Legalizarea educației de acasă – un apel la acțiune

Pe 23 februarie, doamna deputat Carmen Axenie a făcut o declarație în Parlament în care propunea, printre altele, legalizarea educației de tip homeschooling. Au urmat un articol în ziarul Capital și două interviuri. Reacțiile n-au încetat să apară sub forma comentariilor pro și contra, unele de o lungime considerabilă.

Recunosc că la început nu credeam că se va depăși stadiul vorbelor. Dar acum doamna deputat le adresează susținătorilor acestui tip de educație o invitație la  acțiune. Are nevoie de ajutorul tuturor celor care pot furniza informații despre situația homeschooling-ului în lume și de mărturii ale unor părinți care și-au școlit sau își școlesc acasă copiii.

Însă cel mai important este să dovedim că există o nevoie concretă, exprimată de o parte din cetățenii României, de a legaliza acest tip de educație, pentru că astfel s-ar putea concepe un proiect de lege sau un amendament al legii învățământului care să fie supus votului în Parlament. Iar dacă votul ar fi favorabil, n-ar mai fi nevoie de subterfugii pentru a ne putea educa potrivit valorilor personale copiii.

Puteți citi mai multe pe blogul doamnei deputat, unde veți găsi adresele la care puteți trimite sugestii și informații sau vă puteți oferi sprijinul pentru această inițiativă. Iar eu vă invit să vă exprimați opinia chiar aici:

 

12 răspunsuri

  1. […] deputat Carmen Axenie, cea care a vorbit despre homeschooling în parlament? Am mai pomenit-o pe aici în februarie anul trecut, când discuțiile despre legalizare luaseră amploare pe internet. Am […]

  2. adana, cu obligatul asta mai vedem… ce se intampla pana atunci.. nu vedeti ca fiecare ministru care vine schimba tot? dar niciunul ceva in bine…
    ramane oricum o varianta, scoala-umbrelă de care zice Andreea…
    romanii sunt suficient de inventivi si descurcareti cand e cazul, asa ca trebuie doar determinare si auto-convingere ca scoala, in felul ei actual, nu-mi va ajuta copiii.. ba dimpotriva…

  3. Cristian, noua lege a invatamantului, daca se aproba sau s-a aprobat, te va obliga sa-ti duci copilul la scoala inainte de a implini 7 ani, la grupa pregatitoare, despre care nu pot sa-mi imaginez ca va fi altfel decat tot scoala, avand in vedere ca se va face in cadrul scolilor. Imi vine greu sa cred ca fiecare scoala va scoate bancile din cate o clasa-doua ca sa poata oferi copiilor un climat mai mare de libertate. Si, odata adusi intr-o clasa normala de scoala, vor sta, evident, in banci, „cuminti”, nemiscati. Pentru ca … unde?

  4. Simt nevoia sa mai explic un pic ce am spus mai jos despre teama mea si am sa mai adaug si alte temeri.
    Mi-era teama ca nu voi gasi copii de varsta ei acolo, de fapt ma gandeam ca voi gasi numai copii pana in 3 ani.
    Si mi-e teama ca de la o anumita varsta incolo, 10 ani poate, poate mai devreme sau mai tarziu, copiii din scoli vor fi tot mai putin prin parcuri, la joaca, pentru ca nu vor mai avea timp sa se joace :(.
    Am ales varsta de 10 ani pentru ca e o fetita tare draguta de 10 ani cu care tot incercam sa ne vedem si din motive de teme nu reusim.

    • Îți mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor tale. Mi se par foarte importante, chiar mai importante decât cărțile și articolele pe care le putem citi, pentru că vin direct din viață. Adevărul e chiar în fața noastră, în cazul tău în joaca din parc :).
      Apropo de socializarea cu copiii mai în vârstă, vă recomand articolul acesta (din păcate n-am vreo experiență recentă de povestit, dar dacă v-aduceți aminte am scris mai demult despre cum în clasa I învățam laolaltă cu cei de-a treia și-a patra).

  5. vad aici ca exista o initiativa care chiar ma surprinde. tare m-as bucura totodata sa aiba si o finalitate.. aceea care ne-o dorim cu totii pentru copiii nostri. nici n-as sta pe ganduri daca as avea o astfel de alternativa, peste 2 ani cand ar trebui sa inceapa scoala copilul meu. el fiind nascut in noiembrie, l-as putea tine acasa, legal, pana ar face aproape 8 ani, dar apoi tot in aceiasi jungla va trebui sa-l arunc, fie ca vreau, fie ca vrea, fie ca nu vrem nici noi nici el… am avut sansa sa vad pentru o perioada scurta diferenta intre o gradinita particulara si cea de stat la care merge acum, si prefer sa-l las cu bunicii decat sa-l mai duc la gradi, chiar si 2-3 ore, fiindca influenta negativa asupra comportamentului lui este mult mult mai mare decat cunostiintele sau socializarea de care s-ar bucura copilul…
    in concluzie, este o idee (care deja prinde contur) care trebuie sa o sustinem cat mai mult si mai eficient cu putinta…

    • Bine ai venit, Cristian! Mă bucur că te-ai gândit la HS pentru copilul tău atunci când ai văzut cât de nocivă poate fi experiența dintr-o instituție educațională. În ce privește cunoștințele și socializarea, nu sunt de regretat, după părerea mea. Gândește-te la poeziile pe care trebuie să le memoreze, fie că vrea, fie că nu, la exercițiile premergătoare scrisului și cititului la care sunt supuși chiar dacă nu vor deocamdată să citească sau nu sunt pregătiți. Cunoștințele cu de-a sila nu-mi par ok pentru copil și curiozitatea lui înnăscută.
      Iar socializarea din astfel de instituții e una supravegheată, influențată de ce consideră doamna că e bine, de regulile impuse, de pedepsele și recompensele ce le însoțesc (unde e cazul, desigur), de competiția care le e insuflată de mici. Nu mi se pare un mediu propice dezvoltării și socializării firești. În plus, de ce să fie copiii de vârsta lui persoanele cu care socializează cel mai mult?
      Știu că mulți își doresc ca HS-ul să fie stipulat în lege, însă se poate face oricând: înscrierea copilului la o școală-umbrelă te scutește (pentru câteva sute de dolari pe an) de zelul autorităților și îți furnizează o foaie matricolă și o diplomă echivalentă cu cea oferită de stat. De asemenea, copilul poate trece în sistemul de stat fără probleme. În ce privește facultatea, mă tem că în România ar fi mai dificil decât în afară, unde unele universități chiar caută copii școliți acasă, dar nu imposibil.
      Desigur, mai e până atunci, dar încerc să te încurajez să faci asta dacă așa simți că e bine.

  6. Ideea e buna dar in Romania nu cred ca sunt inca prea multi oameni care sa aiba un salariu atat de mare incat sa isi permita ca celelalt parinte sa stea acasa pentru educatia copilului. Plus de asta
    1. pana la ce varsta este capabil un parinte sa isi invete copilul ? pana la clasa a 4-a, a 6-a a 8-a ?
    2. ce facem cu socializarea? cum se va comporta un copil in societate daca el pana la 10 -12 ani sta numai acasa, cu regulile casei, nu iese in lume sa vada si alti copii cum se comporta ce cred, sa isi faca prieteni.
    3. da !mi se pare o prostie scoala romaneasca, este indoctrinare, nu e deloc de calitate insa problema nu cred ca se poate rezolva acasa. mai degraba in scoli private nu foarte mari unde platesti dar stii pentru ce dai banii.

    • Bine ai venit!
      În ce privește factorul financiar: școlarizarea e gratuită doar cu numele, cheltuielile efective sunt deseori destul de mari și reprezintă o povară pentru bugetul familiei. Apoi, nu este neapărat nevoie de un părinte ”casnic”. Asta depinde de tipul de HS pe care îl alegi și de vârsta și numărul copiilor. Însă există multe familii cu ambii părinți salariați și părinți singuri care reușesc să-și educe copiii acasă. Depinde cum vezi învățarea: ca fiind rezultatul muncii părintelui sau a copilului. Mulți părinți care fac HS au fost surprinși de cât de puțin au nevoie copiii lor de ei ca profesori. Cum am mai scris: Copiii știu și vor să învețe.
      Acum să le luăm pe rând:
      1. Nu părintele își învață copilul, cu copilul învață. Cred și eu, ca și John Holt, că educație nu este ceva ce ți se face, ci ceva ce faci tu însuți. E un proces activ de construire a cunoașterii, nu unul pasiv, de absorbție oarbă a informațiilor servite în doze optime stabilite de unul sau mai mulți adulți.
      2. Depinde ce consideri că este socializarea. Dacă a socializa înseamnă a concura cu ceilalți copii, a asista la certurile și bătăile din pauze (sau a fi bătăușul sau cel bătut), a te lăuda cu cel mai nou Bakugan (sau cum se scrie 🙂 ) pentru a te simți admirat, a nu ști cum să te porți cu copiii mai mici sau mai mari decât tine sau cu adulții (altfel decât supunându-te sau recoltându-te), atunci da, îi privăm de socializare. Și le dăm în schimb (ce perversitate!) oportunitatea de a se întâlni cu copiii și adulți de toate vârstele, de a se integra în grupuri constituite în funcție de interese și nu de vârstă (ce criteriu absurd, dacă stăm să ne gândim), de a participa la tot felul de evenimente și activități culturale și sportive etc. Toate lucrurile pe care nu au timp să le facă tocmai pentru că sunt la școală sau la teme. În plus, trebuie să fie oribil ca un copil să vorbească firesc, de pe o poziție egală, cu un adult, nu?…. 😦
      3. Depinde, din nou, de ce vezi în neregulă cu școala românească. Eu am trecut de nemulțumirea față de eficiența ei. Am văzut că problema nu este aceasta (programa anacronică, profesorii prost pregătiți, lipsa de tehnologie etc.), ci conceptul de școlarizare în sine. Ideea de a obliga copilul să meargă într-un loc specializat pentru învățare, unde să fie repartizat într-un grup cu semeni de aceeași vârstă, într-o anumită bancă, cu un program fix și cu o serie de lucruri pe care să le înghită într-o succesiune stabilită dinainte, indiferent că îl interesează sau nu, mi se pare inacceptabilă și cred că încalcă drepturile omului. Dar ce, ei sunt oameni? Sunt doar niște copii.
      Desigur, nu toți părinții vor vrea sa facă HS și, din păcate, peste 90% dintre copii vor ajunge tot într-o școală. În cazul ăsta n-ar strica să avem niște școli umane, care să aibă în vedere interesul copiilor nu numai în discursuri. De aceea, am scris despre școlile democratice și le consider o alternativă decentă la sistemul de stat sau cel privat care e doar o versiune îndulcită a celui dintâi. Nu există o astfel de școală la noi și nici nu cred că va exista vreodată, dacă legiuitorii vor merge în direcția actuală.
      Iar dacă banii ar garanta un sistem educațional (sau de orice altă natură) mai uman și mai eficient, atunci țările care pompează fonduri serioase în sectoarele importante n-ar mai avea probleme, nu?

      Cam acesta este punctul meu de vedere. Nu vreau să demonstrez că am dreptate, ci doar să pun problema altfel. Poate-poate scăpăm de condiționările care ne fac să vedem lucrurile într-un singur mod.

  7. Eu inca nu m-am hotarat daca vreau sau nu sa-mi scolesc copila acasa, dar stiu ca a fi obligata sa o inscriu intr-o scoala in care nu cred m-ar face sa ma simt complet ingradita in libertatea mea de a ma ocupa de educatia copilului meu, de alege fiind mereu atenta la ce-i trebuie ei. Si ma simt responsabila fata de acest copil. Iar ea are incredere in mine. Si vreau sa fiu demna de increderea ei. Cum sa o inscriu intr-o institutie in care nu cred si sa-i zic: du-te. e obligatoriu ?!?
    Inca ii caut o scoala buna. Inca incerc sa-i creez una, impreuna cu altii. Dar daca nu voi reusi in timp util? Voi fi obligata sa imi duc copilul intr-un loc in care nu am incredere?
    cum? du-te copile. ca si eu am suferit, mi-am pierdut curiozitatea despre lucruri. ti-a venit si tie timpul. si, cu putin noroc, ti-o vei recapata si tu cand nu iti va mai baga nimeni informatie pe gat. Oricand, oricum si in ce ordine decide statul. acest stat care se pretinde la fel de responsabil pentru tine ca si mine. da-i mai tare. si daca nu te dau unde zice el, te va lua cu forta pe tine, sau pe mine….nu? cam astea ar fi consecintele.

    • Bine ai venit, adana! Mă impresionează întrebările tale și sinceritatea cu care privești lucrurile. Într-adevăr, așa văd și eu problema. Îl forțez să meargă la școală în ciuda convingerilor mele și a binelui copilului, doar pentru că statul a dat o lege? Același stat care ignoră sau încalcă unele legi cu bunăștiință? Nu că unul echitabil ar fi mai bun, dar nu e revoltător?
      Sper din tot sufletul să găsești un răspuns și o soluție și cred că, oricare vor fi acestea, vei avea în vedere binele fetiței tale și vei cântări alternativele cu onestitate. Speranță există: poți oricând să ”fentezi” autoritățile (dacă n-o să fie legal) și să faci educație acasă cum vrei tu (structurat, nestructurat, cu o metodă anume sau nu).

      • Imi faceam si eu ceva griji legate de socializare dupa ce am decis ca, cel putin pentru o perioada, eu voi fi cea care ma voi ocupa de educatia fetei mele, fara sa impart asta cu nici o gradinita. Ma gandeam ca vor fi la gradinite copiii de varsta ei. Dar, pana sa apucam noi sa iesim in parc, parcul este deja plin cu copii de toate varstele. Si delia, la momentul asta, prefera copiii mai mari. Care o pot ajuta sa ajunga in locuri unde altfel n-ar putea, care ii pot arata cum se fac lucrurile dificile.
        Surpriza mea este ca si ei o accepta, unii din ei. Tare mult mi-a placut cum s-a jucat cu doua fete cam de… dublul varstei ei, care si ele se cunoscusera acolo. Si au acceptat-o foarte frumos intre ele, privind cu intelegere cand le arata „ce poate ea sa faca”. Mi-a fost drag tare sa vad o scena. Cele mari se dadeau pe un balansoar de plastic. Fata mea le-a privit o clipa, in care probabil ca numarandu-se impreuna cu ele le-a propus: hai sa ne jucam de-a cei trei muschetari. Fetele n-au fost atrase de idee si fata mea s-a indepartat. Dupa nici un moment au chemat-o la ele si i-au facut loc in balansoar, pe mijloc.
        Si mi-a atras atentia ceva vechi, cum mamicile isi tot striga copiii mici sa plece dintre cei mari, sa nu-i „incurce”. Dar au si cei mari atata de castigat din interactiunea cu cei mici….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s