru, mai ales in situatia actuala. Cred ca daca ar exista astfel de „scoli” s-ar angrena mult mai multi parinti in acest stil de viata, cred ca ar exista o deschidere mai mare decat este in acest moment, bineinteles, imediat dupa c s-ar trece de prejudecati si s-ar accepta aceasta alternativa. Dar da, din pacate „programa nationala si toate prostiile care vin cu ea” sunt principalul impediment, deocamdata (vreau sa cred ca se va schimba si la noi)
            Scoala-umbrela chiar pare o solutie viabila care sper ca va rezista.
            Cum spuneam, la mine nu e cazul deocamdata de a avea un copil dar vreau sa stiu ca ii voi putea oferi libertatea de care are nevoie, cand va fi cazul.
            De asemenea, ma bucur sa aud ca primesti mailuri de la parinti interesati de aceasta alternativa. Imi place sa cred ca daca-i cerere, va fi si oferta 😀 cred doar ca vocile noastre ar trebui facute auzite si poate asa lucrurile se vor misca mai repede…

          • Mă bucur că n-am vorbit în plus. 🙂
            Se prea poate să fie complicat. Ce mi se pare mie cel mai greu e să găsești părinții doritori de așa ceva și nu doar la modul ”ce frumos ar fi, dar să vedem, poate când se mai schimbă lucrurile”, ci hotărâți să acționeze pentru a pune în practică. Și eu cred că ar fi mai ușor pentru alți părinți să urmeze drumul acesta dacă ar fi locuri de genul școlilor libere, mici comunități în care se învață trăind, pentru că temerile și nevoile lor sunt multe și diverse.
            Într-adevăr, dacă e să așteptăm după autorități, vor mai trece câțiva ani buni până să ia măcar în seamă ideea. Nu știu dacă ai dat peste postarea cu răspunsul ministrului la propunerea legalizării educației acasă, dar îți fac un mic rezumat: dumnealui consideră că nevoile educaționale ale tuturor copiilor sunt îndeplinite foarte bine de școlile publice din România. Deci sunt slabe moarte șansele ca schimbarea să vină de sus…

          • hmm, se pare ca m-am bucurat prea repede, credeam ca mailurile pe care le primesti sutn de la parainti hotarati, dispusi sa faca ceva in acest sens. Daca sunt doar parinti care cocheteaza cu ideea, atunci drumul va fi ceva mai anevoios, dar continui sa cred ca se poate realiza 🙂 Cred ca ar ajuta daca parintii ar vedea ca nu sunt singuri, ca mai sunt si altii care gandesc la fel, poate ar trebui sa se cunoasca.
            Daca lucrurile merg bine, s-ar putea chiar forma o mica comunitate si de aici cine stie ce se poate intampla…unde-s multi, puterea creste 😀
            Desigur, eu acum vorbesc in necunostinta de cauza, tu stii cine, ce-ti scrie si cat de evoluata e situatia…mi-ar placea sa vorbim mai mult despre asta…
            Nu dadusem peste articolul cu raspunsul dar din pacate nu m-a surprins ce-am vazut. „invatamant cu frecventa” – pana si exprimarea e robotica, si bieninteles ca el e multumit de rezultatele „fabricii”, roboteii ies pe banda rulanta si societatea continua sa infloreasca…
            Deci complet de acord cu tine, nu de aici va veni schimbarea, de aceea cred ca trebuie provocata…

          • Într-adevăr, puțini dintre cei care-mi scriu sunt hotărâți de înceapă. Dar pe mine mă bucură fiecare mail care arată deschidere față de HS sau unschooling.
            Mă gândesc de ceva vreme la crearea unui spațiu online pentru părinții interesați, dar încă nu am ales un format potrivit. Aici, din păcate, nu prea am experiență. Dacă ți-ar plăcea să contribui, scrie-mi un mail și continuăm discuția în privat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s